ICCJ. Decizia nr. 5534/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 5534/2004
Dosar nr. 4690/2003
Şedinţa publică din 30 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, P.G. a solicitat anularea hotărârii nr. 1.125 din 2 iunie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Sibiu, cu consecinţa obligării pârâtei de a emite o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea cererii a arătat că în mod greşit i s-a respins cererea vizând acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât a dovedit că îndeplineşte cerinţele prevăzute de actul normativ amintit, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 367/2001.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 345 din 24 septembrie 2003, a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a venit în comuna Axente Sever, judeţul Sibiu, încă din anul 1939, din alte raţiuni decât persecuţia etnică şi nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru a beneficia de drepturile instituite prin această lege.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, reclamantul P.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că până în septembrie 1940, a avut domiciliul stabil alături de tatăl său, în Cluj, iar în urma Dictatului de la Viena s-a refugiat împreună cu familia B., în comuna Axente Sever. Că, într-adevăr, în anul 1939, din motive familiale, a stat la bunica lui, dar că această împrejurare nu schimbă calitatea de refugiat pe care a avut-o împreună cu tatăl său, aşa cum rezultă, de altfel şi din actele depuse la dosarul cauzei.
Recursul este întemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei legi, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice.
Din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul P.G. avea la data semnării Dictatului de la Viena, vârsta de 8 ani, iar tatăl său, G.P., potrivit adeverinţei nr. 225/1944, a avut calitatea de refugiat din motive etnice, după data de 30 august 1940.
Or, minorul nu putea avea alt domiciliu, decât cel al părinţilor săi, întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinţii săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuieşte la părinţii săi.
Ca atare, copilul minor a împărtăşit condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, dobândind calitatea de refugiat, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 189/2000.
Pentru aceste considerente, reclamantul este îndreptăţit la acordarea drepturilor prevăzute de legea sus-citată, motiv pentru care se va admite recursul şi se va modifica sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.G.O împotriva sentinţei civile nr. 345 din 24 septembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea şi anulează hotărârea 1.125 din 2 iunie 2003 a Casei Judeţene de Pensii Sibiu. Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să se stabilească calitatea reclamantului, de refugiat pentru perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, cu începere de la 1 ianuarie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5526/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6887/2004. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
