ICCJ. Decizia nr. 6964/2004. Contencios. Anulare parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 6964/2004
Dosar nr. 4507/2003
Şedinţa publică din 16 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 martie 2003, SC P.A. SA a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor - Comisia de aplicare a HG nr. 834/1991 şi C.N. A.O. SA, solicitând să se dispună anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, asupra terenurilor cu seria M.09 nr. 0751, emis în beneficiul pârâtei C.N. A.O. SA, la data de 31 octombrie 2000, pentru suprafaţa de 75.796,07 mp teren.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1366 din 17 septembrie 2003, a admis excepţia tardivităţii şi a respins ca tardiv introdusă, acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, deşi reclamanta a luat cunoştinţă de eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, la data de 28 februarie 2001, acţiunea pentru anularea certificatului a fost introdusă la data de 7 martie 2003, depăşindu-se termenul de decădere de un an, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 3041 C. proc. civ., susţinând că întrucât nu i-au fost comunicate anexele şi documentaţia cadastrală, cu privire la amplasamentele pe care îşi desfăşoară activitatea, ci numai certificatul de atestare a dreptului de proprietate, în mod greşit s-a respins ca tardiv formulată, acţiunea pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Recursul este nefondat.
Din actele depus la dosar, rezultă că C.N. A.O. SA i-a comunicat reclamantei, faptul că a fost eliberat la data de 31 octombrie 2000, de către Ministerul Transporturilor, certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.09 nr. 0751, în beneficiul C.N. A.O. SA, reclamanta fiind invitată să perfecteze un contract de închiriere pentru clădirile amplasate pe teren.
Recurenta-reclamantă a răspuns la adresa sus-menţionată, prin adresa nr. 520 din 28 februarie 2001, în sensul că va da curs solicitării C.N. A.O. SA.
Susţinerea referitoare la faptul necomunicării anexelor şi documentaţiei cadastrale, pentru a vedea suprafeţele de teren şi amplasamentul lor, comunicându-i-se exclusiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate, este neîntemeiată, întrucât recurenta-reclamantă a răspuns la adresa pârâtei C.N. A.O. SA, în sensul de a participa la discuţiile privind perfectarea unor contracte de închiriere pentru construcţiile amplasate pe teren.
Faţă de data de 28 februarie 2001, când reclamanta a luat cunoştinţă de eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în mod legal s-a respins acţiunea formulată tardiv, la 7 martie 2003, depăşindu-se termenul de decădere de un an, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Aşa fiind, recursul declarat de reclamantă este nefondat şi urmează să fie respins ca atare.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei, la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 15.470.000 lei, efectuate de intimata C.N. A.O. SA Bucureşti, potrivit facturii fiscale depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC P.A. SA, comuna Otopeni, judeţul Ilfov, împotriva sentinţei civile nr. 1366 din 17 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă, să plătească suma de 15.470.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă C.N. A.O. SA.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6963/2004. Contencios. Anulare decizie U.A.R.... | ICCJ. Decizia nr. 6965/2004. Contencios. Refuz întocmire... → |
---|