ICCJ. Decizia nr. 6962/2004. Contencios. Anulare decizie MFP (act control financiar-fiscal). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 6962/2004

Dosar nr. 574/2003

Şedinţa publică din 16 septembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 15 iulie 2002, reclamanta SC D. SA a solicitat anularea deciziei nr. 349 din 11 iunie 2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a procesului-verbal încheiat la 28 februarie 2002, de Direcţia de Control Financiar Fiscal din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti.

În motivarea acţiunii, reclamanta arată că în urma solicitării sale, organele de control fiscal au verificat modul de constituire şi achitare a obligaţiilor fiscale pentru perioada octombrie 1997 - iunie 2001, consemnate în procesul-verbal din 28 februarie 2002, prin care s-a reţinut în sarcina societăţii, obligaţia de a vira către bugetul de stat, cu titlu de impozit pe salarii, T.V.A., impozit pe veniturile persoanelor nerezidente, impozit pe profit, cu majorări de întârziere aferente acestora, diverse sume de bani, dar s-a stabilit şi că trebuie diminuate pierderile din anii 2000 şi 2001, cu cheltuielile în sumă de 567.901.065 lei, reprezentând deplasarea administratorului societăţii, în străinătate şi cu cheltuielile în sumă de 1.077.237.710 lei, reprezentând pierderi ca urmare a restituirii garanţiei către SC M. SA

Mai arată că a contestat procesul-verbal şi că prin Decizia nr. 349 din 11 iunie 2002 a Ministerului Finanţelor Publice, s-a admis în parte, contestaţia, pentru suma totală de 18.055.018.886 lei, dar s-a respins ca neîntemeiată, pentru suma de 6.554.829.383 lei, reprezentând impozit pe profit şi majorări de întârziere aferente şi pentru suma de 567.901.065 lei, reprezentând cheltuielile cu deplasarea administratorului, în străinătate.

Consideră că în ce priveşte suma de 6.554.829.383 lei nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, ale art. 30 din Decretul nr. 31/1954 şi ale art. 385 C. com., privitoare la regimul juridic al mandatului şi a deductibilităţii cheltuielilor aferente îndeplinirii mandatului, conform art. 4 alin. (2) din OG nr. 70/1994, invocându-se temeiuri de drept inaplicabile în cauză.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1186 din 5 decembrie 2002, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând că în privinţa cheltuielilor de deplasare în străinătate a administratorului societăţii, deoarece acesta nu are calitatea de salariat, ele nu se pot deduce fiscal din calculul impozitului pe profit, iar în ce priveşte cheltuielile cu asigurările C.A.S.C.O. şi cu ratele de leasing, însumând 5.931.465.046 lei, reclamanta nu a făcut dovezi pentru combaterea susţinerilor din actul de control.

Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că instanţa nu a avut în vedere că a contestat în totalitate Decizia, deci şi pct. 1 din dispozitivul acesteia, pentru că s-a desfiinţat nejustificat numai în parte, procesul-verbal şi s-a dispus refacerea controlului, acordându-se ceea ce nu s-a cerut.

În ce priveşte pct. 2 din decizie, consideră că s-au avut greşit în vedere, dispoziţiile HG nr. 518/1995, care se referă la drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, act normativ ce nu poate fi aplicabil unei societăţi comerciale cu capital privat, pentru care se aplică prevederile art. 4 alin. (2) din OG nr. 70/1994, în baza cărora cheltuielile sunt deductibile, numai dacă sunt aferente veniturilor.

Referitor la cheltuielile cu ratele de leasing şi asigurare C.A.S.C.O., efectuate în anul 1998, arată că organele de control nu au respectat prevederile art. 11 alin. (5) din HG nr. 886/1999, referitoare la conţinutul procesului-verbal şi anume, nu s-a indicat actul normativ încălcat.

Recursul va fi admis, numai în sensul şi pentru considerentele care se vor arăta în continuare.

Privitor la neanalizarea pct. 1 din dispozitivul deciziei, de către instanţa de fond, se reţine că prin acesta a fost desfiinţat procesul-verbal de control, referitor la suma totală de 18.055.018.886 lei, reprezentând impozit pe salarii, T.V.A., impozit pe veniturile persoanelor nerezidente, cu majorările de întârziere şi penalităţile aferente acestora şi la măsura de diminuare a pierderilor fiscale în anul 2001, dispunându-se refacerea controlului, pentru aceeaşi perioadă şi acelaşi tip de impozit, de către altă echipă de control.

Această măsură s-a luat legal, în temeiul art. 9 alin. (3) din OUG nr. 13/2001 (în vigoare la acea dată), Ministerul Finanţelor Publice reţinând că organele de control nu au făcut o analiză detaliată a facturilor de achiziţie.

Cum pentru sumele reţinute în actul de control, asupra cărora prin decizie s-a dispus a se face o nouă verificare, s-a desfiinţat partea din procesul-verbal aferentă acestora, astfel că instanţa de fond a reţinut corect că nu se impune vreo analiză asupra lor, pentru că prin această măsură nu i-au fost vătămate reclamantei, drepturi recunoscute de lege, în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Referitor la pct. 2 din decizie, privitor la respingerea ca neîntemeiată, neargumentată şi nesusţinută cu documente, a contestaţiei pentru suma de 6.554.829.383 lei, din care 2.134.672.364 lei, impozit pe profit şi 4.420.157.019 lei, majorări de întârziere aferente, respingere reţinută de instanţa de fond, ca fiind legală, Curtea consideră că într-adevăr, măsura respectivă este luată legal, deoarece societatea nu a înregistrat unele cheltuieli, la perioadele la care se refereau documentele primare, ci erau aferente unor perioade viitoare.

Ele priveau cheltuieli cu asigurarea C.A.S.C.O. în trimestrele I, II şi III 1998 şi cu contractele de leasing aferente trimestrelor II şi IV 1998 şi alte cheltuieli, sumele respective fiind aferente unor perioade ulterioare.

Dar, se va admite recursul, în ce priveşte pct. 3 din decizie, referitor la măsura diminuării pierderilor fiscale din anii 2000 şi 2001, cu cheltuielile în sumă de 567.901.065 lei, reprezentând deplasarea în străinătate, a administratorului societăţii.

Curtea are în vedere că nu sunt aplicabile prevederile HG nr. 518/1995, care privesc unele drepturi şi obligaţii ale personalului din ministere, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice şi din alte instituţii publice, care este trimis în străinătate, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.

Recurenta-reclamantă este o societate comercială cu capital integral privat, astfel că acesteia nu îi pot fi aplicate dispoziţiile unui act normativ, emis numai în considerarea unor instituţii finanţate de la bugetul de stat.

Dar îi pot fi aplicate dispoziţiile art. 4 alin. (2) din OG nr. 70/1994, republicată, care prevăd că „Pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile sunt deductibile, numai dacă sunt aferente realizării veniturilor…".

Or, administratorul societăţii, în calitate de mandatar al acesteia, s-a deplasat în străinătate, în scopul realizării unor activităţi generatoare de venituri pentru societate, ceea ce s-a şi realizat.

Ca atare, în temeiul art. 312 şi 314, raportate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, în sensul celor menţionate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de SC D. SA Bucureşti, în prezent SC G.P. SA Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1186 din 5 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Modifică sentinţa, în sensul că admite în parte, acţiunea şi anulează Decizia nr. 349 din 11 iunie 2002 a Ministerului Finanţelor Publice, precum şi procesul-verbal din 28 februarie 2002, al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, în partea referitoare la suma de 567.901.065 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare administrator.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6962/2004. Contencios. Anulare decizie MFP (act control financiar-fiscal). Recurs