ICCJ. Decizia nr. 6963/2004. Contencios. Anulare decizie U.A.R. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 6963/2004
Dosar nr. 4210/2003
Şedinţa publică din 16 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea recurată, sentinţa civilă nr. 195, pronunţată la data de 10 septembrie 2003, în dosarul nr. 3370/2003, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta D.C. şi a anulat Decizia nr. 9072 din 10 mai 2003, adoptată de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, precum şi Decizia nr. 1349 din 13 decembrie 2002, adoptată de Comisia Permanentă a Uniunii Avocaţilor din România, care a fost obligată să o primească în profesia de avocat, cu scutire de examen, în condiţiile art. 14 alin. (2) şi art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată.
Totodată, Baroul Botoşani a fost obligat să o înscrie pe reclamantă, pe tabloul de avocaţi al acestui barou.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că reclamanta, absolventă a Facultăţii de Drept - Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, promoţia 1985, având o vechime de 18 ani, în funcţiile de judecător şi jurisconsult, îndeplineşte condiţiile cerute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea avocaturii, republicată, ceea ce face ca actele administrative adoptate de organismele jurisdicţionale ale Uniunii Avocaţilor din România, să fie lipsite de temei legal.
Instanţa de fond a motivat că susţinerea pârâtei, cum că reclamanta s-ar afla într-un caz de nedemnitate, împotriva ei fiind exercitată o acţiune disciplinară, de către ministrul justiţiei, este neîntemeiată, din moment ce s-a renunţat la exercitarea acesteia în faţa Consiliului Superior al Magistraturii.
A mai motivat instanţa de fond că este neîntemeiată şi susţinerea potrivit căreia reclamanta, pensionată, cu gradul II de invaliditate, nu poate exercita profesia de avocat, din moment ce prin Decizia nr. 362 din 25 ianuarie 2003 a fost încadrată în gradul III de invaliditate, cu posibilitatea de a presta o activitate cu program redus.
Împotriva acestei soluţii au fost formulate recursuri de către Uniunea Avocaţilor din România şi Baroul Botoşani şi, separat, de Uniunea Avocaţilor din România, susţinându-se, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică:
- au fost interpretate greşit prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, îndeplinirea condiţiilor prevăzute, creând doar o vocaţie în favoarea reclamantei, iar nu un drept, fiind vorba de o normă cu caracter dispozitiv, iar nu imperativ;
- împotriva reclamantei a fost exercitată o acţiune disciplinară, de către ministrul justiţiei, ceea ce i-a afectat demnitatea;
- chiar dacă a fost încadrată în gradul III de invaliditate, reclamanta nu poate exercita profesia de avocat cu program redus.
Recursurile sunt nefondate.
Este necontestat că reclamanta îndeplineşte condiţiile cerute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, pentru a putea fi primită în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Susţinerea recurentelor, că prevederile legale citate mai sus creează doar posibilitatea, şi nu obligaţia primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen, este nefondată, deoarece, atunci când toate condiţiile legale sunt îndeplinite, cererea nu poate fi refuzată pe motive de oportunitate. Recurentele, în calitate de instituţii de interes public, nu pot să-şi manifeste opţiunea, pe baza unor criterii specifice dreptului privat.
Altfel, s-ar ajunge la situaţia în care unei instituţii de interes public i s-ar crea posibilitatea să acţioneze arbitrar şi discreţionar, acordând dispensă de examen, doar celor agreaţi, ceea ce ar constitui o încălcare a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Susţinerea recurentelor, că demnitatea reclamantei ar fi fost afectată, este netemeinică, fiind necontestat că ministrul justiţiei a renunţat la exercitarea acţiunii disciplinare, simpla sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii nefiind în măsură să ştirbească demnitatea unui magistrat, în lipsa unei hotărâri definitive şi irevocabile de sancţionare. Altfel, s-ar ajunge la încălcarea principiului constituţional al prezumţiei de nevinovăţie, care funcţionează în favoarea oricărei persoane.
De asemenea, este neîntemeiată şi susţinerea recurentelor, că intimata-reclamantă nu ar avea posibilitatea să exercite profesia de avocat, cu program redus, actul medical existent la dosar, atestând că aceasta are capacitatea de muncă păstrată potrivit gradului III de invaliditate, ceea ce îi permite să desfăşoare activitatea respectivă, în limitele capacităţii de muncă păstrate.
În concluzie, motivele de recurs invocate în cele două recursuri, sunt neîntemeiate, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, astfel că acestea vor fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Uniunea Avocaţilor din România, în prezent Uniunea Naţională a Barourilor din România şi de Baroul Botoşani, împotriva sentinţei civile nr. 195 din 10 septembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6962/2004. Contencios. Anulare decizie MFP... | ICCJ. Decizia nr. 6964/2004. Contencios. Anulare parţială a... → |
|---|
