ICCJ. Decizia nr. 6958/2004. Contencios. Anulare decizie M.F.P.(act control financiar fiscal). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 6958/2004

Dosar nr. 986/2002

Şedinţa publică din 16 septembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 28 noiembrie 2000, la Curtea de Apel Târgu Mureş, reclamanta SC N.R. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 1526 din 16 noiembrie 2000, emisă de Ministerul Finanţelor şi suspendarea executării procesului-verbal nr. 1996 din 26 mai 2000, încheiat de comisari ai Gărzii Financiare Mureş.

În motivarea acţiunii, reclamanta arată că pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş se află un dosar de cercetare penală, prin care reprezentantul societăţii este cercetat pentru fals, uz de fals şi evaziune fiscală, privitoare la plata T.V.A. în sumă de 47.880.662 lei şi majorări de întârziere aferente şi că nelegal s-a anulat contestaţia societăţii, ca netimbrată, cu toate că a contestat inexistenţa facturilor, nu o anumită sumă.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 24 din 5 februarie2001, a admis acţiunea, a anulat Decizia contestată şi a trimis cauza, aceluiaşi organ administrativ-jurisdicţional, pentru a o analiza şi a se pronunţa asupra cererii reclamantei, de suspendare a executării procesului-verbal, până la soluţionarea cauzei penale.

Se reţine că prin Decizia nr. 208 din 2000 a Curţii Constituţionale, s-au declarat neconstituţionale, prevederile art. 2 - 7 din Legea nr. 105/1997, astfel că aceste dispoziţii nu pot produce efecte juridice, impunându-se aplicarea normelor generale în materie, şi anume, Legea nr. 29/1990 care nu condiţionează soluţionarea recursului graţios, de timbrarea cererii.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, a declarat recurs împotriva sentinţei, în temeiul art. 304 pct. 9 teza a III-a C. proc. civ., considerând că este nelegală.

Susţine că prin art. 6 din Legea nr. 105/1997, s-a instituit obligaţia timbrării plângerilor adresate Ministerului Finanţelor, cu 1% din suma contestată, sub sancţiunea anulării, ca netimbrate şi că Decizia nr. 1526/2000 a fost emisă la 16 noiembrie 2000, iar Decizia nr. 208 din 2000 a Curţii Constituţionale a fost publicată la 27 decembrie 2000 şi ea produce efecte numai pentru viitor.

Recursul este fondat.

Intimata-reclamantă a atacat Decizia nr. 1526 din 16 noiembrie 2000, emisă de Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Plângerilor, prin care i s-a anulat ca netimbrată, plângerea formulată împotriva procesului-verbal nr. 1996 din 25 mai 2000, încheiat de comisari ai Gărzii Financiare Mureş, pentru suma totală de 545.674.725 lei, reprezentând T.V.A., impozit pe profit şi majorări de întârziere aferente acestora.

S-au avut în vedere prevederile art. 4 - 6 din Legea nr. 105/1997, pentru soluţionarea obiecţiunilor, contestaţiilor şi a plângerilor asupra sumelor contestate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, care stabileau obligativitatea timbrării contestaţiei, cu 2% din valoarea contestată şi cu 1%, timbrarea plângerii, sub sancţiunea anulării acestora, ca netimbrate.

Conform dispoziţiilor art. 145 alin. (2) din Constituţie, „Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Ele se publică în Monitorul Oficial al României".

Decizia nr. 208 din 2000 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. nr. 695/27.12.2000 şi de la această dată ea îşi produce efectele.

Cum data emiterii deciziei nr. 1526 a Ministerului Finanţelor a fost anterioară datei publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 208 din 2000, exista obligaţia pentru intimată, să achite taxa de timbru corespunzătoare, până la momentul emiterii deciziei Ministerului Finanţelor.

Susţinerea intimatei-reclamante, că nu a contestat o anumită sumă, ci inexistenţa facturilor în baza cărora s-au calculat sumele ce s-a pretins că trebuiau achitate bugetului de stat, nu poate fi reţinută, pentru că plângerea era împotriva dispoziţiei nr. 60 din 7 august 2000, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Mureş, prin care s-au menţinut măsurile stabilite prin procesul-verbal nr. 1996 din 26 mai 2000, încheiat de Garda Financiară Mureş, proces-verbal ce prevedea obligarea către bugetul de stat, a unor anumite sume cu titlu de T.V.A. şi impozit pe profit, precum şi a majorărilor de întârziere aferente acestora.

Ca atare, intimata trebuia să achite 1% din valoarea contestată, care era de 545.674.725 lei.

Cum nu a achitat taxa de timbru corespunzătoare la depunerea plângerii sau până la emiterea deciziei, ca, de altfel, nici la depunerea contestaţiei, legal i s-a anulat plângerea, ca netimbrată.

Instanţa de fond a reţinut greşit că intimata nu trebuia să-şi timbreze plângerea, cu motivarea că prevederile articolelor din Legea nr. 105/1997, referitoare la timbraj, au fost declarate neconstituţionale, fără să aibă în vedere că Decizia Curţii Constituţionale s-a emis ulterior deciziei Ministerului Finanţelor şi nu are aplicare retroactivă.

Faţă de considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 299 şi 312 C. proc. civ., se va admite recursul, va fi casată sentinţa recurată şi pe fond, se va respinge acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 24 din 5 februarie 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea formulată de SC N.R. SRL Târgu Mureş, ca nefondată.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6958/2004. Contencios. Anulare decizie M.F.P.(act control financiar fiscal). Recurs