ICCJ. Decizia nr. 7015/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 7015/2004

Dosar nr. 6998/2004

Şedinţa publică din 21 septembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 2 martie 2004, reclamantul M.I. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Galaţi, solicitând să se constate că beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002.

În motivarea acţiunii, reclamantul arată că a efectuat stagiul militar, în perioada 14 ianuarie 1950 – 28 februarie 1961, într-o unitate de muncă din sistemul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, fiind îndreptăţit să beneficieze de prevederile actului normativ arătat.

A mai precizat că, deşi prin hotărârea nr. 8365 din 29 ianuarie 2004, Comisia i-a recunoscut drepturile, a dispus acordarea acestora, cu începere de la 1 februarie 2004, deşi a mai formulat o altă cerere, în 2003, care i-a fost respinsă.

Curtea de Apel Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 67 din 22 martie 2003, a respins ca nefondată, acţiunea.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, reclamantul M.I., susţinând în esenţă că întrucât cererea sa, însoţită de actele doveditoare, a fost depusă încă de la 14 august 2002, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că această a fost depusă la 29 ianuarie 2004.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 309/2002, persoanele îndreptăţite vor beneficia de prevederile acestei legi, cu începere de la data de întâi a lunii următoare depunerii cererii.

Întrucât în cazul în speţă s-a dovedit că recurentul-reclamant a înregistrat cererea, la 9 ianuarie 2004, în mod legal comisia i-a acordat drepturile, cu începere de la 1 februarie 2004.

De altfel, cu certificatul nr. 67809 din octombrie 2003, eliberat de Arhivele Naţionale, recurentul îşi infirmă propria susţinere.

Aşa fiind, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de M.I. împotriva sentinţei civile nr. 67 din 22 martie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7015/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs