ICCJ. Decizia nr. 7032/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 7032/2004

Dosar nr. 3327/2003

Şedinţa publică din 21 septembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 498/2003, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondată, acţiunea prin care petentul C.F. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Dolj, acordarea drepturilor conferite de Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a făcut în nici un mod, dovada faptului că în intervalul 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, a fost supus vreunei persecuţii etnice.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, petentul C.F., criticând-o pentru faptul de a fi ignorat înscrisul cu nr. 1116/2001, din care rezultă faptul deportării sale.

Examinând recursul reclamantului, prin prisma criticii formulate, se constată că acesta este nefondat.

Astfel, actul menţionat se referă la deportarea numiţilor C.N. şi C.B., cu alt domiciliu, decât cel indicat de recurent.

Dat fiind faptul că nu există nici o dovadă din care, eventual să rezulte că reclamantul-recurent este rudă cu cele 2 persoane sau că ar fi fost deportat împreună cu acestea, ci dimpotrivă, există acte în sensul că mama recurentului se numeşte tot C., rezultă că, hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală. Coroborând acest argument, cu adresa nr. 391/2002, emisă de către Agenţia de Dezvoltare Comunitară, prin care i se comunică recurentului, faptul că nu figurează pe lista persoanelor deportate în Transnistria, rezultă pentru încă un motiv, că recursul este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.F. împotriva sentinţei civile nr. 498 din 19 iunie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7032/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs