ICCJ. Decizia nr. 7023/2004. Contencios. La declinare de competenta (anulare acte administrative). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.7023/2004
Dosar nr. 2171/2003
Şedinţa publică din 21 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, la data de 19 decembrie 2002, reclamanta A.E. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, solicitând anularea „actelor administrative", respectiv a taloanelor de pensie emise de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, pe ultimii 3 ani, pe numele reclamantei, recunoaşterea dreptului său, constând în repararea inechităţilor de indexare şi recorelare, care au vătămat-o şi discriminat-o, atât prin modul de calcul al pensiei iniţiale în 1987, cât şi după evenimentele din decembrie 1989, obligarea celor doi pârâţi, în solidar, la repararea pagubei ce i-a fost cauzată şi la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de acest proces.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a îndeplinit procedura prealabilă administrativă, impusă de art. 5 din Legea nr. 29/1990, prin plângerea înregistrată la Guvernul României, cu nr. 17/13974 din 5 decembrie 2002, la care a anexat o serie de înscrisuri.
A mai arătat că a ieşit la pensie în anul 1987, când i s-au calculat drepturi băneşti de 4014 lei/lună, pentru o vechime de 35 ani. La calcularea pensiei pentru categoria intelectuali se aplică un procent de 54%, ca bază de calcul a pensiei de bază, ceea ce reprezintă o discriminare faţă de categoria muncitorilor.
A doua discriminare a constat în persecuţia sa politică, în sensul că a avut timp de 22 de ani, post de asistent suplinitor, deşi era şef de promoţie şi la terminarea facultăţii a avut repartiţie guvernamentală la un institut de cercetare cu ½ normă în învăţământul superior, din anul 1952.
În urma unor concursuri, desfăşurate o dată la 4 ani, a devenit asistent titular, şef de lucrări şi conferenţiar, iar din anul 1980 nu i-a mai fost permisă nici un fel de avansare, până la ieşirea sa la pensie, motiv pentru care pensia sa este la nivelul de conferenţiar, care nu reflectă contribuţia sa reală la fondul de pensii şi la pregătirea studenţilor din domenii de vârf.
De asemenea, reclamanta a arătat că după 1989 nu i s-a acordat majorarea pensiei, apoi permanent s-au făcut indexări discriminatorii, cu încălcarea Constituţiei.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990.
În cauză, prin întâmpinări şi cereri (precizări) ale reclamantei, au fost ridicate mai multe excepţii, atât de reclamantă, cât şi de pârâţi, dar Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că trebuie soluţionată cu prioritate, excepţia de necompetenţă materială, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., urmând ca asupra celorlalte excepţii, să se pronunţe instanţa a cărei competenţă va fi stabilită în mod irevocabil.
În baza dispoziţiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., instanţa de fond a calificat acţiunea, reţinând că principalul capăt al cererii de chemare în judecată vizează recunoaşterea drepturilor ce privesc modul de stabilire şi plată a pensiei ce reprezintă drepturile reglementate de Legea nr. 19/2000. Totodată, aceasta a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 154 şi 155 din Legea nr. 19/2000, competenţa de soluţionare a litigiului, revine Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta A.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 - 10 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-reclamantă, prin motivele de recurs formulate în termen legal, ca şi prin precizările ulterioare, a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., privind necitarea în cauză, a Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi Sociale, a dispoziţiilor legale privind soluţionarea excepţiilor ridicate de părţile unui litigiu, arătând, totodată, că în mod greşit nu s-a reţinut că acţiunea sa este întemeiată pe Legea nr. 29/1990.
Printr-un alt motiv de recurs, se susţine că hotărârea pronunţată, se bazează pe motive contradictorii şi că instanţa de fond a schimbat natura şi înţelesul acţiunii introductive, solicitându-se casarea acesteia, cu atât mai mult, cu cât nu s-a precizat care subsecţie a secţiei a VIII-a să judece litigiul.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fără a avea în vedere dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 şi aplicând greşit dispoziţiile art. 84, 129 şi 137 C. proc. civ.
Intimatul-pârât Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi precizând că în mod corect instanţa de fond a soluţionat excepţia necompetenţei materiale.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu toate înscrisurile depuse la dosar, precum şi cu toate dispoziţiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, în baza considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
În baza dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 29/1990, coroborate cu cele ale art. 84 şi 129 C. proc. civ., judecătorul are nu doar dreptul, dar şi îndatorirea de a avea un rol activ în lămurirea motivelor de fapt şi de drept ale acţiunii, în calificarea obiectului acţiunii.
Totodată, conform art. 136 şi 137 C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În cauză, se constată că instanţa de fond a manifestat un rol activ, punând în discuţia părţilor, toate aspectele şi excepţiile invocate, păşind la soluţionarea acestora, după dezbateri amănunţite.
Totodată, se constată că recurenta-reclamantă, în cadrul dezbaterilor privind excepţiile ridicate, a stăruit a se judeca cu pârâţii indicaţi în cererea introductivă, dar că solicită şi introducerea în cauză, a Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale, faţă de cererea pârâţilor privind lipsa calităţii procesuale a acestora.
Cum însă această excepţie nu a fost soluţionată de instanţa de fond, care s-a considerat necompetentă material, nu se poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 105 alin. (2), invocată de recurenta-reclamantă (cu trimitere la art. 304 pct. 5).
Cu privire la calificarea acţiunii, se constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că obiectul acesteia este în realitate, recunoaşterea unor drepturi ce privesc modul de stabilire şi plată a pensiei, deci un drept de asigurări sociale, reglementat de Legea nr. 19/2000, iar nu de Legea nr. 29/1990.
De altfel, chiar în susţinerea orală a motivelor sale de recurs, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, recurenta-reclamantă a arătat că se consideră vătămată şi discriminată, prin modul în care i s-au calculat drepturile de pensie şi că solicită recalcularea acesteia.
În acelaşi sens au fost formulate şi notele scrise, cărora recurenta-reclamantă le-a anexat şi taloanele de pensii primite în lunile iulie - septembrie 2004, pentru a dovedi greşita calculare a pensiei sale.
În aceste condiţii, nu se poate reţine că instanţa de fond a apreciat greşit obiectul acţiunii.
Aşadar, pe de o parte, se constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că drepturile a căror recunoaştere o solicită recurenta-reclamantă, privesc modul de stabilire şi plată a pensiei, ce reprezintă un drept de asigurări sociale, reglementat de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Pe de altă parte, conform art. 154 din Legea nr. 19/2000, jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, tribunalele soluţionând în primă instanţă litigiile privind modul de stabilire şi plată a pensiilor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale, conform art. 155 lit. f) din Legea nr. 19/2000.
Faptul că instanţa de fond a indicat doar secţia tribunalului competentă a soluţiona litigiul, iar nu şi „subsecţia", nu este de natură a determina nelegalitatea soluţiei. Aceasta, întrucât legea nu prevede „subsecţii", ci organizarea secţiilor de asigurări sociale sau, după caz, a completelor specializate pentru asigurări sociale [art. 154 alin. (2) din Legea nr. 19/2000].
Prin urmare, se constată că în mod corect instanţa de fond, soluţionând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa, în temeiul art. 158 alin. (2) C. proc. civ., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a Bucureşti, care va avea în vedere şi se va pronunţa asupra celorlalte excepţii şi apărări ale părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.E. împotriva sentinţei civile nr. 466 din 8 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7022/2004. Contencios.. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 7024/2004. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
