ICCJ. Decizia nr. 7027/2004. Contencios. Anulare ordin M.S.F. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.7027/2004
Dosar nr. 1751/2003
Şedinţa publică din 21 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 ianuarie 2003, reclamanta SC A. SRL Oradea a solicitat anularea Ordinului nr. 103/2002 al Ministerului Sănătăţii şi Familiei privind aprobarea Regulamentului pentru aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, ca fiind nelegal.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, deşi Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 103/2002 trebuia să cuprindă formularul de notificare, nu îl conţine şi în plus, conţine şi alte ambiguităţi cum ar fi: nu precizează sursa clară de finanţare, nu precizează bugetul general şi actualizabil, cu rata inflaţiei sau cursul valutar al Băncii Naţionale a României, privind cuantumul ajutorului de stat şi precizarea tipului şi volumului activităţii ce urmează a fi desfăşurată în domeniul promovării sănătăţii, nu cuprinde metodologia de acordare a ajutorului de stat şi precizarea situaţiilor care nu necesită notificarea la Consiliul Concurenţei, prevăzută de art. 20 din Legea nr. 143/1999 şi nu precizează condiţiile de continuare sau de acordare a unui nou ajutor de stat, în sumă fixă sau variabilă, corelată cu cerinţele activităţii desfăşurate în domeniul promovării sănătăţii.
În plus, arată reclamanta, ordinul nu precizează clar că activităţile medicale de promovare a sănătăţii pot fi exercitate doar de medici care au această competenţă conform autorizaţiei de liberă practică medicală, conform art. 41 din Legea nr. 74/1995 şi sunt organizaţi conform Legii nr. 629/2001.
Reclamanta a susţinut şi că datorită caracterului inexact şi lacunar al Ordinului Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 103/2002, se află în imposibilitate de a accede la un ajutor de stat, în condiţii legale, fiindu-i îngrădite drepturile conferite de Legea nr. 143/1999 şi Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 923/2001, neputând efectua activitatea specifică de promovare a sănătăţii, deşi întruneşte toate condiţiile legale.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 120/CA/2003 - P din 17 martie 2003, a respins acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, întrucât drepturile privind ajutorul de stat, sunt recunoscute de Legea nr. 143/1999, iar prin ordinul atacat nu se încalcă nici un drept prevăzut de lege.
Instanţa de fond a mai reţinut că prin ordinul atacat, s-a reglementat autorizarea ajutoarelor de stat pentru promovarea sănătăţii, în baza şi în limitele competenţei prevăzută de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 143/1999, care trimite la art. 14 alin. (1), cu referire la domeniu [art. 14 alin. (1) lit. i)], fără însă a se supune acestei reglementări, celelalte aspecte ce ţin de competenţa Consiliului Concurenţei sau de aplicarea Legii nr. 74/1995.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC A. SRL Oradea, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se susţine că instanţa de fond nu a observat că reclamanta a formulat cerere pentru obţinerea ajutorului de stat, prevăzut de art. 20 din Legea nr. 143/1999, pentru care nu este obligatorie notificarea Consiliului Concurenţei şi că a solicitat anularea Ordinului Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 103/2002, în ceea ce priveşte art. 3 alin. (3) şi (4), contrare Legii nr. 143/1999. Totodată, recurenta-reclamantă arată faptul că refuzul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi al Consiliului Concurenţei, de a i se acorda ajutor de stat, este nejustificat, deoarece au răspuns unei solicitări inexistente, dar prin acest lucru i s-a îngrădit în mod nelegal, accesul la ajutorul de stat.
Chiar dacă instanţa de fond a apreciat corect că dispoziţiile Ordinului Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 103/2002, se completează cu dispoziţiile Legii nr. 143/1999, susţine recurenta-reclamantă, totuşi se impunea anularea parţială a Ordinului Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 103/2002, dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi (4) fiind contrare art. 20 din Legea nr. 143/1999.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu probele dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se referă la situaţia în care instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În cauză, se constată că instanţa de fond a reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată, precum şi părţile litigiului, pronunţându-se conform dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., chiar dacă prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă încearcă să-şi modifice acţiunea.
Faptul că numai la dezbaterile orale, recurenta-reclamantă a susţinut că prin art. 3 alin. (3) şi (4) din ordin, în mod flagrant se încalcă art. 20 din Legea nr. 143/1999, făcând inaplicabil ordinul, nu este un argument în susţinerea motivelor de recurs formulate în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Dimpotrivă, această susţinere este un argument, în sensul celor reţinute de instanţa de fond, şi anume, că prin acţiune s-a solicitat anularea ordinului.
În plus, art. 20 din Legea nr. 143/1999, referitor la pragul minim, se referă la faptul că ajutorul acordat unui agent economic, într-o perioadă de până la 3 ani, în valoare totală de un miliard lei, este considerat a fi autorizat şi nu cade sub incidenţa obligaţiei de notificare în condiţiile stabilite prin Regulamentul Consiliului Concurenţei, este regula, dar regulamentul atacat se încadrează în excepţiile prevăzute la art. 22 alin. (1) şi (3) din lege şi reglementat şi de Ordinul nr. 27/2000.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, corect motivată, iar criticile, nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SRL Oradea împotriva sentinţei civile nr. 120/CA din 17 martie 2003 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7024/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 7028/2004. Contencios. Refuz emitere... → |
|---|
