ICCJ. Decizia nr. 7095/2004. Contencios. împotriva Deciziei Curtii de Conturi - Sectia Jurisdictionala (despagubiri si majorari). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7095/2004
Dosar nr. 631/2003
Şedinţa publică din 23 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Analizând actele dosarului, constată următoarele:
Prin procesul-verbal nr. 1781 din 11 aprilie 2000, Cap. C pct. 6.1., încheiat de controlorii financiari din cadrul Curţii de Conturi, s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 3 din HG nr. 518/1995, referitoare la plata drepturilor de diurnă acordate în cazul deplasărilor în străinătate, la Ministerul Privatizării, respectiv că nu au fost respectate prevederile art. 12 alin. (1) din HG nr. 518/1995, referitoare la sumele în valută cuvenite personalului care se deplasează în străinătate, acordate sub formă de avans, pe baza documentelor justificative. În acest sens, s-a reţinut efectuarea unor cheltuieli nejustificate, în valoare de 2.464,1 mii lei, la care s-au calculat foloasele nerealizate, în sumă de 2.727,2 mii lei, conform anexei 8 a procesului-verbal nr. 1781 din 11 aprilie 2000 Cap. C pct. 6.1.
Pentru paguba produsă, s-a reţinut nerespectarea normelor legale şi răspunderea numitelor C.R. - director general economic şi ordonator principal de credite, care a aprobat efectuarea cheltuielilor menţionate în perioada februarie - august 1998 şi M.M. - director financiar-contabil, ordonator principal de credite cu delegare în perioada 28 octombrie - 31 decembrie 1998.
Totodată, controlorii financiari au reţinut în procesul-verbal nr. 1781 din 11 aprilie 2000, Cap. C pct. 5.2, că în 6 cazuri menţionate în anexa 6, s-a plătit unui număr de 5 salariaţi, din care 3 demnitari, suma totală de 6.514,4 mii lei, pe baza unor dispoziţii de plată, care nu poartă semnăturile de primire ale beneficiarilor.
De asemenea, în alte 14 cazuri specificate în aceeaşi anexă 6, s-a mai plătit unor salariaţi, sub forma de diurnă pentru deplasări externe, fără deconturi justificative, numai pe bază de dispoziţii de plată, emise de casiera instituţiei, suma de 36.367,1 mii lei, care împreună cu suma de 6.514,4 mii lei, nu a fost evidenţiată în contabilitate pe conturile de debitori, ci trecute direct asupra contului de cheltuieli al instituţiei.
Referitor la deplasările efectuate în străinătate pe bază de invitaţie primită din partea unor organizatori, cu suportarea integrală de către aceştia, a cheltuielilor de deplasare, controlul efectuat de Curtea de Conturi a stabilit că persoanelor care au efectuat deplasarea, în afara diurnei primite de la partenerii organizatori, li s-a decontat în ţară, echivalentul în lei al diurnei de care ar fi beneficiat în cazul deplasării în interesul instituţiei, ceea ce contravine normelor statutare în HG nr. 518/1995, privind decontarea cheltuielilor de deplasare în străinătate.
Controlorii financiari au reţinut că plata cheltuielilor de deplasare, în sumă totală de 42.881,6 mii lei, s-a făcut pe de o parte, cu încălcarea prevederilor HG nr. 518/1995, cu privire la acordarea drepturilor de diurnă pe timpul deplasărilor în străinătate, iar pe de altă parte, cu nerespectarea reglementărilor cuprinse la art. 40 alin. (1) din Legea nr. 72/1996.
La suma de 42.881,6 mii lei, reprezentând plăţi efectuate fără documente justificative, au fost calculate foloase nerealizate în sumă de 46.909,3 mii lei (anexa 6), reţinându-se răspunderea numitelor C.R., M.M. şi D.M. Ministerul Privatizării s-a menţionat că a fost prejudiciat de sus-menţionaţii prepuşi, precum şi de B.C., prin acceptarea plăţii necuvenite a drepturilor de diurnă.
Curtea de Conturi a fost sesizată de secţia de control ulterior, prin încheierea nr. 2 din 11 ianuarie 2001, pentru clarificarea neregulilor financiar-contabile din cadrul Ministerului Privatizării, iar prin încheierea din 26 noiembrie 2001, a fost introdus în cauză, în calitate de pârât, şi pe A.V. - director general adjunct la D.G.E. şi Resurse Umane din cadrul Ministerului Privatizării, pe perioada 16 februarie - 31 decembrie 1998 şi ordonator principal de credite, începând cu data de 15 august 1998 şi până la data de 28 octombrie 1998.
Curtea de Conturi - Colegiul jurisdicţional, prin sentinţa nr. 24 din 8 aprilie 2002, a reţinut nelegalitatea plăţii sumei de 42.881.600 lei, drepturi de diurnă acordată şi a foloaselor nerealizate, în sumă de 46.909.300 lei, cu care Ministerul Privatizării a fost prejudiciat în cazul deplasărilor externe efectuate pe cheltuiala organizatorilor şi decontate fără documente justificative, contrar art. 3 din HG nr. 518/1995. De asemenea, s-a reţinut răspunderea pentru prejudiciul în sarcina pârâţilor: C.R., M.M., D.M., B.C. şi A.V.
Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională, prin Decizia nr. 594 din 5 noiembrie 2002, a respins recursul jurisdicţional declarat de pârâţi, reţinând răspunderea lor, referitor la suma de 42.881.600 lei, reprezentând drepturi de diurnă nelegal acordate, contrar art. 3 din HG nr. 518/1995.
Împotriva sus-menţionatei decizii au declarat recurs, Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, precum şi pârâţii C.R., M.M., B.C. şi A.V., criticând-o pentru nelegalitate. potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, a cărui activitate a fost continuată de Comisia Naţională de Prognoză, conform Protocolului nr. CNP 42 din 24 iulie 2003, completat la 29 august 2003, a susţinut nelegalitatea deciziei atacate, potrivit art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., cu privire la sumele de: 2.464.200 lei, plată neeconomicoase efectuate pentru procurarea de valută pentru deplasări externe, cu foloase nerealizate în sumă de 2.727.200 lei; suma de 24.837.500 lei, foloase nerealizate calculate asupra sumei de 211.617.000 lei, contravaloarea unor servicii juridice şi neurmărite pentru încasarea în termen; suma de 29.279.900 lei, reprezentând plăţi efectuate pentru servicii telefonice ce nu privesc activitatea ministerului, împreună cu majorările aferente sumei menţionate.
Ca atare, s-a solicitat admiterea capetelor de cerere din acţiune menţionate la pct. 2a, 3 şi 4 şi obligarea pârâţilor, la plata sumelor datorate.
Criticile formulate în recursul declarat de Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, continuat de Comisia Naţională de Prognoză, sunt neîntemeiate.
Probele administrate, respectiv actele depuse la dosar, nu confirmă vinovăţia pârâţilor şi fapta ilicită, ca elemente ale răspunderii civile delictuale. Totodată, este de observat că HG nr. 518/1995, cu modificările ulterioare, nu prevede în mod restrictiv, cumpărarea valutei de la bănci, încât în anumite cazuri unde există urgenţă, aceasta să poată fi cumpărată şi de la casele de schimb valutar.
Referitor la capetele 3 şi 4, probele administrate confirmă că pârâţii nu sunt responsabili, deoarece prin plata facturilor telefonice s-au evitat consecinţe nefaste pentru instituţia în cauză. Acest fapt necontestat de ministerul recurent, este de natură să înlăture neglijenţa pârâţilor, astfel cum se susţine, constând în neurmărirea recuperării cu celeritate a sumelor plătite de către instituţie, în contul terţilor şi a celor plătite pentru serviciile telefonice cu taxă adăugată. Acelaşi aspect este de reţinut şi în privinţa plăţii convorbirilor telefonice efectuate de către alte instituţii şi achitate de către fostul Minister al Privatizării, neputându-se constata neglijenţa pârâţilor în recuperarea acestora, astfel cum s-a susţinut prin recursul Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, continuat de Comisia Naţională de Prognoză.
Prin recursurile declarate de pârâţii C.R., M.M., B.C. şi A.V., s-a susţinut nelegalitatea deciziei atacate, arătându-se în esenţă că nu s-a făcut dovada vinovăţiei pârâţilor, în raport cu atribuţiile de serviciu, respectiv a existenţei prejudiciului constatat prin Decizia nr. 594/2002 a Curţii de Conturi, în legătură cu drepturile de diurnă acordate contrar HG nr. 518/1995, solicitându-se înlăturarea obligaţiei de plată a sumei de 42.881.600 lei.
În sprijinul recursurilor declarate, pârâţii au depus la dosar în recurs, înscrisuri, potrivit art. 305 C. proc. civ.
Examinarea dovezilor administrate în cauză este de natură să demonstreze că drepturile de diurnă au fost acordate legal, potrivit HG nr. 518/1995, că deplasările în străinătate au fost reale şi efectuate în baza aprobărilor date de secretarul de stat din perioada efectuării lor.
Lipsa prejudiciului produs, precum şi inexistenţa vinovăţiei pârâţilor-recurenţi, elemente definitorii ale răspunderii, este de natură să conducă la admiterea recursurilor pârâţilor.
Actul de sesizare nu a fost însoţit de documente justificative pentru diurnă, iar instanţa de recurs a Curţii de Conturi nu a avut în vedere prevederile art. 11 din HG nr. 420/1998, de modificare şi completare a HG nr. 518/1995, în sensul că indiferent dacă organizatorii externi asigură masa, delegaţii beneficiază de o cotă „de până la 50% din totalul diurnei şi al plafonului de cazare", deci putea să fie acordat eronat şi să fie supus discuţiei în acest dosar, cel mult restul de 50% din diurnă.
Faptul că lipsesc documente justificative, care trebuiau anexate la ordinele de plată a avansurilor de deplasări externe, respectiv că aceste documente nu s-au găsit cu ocazia controlului de fond, nu poate fi imputat pârâţilor-recurenţi.
Aşa fiind, recursurile pârâţilor sunt întemeiate şi prin admiterea lor, se vor casa hotărârile atacate şi pe fond, se va respinge capătul 2 lit. b) din sesizare, respectiv încheierea nr. 2 din 11 ianuarie 2001 a Curţii de Conturi, pentru suma de 42.881.600 lei, drepturi de diurnă acordate.
Se vor menţine celelalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării şi Prognozei şi continuat de Comisia Naţională de Prognoză, împotriva deciziei nr. 594 din 5 noiembrie 2002 a Curţii de Conturi a României, secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Admite recursurile declarate de M.M., B.C., A.V. şi C.R.
Casează hotărârea atacată, precum şi sentinţa nr. 24 din 8 aprilie 2002 a Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi şi pe fond, respinge capătul 2 lit. b) din sesizare, pentru suma de 42.881.600 lei, drepturi de diurnă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei nr. 24 din 8 aprilie 2002 a Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7094/2004. Contencios. Anulare H.G. nr.... | ICCJ. Decizia nr. 7162/2004. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
