ICCJ. Decizia nr. 7193/2004. Contencios. Anulare parţială Hotărâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7193/2004
Dosar nr. 3429/2004
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 1 august 2003, aşa cum a fost precizată, reclamantul Consiliul Judeţean Caraş Severin a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea în parte a HG nr. 539/2003, referitor la abrogarea poziţiei nr. 16 din Anexa nr. 1 la HG nr. 532/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Caraş Severin şi menţinerea HG nr. 532/2002, prin care imobilul V.B. din localitatea Băile Herculane, aparţine domeniului public al judeţului Caraş Severin.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că prin abrogarea poziţiei nr. 16 din Anexa nr. 1 la HG nr. 532/2002, de către art. 4 din HG nr. 539/2003, imobilul indicat a revenit domeniului public al statului, din domeniul public al judeţului Caraş Severin, însă acest lucru s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, adică fără cererea Guvernului şi prin hotărâre a consiliului judeţean.
I-a fost lezat, astfel, dreptul de administrare privind bunurile aparţinând domeniului public de interes judeţean, drept recunoscut de art. 10 din Legea nr. 215/2001 şi cel de proprietate al judeţului Caraş Severin.
În cauză, a formulat cererea de intervenţie în interes propriu R.A. A.P.P.S., solicitând respingerea acţiunii, pe motiv că HG nr. 539/2003 a îndreptat o ilegalitate comisă prin HG nr. 532/2002, care încălca dreptul de proprietate al statului şi dreptul său de administrare.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 493/CA din 9 decembrie 2003, a respins ca nefondată, acţiunea, a respins cererea de intervenţie în interes propriu şi a obligat reclamantul, la plata sumei de 6.594.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată faţă de intervenientă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că HG nr. 539/2003 nu poate face obiectul acţiunii în contencios administrativ, nefiind producătoare de efecte juridice, deoarece măsura de abrogare dispusă, a confirmat raporturi juridice create în baza HG nr. 533/2002, neavând relevanţă faptul că aceasta a fost publicată anterior HG nr. 532/2002.
Soluţia a fost argumentată şi pe considerentul că nu a fost chemat în judecată, Statul român, ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, precum şi pe faptul că reclamantul nu a făcut dovada vreunui drept vătămat, recunoscut de lege în favoarea sa, atâta timp, cât singurul drept pe care acesta îl poate invoca, este unul de administrare.
Intervenienta R.A. A.P.P.S. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale, care a fost admisă prin încheierea din Camera de consiliu de la 5 februarie 2004, în sensul obligării reclamantului, la plata unor cheltuieli de judecată, în sumă de 27.209.784 lei, în loc de 6.594.000 lei.
Împotriva sentinţei şi a încheierii a formulat recursuri, reclamantul Consiliul Judeţean Caraş Severin.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că, faţă de obiectul acţiunii, aşa cum a fost precizat, respectiv, verificarea legalităţii HG nr. 539/2003, nu se impunea chemarea în judecată a Statului român, că instanţa a ignorat dispoziţiile speciale ale Legii nr. 213/1998, aplicând un principiu general al revocabilităţii actelor administrative.
S-a mai criticat soluţia primei instanţe, şi pe motiv că instanţa nu a analizat cauza, sub toate aspectele, în ceea ce priveşte intrarea în vigoare a hotărârilor de guvern succesive invocate în acţiune şi care, independent de numărul lor de ordine, au produs efecte juridice în raport cu data publicării lor în Monitorul Oficial.
S-au reiterat susţinerile de fond, privind nelegalitatea actului administrativ atacat.
În legătură cu plata cheltuielilor de judecată, recurentul a precizat că nu le datorează, întrucât nu a chemat în judecată R.A. A.P.P.S., iar acesteia i-a fost respinsă cererea de intervenţie.
Recursul declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale a fost motivat, în esenţă, pe de o parte, pe considerentul că intervenienta nu este parte în proces, fiindu-i respinsă cererea şi, pe de altă parte, pe motiv că nu sunt întrunite cerinţele art. 274 C. proc. civ., ca partea care le-a cerut, să fi câştigat procesul.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 215/2001, „autorităţile administraţiei publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale comunelor, oraşelor şi judeţelor, în conformitate cu principiul autonomiei".
După cum, în mod corect, a reţinut instanţa fondului, recurentului-reclamant nu i s-a încălcat prin actul administrativ normativ contestat, nici un drept recunoscut de lege.
Pe de o parte, pentru că, aşa cum s-a dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, titular al dreptului de proprietate asupra imobilului V.B. din localitatea Băile Herculane, este Statul român, al cărui drept este intabulat (aspect necontestat de recurent).
Ca atare, dreptul de administrare nu poate fi invocat de către recurentul-reclamant, întrucât imobilul nu face parte din proprietatea publică sau privată a judeţului Caraş Severin.
Sub acest aspect, pe bună dreptate, a reţinut prima instanţă că se impunea chemarea în judecată şi a Statului român, ca beneficiar al prevederilor actului administrativ normativ atacat.
Pe de altă parte, trebuie menţionat că abrogarea poziţiei respective din HG nr. 532/2002, s-a realizat, aşa cum rezultă şi din nota de fundamentare a HG nr. 539/2003, ca urmare a sesizării nelegalităţii acesteia, săvârşită prin încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, în stabilirea bunurilor care aparţin domeniului public de interes judeţean.
Astfel, nu s-au respectat prevederile art. 7 lit. e) şi art. 8 din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora dreptul de proprietate publică poate fi dobândit prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică.
În aceste condiţii, revenirea asupra actului iniţial, prin abrogarea dispoziţiei nelegale, realizată atât implicit prin HG nr. 533/2002, prin care imobilul în cauză este menţionat ca aparţinând proprietăţii private a statului, cât şi expres prin HG nr. 539/2003, se vădeşte a fi o măsură oportună şi legală, aspect reţinut corect de prima instanţă.
Aspecte formale privind datele publicării în Monitorul Oficial, a celor două acte succesive, nu pot influenţa legalitatea actului administrativ normativ, care a reglementat o situaţie aparent echivocă la un moment dat şi care a clarificat regimul juridic al imobilului litigios.
Întrucât recurentului-reclamant nu i-a fost încălcat nici un drept legal, examinarea celorlalte motive invocate este de prisos, faţă de acest element esenţial al admisibilităţii acţiunii în contencios administrativ, aşa cum este el prevăzut de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Nu se verifică nici criticile recurentului formulate faţă de soluţia dată cererii de acordare a cheltuielilor de judecată şi cererii de îndreptare a erorii materiale, cu privire la cuantumul real al acestora, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., acesta a căzut în pretenţii, neavând relevanţă că partea în favoarea căreia s-au admis, are calitatea de intervenientă sau că şi cererea acesteia a fost respinsă, legea nefăcând nici o distincţie de acest fel.
În considerarea tuturor celor expuse şi a prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul Consiliul Judeţean Caraş Severin, împotriva sentinţei civile nr. 493/CA din 9 decembrie 2003 şi a încheierii din 15 februarie 2004, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 5898/2003, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7180/2004. Contencios. Anulare ordin şi... | ICCJ. Decizia nr. 7204/2004. Contencios.. Revizuire → |
|---|
