ICCJ. Decizia nr. 7205/2004. Contencios.. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7205/2004
Dosar nr. 6492/2004
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 14 martie 2001, reclamantul N.C. a solicitat, pe cale de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi chemând în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, să se stabilească faptul că în urma pensionării, pârâtul trebuia să îi acorde drepturile băneşti cu titlu de ajutor, în valoare de 19.765.866 lei, din care i s-a achitat numai suma de 10.952.942 lei şi să fie obligat pârâtul, la plata diferenţei de 8.812.924 lei, actualizată până la data punerii în executare a hotărârii.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 240/F din 23 octombrie 2001, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie, Ministerul Finanţelor Publice, a respins şi acţiunea şi cererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că impozitarea ajutorului primit de reclamant, cu ocazia trecerii în rezervă, la data de 30 noiembrie 1999, este conformă dispoziţiilor art. 70 din OG nr. 73/1999, având în vedere că acest ajutor a fost încasat în luna ianuarie 2000 şi că acesta a fost calculat pe baza soldei lunare brute.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul, recurs care a fost respins de către Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 1934 din 20 mai 2003, cu motivarea că baza de calcul şi cuantumul impozitului reţinut din ajutorul acordat recurentului-reclamant, au fost corect stabilite de către intimatul-pârât, în raport cu dispoziţiile legale incidente la momentul încasării efective a sumei cu titlu de ajutor.
La data de 27 mai 2004, reclamantul N.C. a atacat şi această ultimă hotărâre, cu contestaţie în anulare, solicitând anularea deciziei atacate şi reluarea judecăţii de la cel mai vechi act de procedură efectuat.
Motivându-şi cererea, contestatorul a susţinut, în esenţă, că instanţa de control judiciar a omis să cerceteze motivul de recurs referitor la declaraţia Mr. (r) V.E. şi nu s-a pronunţat cu privire la suma care trebuia să i se acorde, în valoare de 2.493.802 lei, sumă ce reprezintă diferenţa de la întreaga sumă cu titlu de ajutor şi care trebuia reactualizată conform Legii nr. 138/1999.
Contestaţia în anulare este nefondată.
În conformitate cu prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau de modificare.
Afirmaţia contestatorului, că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei declaraţii extrajudiciare şi asupra unei sume care trebuia să-i fie acordată, nu poate fi asimilată cerinţei exprese prevăzute de textul legal mai sus indicat.
Pentru o apreciere corectă şi completă asupra acestui motiv de contestaţie, trebuie reţinut că, dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., se referă la omisiunea de a examina motivul de recurs, iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte.
Curtea constată, pe de o parte, că pretinsele motive invocate de contestator, la care instanţa nu ar fi răspuns, nu se încadrează în motivele de modificare sau de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.
De altfel, ele nici nu au fost expuse ca atare, nici în recursul reclamantului, nici în „precizarea" formulată de către acesta.
Singura referire la declaraţia Mr. (r) V.E., se regăseşte în notele scrise depuse la dosar, cu ocazia dezbaterilor pe fond şi nu poate fi considerată în nici un caz, un motiv de recurs, ca, de altfel, nici cel referitor la diferenţa de ajutor respectivă, ci, cel mult, argumente şi probe în susţinerea motivului de recurs vizând nelegalitatea sentinţei atacate.
Or, nu se poate reproşa instanţei, omisiunea cercetării acestora, atâta timp, cât instanţa de recurs a grupat argumentele, pentru a răspunde la motivul de recurs printr-un considerent comun.
Faţă de considerentele expuse, rezultă că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. şi contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de N.C. împotriva deciziei nr. 1934 din 20 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7204/2004. Contencios.. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 7209/2004. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
