ICCJ. Decizia nr. 7233/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7233/2004
Dosar nr. 3348/2004
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta U.D. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, contestând hotărârea nr. 6897 din 22 ianuarie 2003 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de persoană strămutată, în sensul prevederilor acestui act normativ. În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat în esenţă, că s-a născut la 5 martie 1944, în perioada de refugiu a părinţilor săi, ca urmare a Dictatului de la Viena din 1940.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 296 din 26 martie 2003, a respins acţiunea formulată. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că actele depuse, şi anume, două declaraţii de martor, nu sunt suficiente pentru dovedirea calităţii de refugiat a părinţilor reclamantei şi implicit, a acesteia, atâta timp, cât celor doi martori nu li s-a recunoscut statutul de refugiat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta U.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 3398 din 22 octombrie 2003, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceiaşi instanţă.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 145 din 2 februarie 2004, a admis acţiunea reclamantei, dispunând anularea hotărârii nr. 6897 din 22 ianuarie 2003 şi obligând pârâta, să recunoască reclamantei, calitatea de persoană refugiată în perioada 5 martie 1944 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti corespunzătoare, începând cu 1 aprilie 2001. Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că s-a dovedit situaţia de refugiaţi a părinţilor reclamantei şi că aceasta, minoră fiind, a avut aceeaşi situaţie.
Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Cluj a fost atacată cu recurs, de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut în esenţă, că soluţia instanţei de fond este în totală contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 189/2000 şi ale HG nr. 127/2002, întrucât reclamanta s-a născut ulterior refugierii părinţilor, fără a-şi fi schimbat domiciliul şi a fi suferit persecuţii din motive etnice.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinţilor faţă de minori impune, pe lângă existenţa, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică şi juridică a minorului, şi asigurarea nemijlocită de către părinţi, a unor alte cerinţe cu privire la obligaţia de întreţinere, de îngrijire, de dezvoltare, de educaţie, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.
În raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, ca şi, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecţie, ajutor şi pază a părinţilor, faţă de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinţii săi, precum şi că orice separare de aceştia nu este validă decât în cazuri de excepţie, anume prevăzute de lege. Despărţirea copilului de părinţi, afară de asemenea cazuri de excepţie, este un act imoral şi antisocial, după cum şi instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărţire de statutul juridic al părinţilor care-l au în îngrijire, constituie în aceeaşi măsură o încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raţionamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtăşeşte condiţia grav restrictivă impusă părinţilor săi, este eronată şi nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice şi bunelor moravuri [art. 5 C. civ.].
Argumentele aduse de recurentă, prin invocarea prevederilor Decretului nr. 31/1954, sunt străine pricinii.
Soluţia, ca şi motivarea adusă de prima instanţă, hotărârii pronunţate, sunt în afară de orice critică şi exprimă un mod corect şi uman de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea sa.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate în dispoziţiile normative menţionate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţeles atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel, toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
În cauză, este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Faţă de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 145 din 2 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7231/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7236/2004. Contencios. Anulare decizie... → |
|---|
