ICCJ. Decizia nr. 7464/2004. Contencios. Anulare parţială Hotărâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7464/2004
Dosar nr. 2681/2003
Şedinţa publică din 12 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 17 ianuarie 2003, I.C.C. C. Baia Mare a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parţială a HG nr. 934/2002, în privinţa Anexei nr. 56, nr. crt. 45 - 47 şi a Anexei nr. 51, nr. crt. 5.
Este vorba de un act administrativ de autoritate, prin care s-a atestat apartenenţa la domeniul public al comunei Satulung şi respectiv, Rona de Jos, a unor construcţii, utilizate ca magazin alimentar, bufet şi spaţiu comercial.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că hotărârea guvernamentală este nelegală şi nesocoteşte dreptul său de proprietate, deoarece bunurile mobile mai sus menţionate, nu au aparţinut niciodată statului sau unităţilor sale administrativ-teritoriale şi nici nu sunt, prin natura lor, de uz sau de interes public. Ele au fost edificate de cooperativă, care le-a folosit neîntrerupt şi a achitat impozitul pe clădiri la organele fiscale.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, art. 160 din Legea nr. 109/1996, precum şi art. 1 al Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
La termenul din 12 februarie 2003, Ministerul Administraţiei Publice a formulat o cerere de intervenţie în înţelesul Guvernului şi a solicitat respingerea acţiunii principale, ca inadmisibilă şi neîntemeiată.
La rândul său, Guvernul României a depus ulterior, în cadrul unui dosar distinct (nr. 1293/CA/2003), o cerere de chemare în garanţie a Ministerului Administraţiei Publice, Consiliilor Locale ale comunelor Satulung şi Rona de Jos şi Consiliului Judeţean Maramureş, pentru ca în cazul admiterii acţiunii principale, hotărârea ce se va pronunţa, să fie opozabilă acestor autorităţi ale administraţiei publice locale, cu consecinţă corespunzătoare în ce priveşte suportarea cheltuielilor de judecată.
După conexarea celor două dosare, dispusă prin încheierea din 10 aprilie 2003, prin sentinţa civilă nr. 398 din 10 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţiile invocate de pârât şi intervenient, referitoare la nulitatea acţiunii, lipsa procedurii administrative prealabile şi a calităţii procesuale active a reclamantei.
Totodată, instanţa a admis acţiunea principală, astfel cum a fost formulată şi în sfârşit, a respins cererea de chemare în garanţie formulată de Guvernul României şi cererea de intervenţie accesorie a Ministerului Administraţiei Publice.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că prin adoptarea hotărârii guvernamentale supuse controlului jurisdicţional, a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamantei, asupra construcţiilor în litigiu.
Dreptul de proprietate invocat nu este un drept individual, ci un drept de proprietate de grup, ocrotit de lege.
Pe de altă parte, construcţiile în litigiu nu pot fi incluse în categoria bunurilor din domeniul public, deoarece nu se încadrează în nici una dintre categoriile de bunuri enumerate în mod expres la pct. III din lista anexă la Legea nr. 213/1998.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâtul Guvernul României.
Recurentul a susţinut că hotărârea este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
- instanţa de fond a reţinut eronat că intimata-reclamantă I.C.C. C. Baia Mare are calitate procesuală activă, decurgând din existenţa dreptului său de proprietate asupra imobilelor, deşi cu probele administrate s-a stabilit că este doar un constructor de bună credinţă;
- hotărârea guvernamentală atacată nu are un efect constitutiv al dreptului de proprietate privată, în favoarea unităţii administrativ-teritoriale, ci se limitează să ateste un regim juridic, diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private. Prin urmare, actul administrativ nu poate vătăma dreptul de proprietate al reclamantei, asupra acelor construcţii;
- în condiţiile în care cooperativa nu face dovada că a solicitat şi obţinut în prealabil, anularea hotărârii consiliului local şi a celui judeţean, privind bunurile respective, acţiunea în contencios administrativ era inadmisibilă şi trebuia respinsă ca atare.
Recursul este nefondat, sub aspectul tuturor criticilor formulate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Nu se contestă de toţi participanţii la proces, că imobilele în discuţie - magazin alimentar, bufet, situate în comuna Satulung şi spaţiul comercial nr. 86 din comuna Rona de Jos, au fost edificate de către cooperativa reclamantă, cu resurse proprii, pe suprafeţe de teren atribuite în folosinţă, prin Decizia organului de stat competent.
Ele fac parte din patrimoniul cooperativei, fiind înregistrate ca atare în contabilitate şi declarate la organele financiare, în vedere plăţii impozitului aferent.
Calitatea reclamantei, de constructor de bună credinţă, asupra construcţiilor edificate, astfel, pe terenuri ce aparţin domeniului public comunal, nu a fost contestată de pârât.
Atât Guvernul României, cât şi intervenientul şi chemaţii în garanţie nu au putut dovedi apartenenţa construcţiilor, la domeniul public sau domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în care ele sunt situate.
În calitatea de constructor de bună credinţă, reclamanta are, indiscutabil, un înţeles legitim pentru a cere şi obţine în justiţie, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de anulare a actului administrativ, prin care autoritatea publică emitentă îi neagă această calitate şi implicit, consecinţele juridice pe care ea le generează.
Aşa fiind, prima instanţă a solicitat în mod corect că reclamanta are calitate procesuală activă în prezentul legitim şi prin sentinţă, a respins excepţia invocată de celelalte părţi.
Prin denumirea şi conţinutul său, hotărârea guvernamentală are natura unui act administrativ de autoritate adoptat după însuşirea listelor de inventar privind bunurile domeniale de către consiliile locale şi respectiv, consiliile judeţene, prin hotărâri, în condiţiile Legii nr. 213/1998.
Aceste hotărâri ale autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale pregătesc, aşadar, adoptarea actului final, ale cărui efecte juridice vizează însă, şi caracterul bunurilor enumerate în anexe, adică tocmai apartenenţa lor, la proprietatea publică a comunei, oraşului sau judeţului, după caz.
Ori în speţă cea care vatămă în mod direct interesul legitim al reclamantei, nu este hotărârea consiliului local comunal, orăşenesc sau a celui judeţean, de însuşire a unor liste de inventar, ci actul final al Guvernului, care consfinţeşte un alt regim juridic al bunurilor imobile edificate de cooperativă, cu resurse proprii şi utilizate fără întrerupere, potrivit destinaţiei lor iniţiale, de spaţii comerciale.
Admiţând acţiunea şi anulând actul administrativ în limitele arătate, curtea de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce urmează a fi menţinută prin respingerea recursului, dar cu substituirea motivării, în sensul considerentelor analizate în această decizie.
Văzând şi dispoziţiile art. 52 alin. (1) al Constituţiei revizuite, art. 3 alin. (4), art. 7 şi art. 21 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, art. 1 alin. (1) şi art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 398 din 10 aprilie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7463/2004. Contencios. Anulare parţială... | ICCJ. Decizia nr. 7468/2004. Contencios. Anulare parţială... → |
|---|
