ICCJ. Decizia nr. 7479/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.7479/2004
Dosar nr. 340/2004
Şedinţa publică din 12 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 4399 din 9 mai 2002, la Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ, reclamanta SC A. SA Suceava a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, anularea Referatului nr. 50300 din 23 noiembrie 2000, prin care s-a dispus compensarea sumei de 17.859.081.056 lei, pe care pârâta o avea de restituit, cu alte obligaţii bugetare datorate către stat şi restituirea acesteia, conform procesului-verbal de control nr. 16834 din 19 noiembrie 2001.
În motivarea acţiunii s-a precizat de către reclamantă, că actul atacat este nelegal, determinat de faptul că măsura compensării este o formă de exercitare, ori executarea sumei contestate a fost suspendată de Judecătoria Suceava, prin sentinţa civilă nr. 5929 din 31 octombrie 2001, iar sub un alt aspect, aceasta nu putea să opereze, întrucât datoriile nu sunt certe şi exigibile, aşa cum prevăd dispoziţiile legii.
Prin sentinţa civilă nr. 1666 din 22 noiembrie 2002, tribunalul a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, la Curtea de Apel Suceava, care prin sentinţa civilă nr. 246, pronunţată la 19 noiembrie 2003, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi în consecinţă, a anulat actul administrativ denumit „Referat" cu nr. 50300 din 23 noiembrie 2001, emis de Direcţia de Metodologie şi Administrare a Veniturilor Statului - Biroul administrare mari contribuabili, prin care s-a dispus compensarea sumei de 17.859.081.056, ce se cuvenea reclamantei, cu titlu de T.V.A. şi s-a dispus achitarea acesteia, către reclamantă, în cazul în care nu a fost restituită.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că operaţiunea prin care s-a făcut compensarea de către pârâtă, concretizată în Referatul nr. 50300 din 23 noiembrie 2001, este nelegală.
S-a precizat că este de necontestat că pârâta a avut de restituit reclamantei, suma de 17.859.081.956 lei, încasată cu titlu de T.V.A., stabilită de organele de control, prin procesul-verbal nr. 16834 din 19 noiembrie 2001, dar că aceasta nu poate fi compensată cu suma de 5.975.150.000 lei, întrucât aceasta din urmă a fost primită de reclamantă, în temeiul art. 8 din Legea nr. 55/1995, cu scopul de a fi folosită pentru achitarea datoriilor restante, de la 18 iunie 1995.
Legat de acest ultim aspect, instanţa a mai reţinut că Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 937 din 23 noiembrie 2000, rămasă definitivă, a anulat titlul executoriu emis în baza procesului-verbal nr. 70144/1998, iar Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 702 din 14 noiembrie 2002, a anulat Referatul nr. 51005 din 27 noiembrie 2001, prin care pârâta a încercat compensarea aceleiaşi sume, cu alte datorii.
Ca o consecinţă, s-a hotărât că reclamanta nu datorează nici majorări de întârziere, cum au fost calculate de pârâtă, în sumă de 11.883.931.056 lei şi că în acest context, nici acestea nu pot fi compensate, în cauză nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 1444 C. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava, invocând nelegalitatea.
În motivarea recursului s-a susţinut că în anul 1997, Curtea de Conturi a României - Direcţia de Control Financiar Suceava a verificat modul în care intimata a respectat destinaţia sumelor acordate cu titlu gratuit, de F.P.S., în temeiul art. 8 din Legea nr. 55/1995, ocazie cu care a constatat că suma de 5.975.150.000 lei a fost utilizată cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din HG nr. 100/1996 privind Normele metodologice de aplicare a legii.
Instanţa a reţinut greşit că intimata nu datorează această sumă, deşi prin adresa nr. 151119 din 5 septembrie 1997, Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală a Controlului Financiar de Stat, a comunicat actul prin care intimata a fost dată în urmărirea organelor de executare, aceasta figurând în evidenţa Direcţiei de Metodologie şi Administrare a Veniturilor Statului - Biroul administrare mari contribuabili, cu debitul de 5.675.150.000 lei.
Tot în legătură cu această sumă, recurenta a susţinut că prin procesul-verbal nr. 6207 din 23 martie 1998, s-a constatat că intimata a respectat destinaţia sumei lăsate cu titlu gratuit, numai cu privire la suma de 1.549.123,2 lei, nu şi a sumei de 5.975.150.000 lei, după cum eronat a reţinut instanţa.
De asemenea, s-a mai susţinut că în mod greşit instanţa s-a pronunţat pe legalitatea majorărilor de întârziere, fără ca procesul-verbal nr. 16384 din 16 noiembrie 2001 să fi fost contestat potrivit OUG nr. 13/2001, acesta devenind titlu executoriu, astfel că în acest temei s-a dispus compensarea sumei de 11.883.931.056 lei.
Prin ultima critică, recurenta a susţinut că Referatul nr. 50300 din 23 noiembrie 2001 nu are caracter administrativ, ci constituie un act intern întocmit în vederea emiterii Notei privind compensarea impozitelor, taxelor şi altor venituri bugetare şi că emitentul actului administrativ - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava, nu a fost citat de instanţa de fond.
Recursul este întemeiat.
Structurând criticile formulate, în raport şi cu excepţiile invocate în partea finală a recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să constate că hotărârea este nelegală, ea fiind pronunţată cu încălcarea principiului contradictorialităţii.
Astfel, instanţa de fond trebuia să citeze în cauză şi pe emitenta actului contestat, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava; de asemenea, cu ocazia rejudecării urmează ca instanţa să analizeze şi excepţia referitoare la natura juridică a actului contestat.
Pe fondul cauzei, obiectul procesului referindu-se la măsura compensării sumei de 17.859.081.956 lei, reprezentând T.V.A., ce se cuvenea a fi rambursat intimatei, cu alte obligaţii faţă de bugetul de stat, respectiv 5.975.150.000 lei, pretins a fi utilizată nelegal conform Legii nr. 55/1995, precum şi majorările de întârziere aferente, în cuantum total de 21.343.235.800 lei, instanţa urmează să stabilească dacă acestea au fost contestate.
Acest din urmă aspect se impune, deoarece intimata a depus la dosar, sentinţe civile care se referă la datorii ce au făcut obiectul altor procese-verbale, decât cel în cauză.
Ca o consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să admită recursul, să caseze sentinţa atacată, cu trimitere, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava împotriva sentinţei civile nr. 246 din 19 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, casează sentinţa atacată, cu trimitere, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7477/2004. Contencios. Anulare ordin emis de... | ICCJ. Decizia nr. 7481/2004. Contencios. Anulare decizie A.N.V.... → |
|---|
