ICCJ. Decizia nr. 7468/2004. Contencios. Anulare parţială Hotărâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7468/2004
Dosar nr. 2688/2003
Şedinţa publică din 12 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 15 ianuarie 2003, F. Maramureş, în numele şi pentru cooperativa C. Dragomireşti, a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parţială a HG nr. 934/2002, în privinţa Anexei nr. 32, nr. crt. 20, 21, 23, 24, 25 şi 26.
Este vorba de un act administrativ de autoritate, prin care s-a atestat apartenenţa la domeniul public de interes comunal, a unor construcţii utilizate ca sediu al cooperativei, magazine, restaurant, cofetărie, librărie şi croitorie.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că hotărârea guvernamentală este nelegală şi nesocoteşte dreptul său de proprietate, deoarece bunurile imobile mai sus menţionate, nu au aparţinut niciodată statului sau unităţilor sale administrativ-teritoriale şi nici nu sunt, prin natura lor, de uz sau de interes public. Ele au fost edificate de cooperativă, care le-a folosit neîntrerupt şi a achitat impozitul pe clădiri, la organele fiscale.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 3 alin. (1) şi art. 4 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, art. 160 din Legea nr. 109/1996, precum şi art. 1 al Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
La termenul din 6 martie 2003, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie a Consiliului Judeţean Maramureş, Consiliului Local al comunei Dragomireşti şi Ministerului Administraţiei Publice, pentru ca în cazul admiterii acţiunii principale, hotărârea ce se va pronunţa, să fie opozabilă acestor autorităţi publice, cu consecinţa corespunzătoare în ce priveşte suportarea cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 391 din 10 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţiile invocate de pârât şi chemaţii în garanţie, referitoare la nulitatea acţiunii, lipsa procedurii administrative prealabile şi a calităţii procesuale active a reclamantei.
Totodată, instanţa a admis acţiunea principală, astfel cum a fost formulată şi în sfârşit, a respins cererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că prin adoptarea hotărârii guvernamentale supuse controlului jurisdicţional, a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamantei, asupra construcţiilor în litigiu. Dreptul de proprietate invocat, nu este un drept individual, ci un drept de proprietate de grup, ocrotit de lege.
Pe de altă parte, construcţiile în litigiu nu pot fi incluse în categoria bunurilor din domeniul public, deoarece nu se încadrează în nici una dintre categoriile de bunuri enumerate în mod expres la pct. III din lista anexă la Legea nr. 213/1998.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâtul Guvernul României.
Recurentul a susţinut că hotărârea este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
- instanţa de fond a reţinut eronat că intimata-reclamantă F. Maramureş (pentru cooperativa C. Dragomireşti), are calitate procesuală activă, decurgând din existenţa dreptului său de proprietate asupra imobilelor, deşi cu probele administrate s-a stabilit că este doar un constructor de bună credinţă;
- hotărârea guvernamentală atacată nu are un efect constitutiv al dreptului de proprietate, în favoarea unităţii administrativ-teritoriale, ci se limitează să ateste un regim juridic, diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private. Prin urmare, actul administrativ nu poate vătăma dreptul de proprietate al reclamantei, asupra acelor construcţii;
- în condiţiile în care cooperativa nu face dovada că a solicitat şi obţinut în prealabil, anularea hotărârii consiliului local şi a celui judeţean, privind bunurile respective, acţiunea în contencios administrativ era inadmisibilă şi trebuia respinsă ca atare.
Recursul este nefondat, sub aspectul tuturor criticilor formulate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Nu se contestă de toţi participanţii la proces, că imobilele în discuţie - sediu al cooperativei de consum din comuna Dragomireşti, judeţul Maramureş, spaţii comerciale, restaurant, cofetărie, librărie şi croitorie, au fost edificate de către cooperativa reclamantă, cu resurse proprii, pe suprafeţele de teren care la vremea respectivă i-au fost atribuite în folosinţă, prin Decizia organului de stat competent.
Ele fac parte din patrimoniul cooperativei, fiind înregistrate ca atare, în contabilitate şi declarate la organele financiare, în vederea plăţii impozitului aferent.
Calitatea reclamantei, de constructor de bună credinţă, asupra construcţiilor astfel edificate, pe terenuri ce aparţin domeniului public comunal, nu a fost contestată de pârât.
Atât Guvernul României, cât şi intervenientul şi chemaţii în garanţie nu au putut dovedi apartenenţa construcţiilor, la domeniul public sau domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în care ele sunt situate.
În calitatea de constructor de bună credinţă, reclamanta are, indiscutabil, un înţeles legitim pentru a cere şi obţine în justiţie, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de anulare a actului administrativ, prin care autoritatea publică emitentă îi neagă această calitate şi implicit, consecinţele juridice pe care ea le generează.
Aşa fiind, prima instanţă a stabilit în mod corect că reclamanta are calitate procesuală activă în prezentul litigiu şi prin sentinţă a respins excepţia invocată de celelalte părţi.
Prin conţinut şi denumire, hotărârea guvernamentală are natura unui act juridic administrativ de autoritate, adoptat după însuşirea inventarului privind bunurile domeniale, de către consiliile locale şi respectiv, consiliile judeţene prin hotărâri, în condiţiile Legii nr. 213/1998.
Aceste hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale pregătesc, aşadar, adoptarea actului final, ale cărui efecte juridice vizează însăşi caracterul bunurilor enumerate în anexe, adică tocmai apartenenţa lor la proprietatea publică a comunei, oraşului sau judeţului, după caz.
Ori, în speţă, cea care vatămă în mod direct interesul legitim al reclamantei, nu este hotărârea consiliului local comunal, orăşenesc sau a celui judeţean, de însuşire a unor liste de inventar, ci actul final al Guvernului, care consfinţeşte un alt regim juridic al bunurilor imobile edificate de cooperativă, cu resurse proprii şi utilizate fără întrerupere, potrivit destinaţiei lor, ca birouri şi spaţii comerciale.
Admiţând acţiunea şi anulând actul administrativ în limitele arătate, curtea de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce urmează a fi menţinută prin respingerea recursului, dar cu substituirea motivării, în sensul considerentelor analizate în această decizie.
Văzând şi dispoziţiile art. 52 alin. (1) al Constituţiei revizuite, art. 3 alin. (4), art. 7 şi art. 21 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, art. 1 alin. (1) şi art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 391 din 10 aprilie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7464/2004. Contencios. Anulare parţială... | ICCJ. Decizia nr. 7475/2004. Contencios. Refuz plată sumă... → |
|---|
