ICCJ. Decizia nr. 7635/2004. Contencios. Anularea partiala a Hotarârii Guvernului. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7635/2004
Dosar nr. 5254/2003
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 23 septembrie 2003, reclamantul T.M. a chemat în judecată, Guvernul României, Consiliul Local al comunei Gârbova, Primăria comunei Gârbova şi Consiliul Judeţean Alba, solicitând anularea în parte a HG nr. 974/2002, în sensul scoaterii din anexa cuprinzând inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Gârbova, a imobilului situat în satul Gârbova.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că este proprietarul imobilului, casă şi curte, înscris în CF nr. 4256 Gârbova, nr. top. 756, obţinut prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă şi că, deşi organele locale cunoşteau această situaţie, au întocmit documentaţia pentru trecerea în domeniul public al comunei Gârbova, a acestuia, care a fost nelegal inclus în anexa la hotărârea de guvern contestată.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 390 din 29 octombrie 2003, a respins excepţia tardivităţii acţiunii invocată de Guvern, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a anulat în parte hotărârea de guvern atacată, înlăturând din Anexa nr. 34, poziţia 4, privitoare la includerea imobilului „Clădire Dispensar uman", situată în localitatea Gârbova.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs, pârâţii Guvernul României şi Consiliul Local al comunei Gârbova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Anterior examinării motivelor invocate de Consiliul Local al comunei Gârbova, se constată că, deşi legal citat pentru termenul din 19 octombrie 2004, cu menţiunea timbrării, acesta nu a înţeles să se conformeze, motiv pentru care recursul său va fi anulat ca netimbrat.
Referitor la recursul Guvernului, acesta va fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 4681/1997, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, s-a respins contestaţia formulată de T.M. împotriva Hotărârii nr. 90/1996 a Comisiei judeţene Alba de aplicare a Legii nr. 112/1995, prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în comuna Gârbova.
Tribunalul Alba, prin Decizia civilă nr. 289/A din 16 februarie 1999, a admis apelul declarat de T.M., a desfiinţat sentinţa atacată şi rejudecând cauza, a admis contestaţia, a dispus desfiinţarea hotărârii Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 şi a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Hotărârea instanţei de fond având la bază această hotărâre definitivă şi irevocabilă, este legală şi temeinică, nefiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii .
Criticile Guvernului referitoare la necesitatea obţinerii anterioare a anulării parţiale a hotărârii Consiliului local, sunt nefondate.
Prin denumirea şi conţinutul său, hotărârea guvernamentală are natura unui act administrativ de autoritate, adoptat după însuşirea listelor de inventar privind bunurile domeniale, de către Consiliile locale şi respectiv, Consiliile judeţene, prin hotărâri, în condiţiile Legii nr. 213/1998.
Aceste hotărâri ale autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale, pregătesc adoptarea actului final, ale cărui efecte juridice vizează însă, şi caracterul bunurilor enumerate în anexe, adică tocmai apartenenţelor la proprietatea publică a comunei, oraşului sau judeţului, după caz.
Or, în speţă, cea care vatămă în mod direct interesul legitim al reclamantei, nu este hotărârea Consiliului local comunal, orăşenesc sau a celui judeţean, de însuşire unor liste de inventar, ci actul final al Guvernului, care atribuie un alt regim juridic, imobilului, proprietatea reclamantului.
Hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, recursul declarat de Guvern va fi respins ca nefondat, iar recursul declarat de Consiliul Local al comunei Gârbov se va anula ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 390 din 29 octombrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Anulează ca netimbrat, recursul declarat de Consiliul Local al comunei Gârbova, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 7616/2004. Contencios. La declinare de... | ICCJ. Decizia nr. 7636/2004. Contencios. Refuz acordare plata... → |
---|