ICCJ. Decizia nr. 7645/2004. Contencios. Declinare de competenţă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 7645/2004

Dosar nr. 260/2004

Şedinţa publică din 19 octombrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 11 septembrie 2003, H.M. a solicitat ca în contradictoriu cu Direcţia Generală a Vămilor, Direcţia Regională Vamală Arad şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, să se dispună anularea deciziilor nr. 1194 din 25 iulie 2003, nr. 1264 şi nr. 1266 din 14 august 2003, toate emise de directorul general al primei autorităţi publice pârâte, ca nelegale.

De asemenea, a cerut obligarea pârâtelor, să respecte reîncadrarea sa în funcţia publică, efectuată în baza dispoziţiilor Legii nr. 161/2003, prin Decizia aceluiaşi director general, nr. 1163/2003 şi anularea notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, întocmită de Secretarul general al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, a avizului nr. 5190 din 5 august 2003, emis de Agenţia Naţională a funcţionarilor publici şi în sfârşit, a anexei nr. 16721 din 20 august 2003, emisă de pârâta secundă.

Prin sentinţa civilă nr. 457/CA din 9 decembrie 2003, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Arad, secţia civilă.

Curtea a reţinut că măsura respectivă se impune, întrucât litigiului îi sunt aplicabile normele dreptului comun în materia litigiilor de muncă şi anume, cele cuprinse în art. 284 C. muncii, raportat la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ. Că nu sunt incidente nici prevederile art. 3 pct. 1 din acelaşi cod, care rămân aplicabile „numai în ipotezele când lipsesc reglementări speciale într-o anumită materie, ceea ce nu este cazul în privinţa Statutului funcţionarilor publici".

Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul H.M.

Recurentul a susţinut că în mod greşit prima instanţă s-a dezînvestit în favoarea Tribunalului Arad, secţia civilă, deoarece în raport cu natura juridică a actelor supuse controlului jurisdicţional şi cu dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., ea era competentă să soluţioneze în fond, acţiunea.

Critica este întemeiată.

Aşa cum deja s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a lucrărilor din dosar, obiectul acţiunii introduse de reclamantul H.M., îl constituie cererea sa, pentru anularea mai multor decizii emise de către Directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, a unei note de constatare întocmită de Secretarul general al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, a unui aviz emis de aceeaşi autoritate publică şi a unei adrese, emisă de Direcţia Regională Vamală Arad, ca nelegale.

Actele respective vizează aplicarea unor măsuri pentru reîncadrarea pe noile funcţii de execuţie şi de conducere, a funcţionarilor publici din cadrul Direcţiilor regionale vamale interjudeţene şi din Birourile vamale de control şi vămuire la interior şi frontieră, inclusiv a reclamantului, care anterior intrării în vigoare a Legii nr. 161/2003, fusese numit în funcţia publică de inspector vamal A II 1.

Potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.

Ţinând seama de obiectul acţiunii formulate de H.M., care se referă la controlul de legalitate al unor acte administrative emise de autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate, de calitatea de funcţionar public a reclamantului, izvorâtă dintr-un raport juridic de serviciu, iar nu de muncă şi evident, de reglementarea instituită de norma procesuală enunţată mai sus, se apreciază că în adevăr, Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, îi revenea competenţa de a soluţiona în primă instanţă, cauza.

Neprocedând în acest mod şi dezînvestindu-se în favoarea tribunalului, ca instanţă de drept comun în materia litigiilor de muncă, în urma admiterii unei excepţii de procedură ridicată din oficiu, Curtea a pronunţat o hotărâre, cu încălcarea esenţială a legii.

Faţă de considerentele expuse, urmează a se admite recursul şi a fi casată sentinţa, cu trimiterea cauzei, spre competentă soluţionare, aceleiaşi instanţe de fond.

Văzând şi dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul H.M. împotriva sentinţei civile nr. 457/CA din 9 decembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, la Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, pentru competentă soluţionare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7645/2004. Contencios. Declinare de competenţă. Recurs