ICCJ. Decizia nr. 7637/2004. Contencios. Refuz acordare plata sumei reprezentând impozit retinut. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7637/2004
Dosar nr. 5286/2003
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 ianuarie 2003, reclamantul P.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul de Interne (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor), obligarea acestuia la plata sumei de 31.046.750 lei, impozit, reţinut conform OG nr. 73/1999, la plata unei pensii suplimentare, conform perioadei şi cotei procentuale anexate, cu dobânzile bancare de 35%, reprezentând rata scontului practicat de Banca Naţională a României, începând cu data de 23 mai 2000, până la achitare integrală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că în baza Legii nr. 56/1992 şi a Legii nr. 138/1999, trebuia să beneficieze de câte un ajutor neimpozabil, în sumă de 52.165.000 lei şi respectiv, 45.362.616 lei, însă pârâtul a reţinut nelegal, impozitul de 31.046.750 lei.
Ministerul de Interne a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, întrucât sumele solicitate de reclamant, au fost virate la bugetul de stat, cu titlul de impozit pe venit.
Prin sentinţa civilă nr. 543 din 10 iunie 2003, Tribunalul Bihor şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Oradea, această instanţă reţinând că obiectul litigiului îl constituie restituirea impozitului pe venit, care atrage incidenţa actelor normative ce reglementează raporturile juridice fiscale.
După declinarea competenţei de către tribunal, reclamantul s-a adresat atât Ministerului Finanţelor Publice, cât şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, care i-au refuzat restituirea impozitului reţinut şi aferent drepturilor acordate în baza Legii nr. 138/1998, invocând faptul că sunt venituri salariale care potrivit OG nr. 73/1999, se impozitează, iar scutirea prevăzută de Legea nr. 138/1998, este abrogată prin OG nr. 73/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 472/CA/2003 - P.I. din 10 noiembrie 2003, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea.
Instanţa a reţinut că, potrivit OG nr. 73/1999, ajutoarele acordate în baza Legii nr. 138/1999, sunt impozabile, iar cele acordate în temeiul Legii nr. 56/1992, nu au fost impozitate, avându-se în vedere venitul net.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, s-a arătat, în esenţă, că este aplicabilă Legea nr. 138/1999, care se referă la solda lunară brută, neimpozitată, că Legea nr. 56/1992 se referă, de asemenea, la solda lunară brută („solda integrală"), iar aceste ajutoare nu se asimilează drepturilor salariale, pentru a fi impozitate conform OG nr. 73/1999, fiind primite după trecerea în rezervă.
Reclamantul a fost trecut în rezervă, la data de 23 mai 2000.
Din ajutorul stabilit, de 45.362.616 lei, conform art. 31 din Legea nr. 138/1999, s-a reţinut impozitul de 13.296.750 lei, diferenţa fiind achitată recurentului, după trecerea în rezervă. Modalitatea de calcul şi baza de referinţă, deci cuantumul ajutorului, trebuie avute în vedere în funcţie de legea în vigoare la momentul plăţii sumelor. La data respectivă era în vigoare OG nr. 73/1999, care prevedea că se aplică veniturilor realizate de la 1 ianuarie 2000.
OG nr. 73/1999 a prevăzut în art. 86 alin. ultim, că la data intrării sale în vigoare, se abrogă orice dispoziţii contrare.
Ordonanţa instituie impozitarea plăţilor compensatorii şi a ajutoarelor acordate, având la bază veniturile brute [art. 86, coroborat cu art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999, pe baza interpretării per a contrario] şi menţionează în mod expres la art. 6 lit. f), că sunt scutite de impozit pe venit, numai plăţile compensatorii şi ajutoarele stabilite, în raport cu solda lunară netă, acordată cadrelor militare, la trecerea în rezervă.
Este real faptul că prin Legea nr. 80/1995 [art. 9 lit. c)] s-a stabilit dreptul cadrelor militare, la reduceri şi scutiri de impozit pe venit, din categoria acestora făcând parte şi neimpozitarea ajutorului prevăzut de Legea nr. 138/1999.
Acest drept a fost însă abrogat expres prin OG nr. 73/1999 care, în art. 86, enumeră şi abrogarea art. 9 lit. c) din Legea nr. 80/1995.
În concluzie, ajutorul acordat în anul 2000, stabilit în raport cu solda lunară brută a recurentului, în baza art. 31 din Legea nr. 138/1999, text abrogat prin OG nr. 73/1999, a fost corect calculat de intimatul-pârât.
Referitor la ajutorul de care a beneficiat recurentul, în conformitate cu Legea nr. 56/1992, se constată că şi acesta a fost corect calculat, luându-se ca bază, solda lunară netă a petiţionarului. Textele din Legea nr. 56/1992, se referă la „solda integrală". Coroborând dispoziţiile Legii nr. 56/1992, cu cele ale art. 3 din Legea nr. 138/1999, se constată că militarii au dreptul la o „soldă lunară", compusă din: solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă, gradaţii şi indemnizaţie de dispozitiv.
Faţă de aceste dispoziţii legale, intimatul a calculat corect, ajutorul acordat în baza Legii nr. 56/1991, în funcţie de solda netă a recurentului şi, drept urmare, conform art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999, nu a reţinut impozit.
Este de subliniat faptul că ajutoarele la trecerea în rezervă comportă două abordări: stabilirea acestora (în sume brute sau nete), în conformitate cu actul normativ care le reglementează (Legea nr. 138/1999, Legea nr. 56/1992 etc.) şi regimul lor fiscal (dacă se impozitează sau nu şi în ce mod), care este stabilit în actul normativ ce reprezintă sediul materiei, în vigoare la data realizării venitului (OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit).
Cât priveşte susţinerea recurentului, referitoare la faptul că ajutoarele nu sunt asimilate drepturilor salariale, aceasta este nelegală.
Art. 23 lit. b) din OG nr. 73/1999, prevede în mod expres că toate drepturile acordate cadrelor militare, sunt asimilate salariilor. Faptul că plata lor s-a făcut după trecerea în rezervă, nu este relevant, întrucât ajutoarele s-au acordat tocmai în virtutea calităţii de cadru militar şi avându-se în vedere solda, care este asimilată venitului salarial.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.N. împotriva sentinţei civile nr. 472/CA/2003 – P.I. din 10 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7636/2004. Contencios. Refuz acordare plata... | ICCJ. Decizia nr. 7645/2004. Contencios. Declinare de... → |
|---|
