ICCJ. Decizia nr. 7636/2004. Contencios. Refuz acordare plata sumei reprezentând impozitul retinut. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7636/2004
Dosar nr. 5284/2003
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 10 decembrie 2002, reclamantul D.E. a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul de Interne (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor) şi Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Bihor, la plata sumelor de 29.146.644 lei şi 57.423.140 lei, reţinute cu titlul de impozit în baza Legii nr. 56/1992 şi Legii nr. 138/1998, plus dobânzi bancare de 35%, reprezentând rata scontului practicată de Banca Naţională a României, începând cu data de 1 mai 2000, plus cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamantul, la data de 1 mai 2000, a fost trecut în rezervă, fiind pensionat şi că, în baza art. 80 din Legea nr. 56/1992, a avut dreptul la un ajutor neimpozabil, egal cu 12 solde brute corespunzătoare ultimei luni de activitate, însă pârâtul a reţinut impozitul de 29.146.644 lei. S-a mai precizat că, în conformitate cu art. 31 din Legea nr. 138/1999 trebuia să primească un ajutor neimpozabil, de 155.110.860 lei, însă pârâtul a reţinut impozitul de 57.423.140 lei.
Ministerul de Interne a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, întrucât sumele solicitate de reclamant au fost virate la bugetul de stat, reprezentând impozit pe venit.
Prin sentinţa civilă nr. 393/2003 a Tribunalului Bihor, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, instanţă care a reţinut că obiectul litigiului este restituirea impozitului pe venit, pentru care sunt aplicabile actele normative care reglementează raporturile juridice fiscale.
După declinarea competenţei de către tribunal, reclamantul s-a adresat atât Ministerului Finanţelor Publice, cât şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor. Prin actul emis sub nr. 217764 din 10 septembrie 2003, Ministerul Finanţelor Publice a refuzat restituirea impozitului reţinut şi aferent drepturilor acordate în baza Legii nr. 138/1998, invocând faptul că sunt venituri salariale care, potrivit OG nr. 73/1999 se impozitează, iar scutirea prevăzută de Legea nr. 138/1998, este abrogată prin OG nr. 73/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 448/2003 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă.
Instanţa a reţinut că potrivit OG nr. 73/1999, ajutoarele acordate în baza Legii nr. 138/1999, sunt impozabile, iar cele acordate în baza Legii nr. 56/1992, nu au fost impozitate, avându-se în vedere venitul net.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că: este aplicabilă Legea nr. 138/1999, care se referă la solda lunară brută, neimpozitată, că Legea nr. 56/1992 se referă, de asemenea, la solda lunară brută („solda integrală"), iar aceste ajutoare nu se asimilează drepturilor salariale, fiind primite după trecerea în rezervă.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursului, în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că sentinţa este legală şi temeinică.
Reclamantul a fost trecut în rezervă, la data de 1 mai 2000.
Din ajutorul stabilit, de 155.110.860 lei, conform art. 31 din Legea nr. 138/1999, s-a reţinut impozitul de 57.423.140 lei, diferenţa fiind achitată recurentului, după trecerea în rezervă. Modalitatea de calcul şi baza de referinţă, deci cuantumul ajutorului, trebuie avute în vedere în funcţie de legea în vigoare în momentul plăţii sumelor. La data respectivă era în vigoare OG nr. 73/1999 care prevede în art. 70, că se aplică veniturilor realizate, de la 1 ianuarie 2000.
OG nr. 73/1999 a prevăzut în art. 86 alin. ultim, că la data intrării sale în vigoare, se abrogă orice dispoziţii contrare. Ordonanţa instituie impozitarea plăţilor compensatorii şi a ajutoarelor acordate, având la bază venituri brute [art. 86, coroborat cu art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999, pe baza interpretării per a contrario) şi menţionează în mod expres la art. 6 lit. f), că sunt scutite de impozit pe venit, numai plăţile compensatorii şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate cadrelor militare la trecerea în rezervă.
Este real faptul că prin Legea nr. 80/1995 [art. 9 lit. c)], s-a stabilit dreptul cadrelor militare, la reduceri şi scutiri de impozit pe venit, din categoria acestora făcând parte şi neimpozitarea ajutorului prevăzut în Legea nr. 138/1999.
Acest drept a fost însă, abrogat expres prin OG nr. 73/1999, care în art. 86, enumeră şi abrogarea art. 9 lit. c) din Legea nr. 80/1995.
În concluzie, ajutorul acordat în anul 2000, stabilit în raport cu solda lunară brută a recurentului, în baza art. 31 din Legea nr. 138/1999, text abrogat prin OG nr. 73/1999, a fost corect calculat de intimatul-pârât.
Referitor la ajutorul de care a beneficiat recurentul, în conformitate cu Legea nr. 56/1992, se constată că şi acesta a fost corect calculat, luându-se ca bază, solda lunară netă a petiţionarului. Textele din Legea nr. 56/1992, se referă la „solda integrală". Coroborând dispoziţiile Legii nr. 56/1992, cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 138/1999, se constată că militarii au dreptul la o „soldă lunară", compusă din: solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă, gradaţii şi îndemnizaţia de dispozitiv.
Faţă de aceste dispoziţii legale, intimatul a calculat în mod corect ajutorul acordat în baza Legii nr. 56/1992, în funcţie de solda netă a recurentului şi drept urmare, conform art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999, nu a reţinut impozit.
Este de subliniat faptul că ajutoarele la trecerea în rezervă comportă două abordări: stabilirea acestora (în sume brute sau nete), în conformitate cu actul normativ care le reglementează (Legea nr. 138/1999, Legea nr. 56/1992, etc.) şi regimul fiscal (dacă se impozitează sau nu), care este stabilit în actul normativ ce reprezintă sediul materiei, în vigoare la data realizării venitului (OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit).
Cât priveşte susţinerea recurentului, referitoare la faptul că ajutoarele nu sunt asimilate drepturilor salariale, aceasta este nelegală.
Art. 23 lit. b) din OG nr. 73/1999, prevede în mod expres că toate drepturile acordate cadrelor militare, sunt asimilate salariilor. Faptul că plata lor s-a făcut după trecerea în rezervă, nu este relevant, întrucât ajutoarele s-au acordat tocmai în virtutea calităţii de cadru militar şi avându-se în vedere solda, care este asimilată venitului salarial.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs de ordine publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul D.E., împotriva sentinţei civile nr. 448/CA din 3 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7635/2004. Contencios. Anularea partiala a... | ICCJ. Decizia nr. 7637/2004. Contencios. Refuz acordare plata... → |
|---|
