ICCJ. Decizia nr. 7658/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 7658/2004

Dosar nr. 999/2004

Şedinţa publică din 19 octombrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 18 noiembrie 2003, reclamanta C.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 11.408 din 13 octombrie 2003 şi obligarea pârâtei, să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi, fiind supusă aceloraşi privaţiuni, din motive etnice, cu aceştia.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1475 din 4 decembrie 2003, a dispus anularea hotărârii contestate şi a obligat pârâta, să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiat, în perioada 11 septembrie 1943 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2003.

Motivându-şi soluţia, instanţa a reţinut că reclamanta, minoră fiind, avea acelaşi domiciliu, cu cel al părinţilor, a suferit aceleaşi prejudicii, din motive etnice, ca şi aceştia şi din motive de echitate, nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu, acestor categorii de persoane, în absenţa unei norme legale care să prevadă o asemenea excepţie.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, care a susţinut nelegalitatea acesteia, pe motive că situaţia copiilor născuţi în refugiu nu este prevăzută printre categoriile expres şi limitativ prevăzute de lege, pentru acordarea drepturilor solicitate.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Este necontestat faptul că reclamanta s-a născut la data de 11 septembrie 1943, în localitatea Bucureşti, raionul Tudor Vladimirescu, unde părinţii se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999, şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară, soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.

Cu această motivare, soluţia curţii de apel este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 1475 din 4 decembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7658/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs