ICCJ. Decizia nr. 7663/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 7663/2004

Dosar nr. 3671/2004

Şedinţa publică din 19 octombrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 6 ianuarie 2004, reclamantul V.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş, anularea hotărârii nr. 8071 din 1 septembrie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia, să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În motivare, reclamantul a arătat că pârâta i-a respins în mod nelegal, cererea de acordare a drepturilor compensatorii, deşi a efectuat stagiul militar, în condiţiile prevăzute de actul normativ specificat.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 24 din 26 ianuarie 2004, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta, la emiterea unei noi hotărâri, prin care să i se recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, pe perioada 21 mai 1951 - 20 mai 1954 şi să i se acorde drepturile conferite de această lege, începând cu 12 martie 2003.

Argumentându-şi soluţia, instanţa a reţinut că din livretul militar al reclamantului, reiese că acesta a prestat serviciul militar, ca mână de lucru, în U.M. 04742 Timişoara, în perioada de mai sus, ceea ce îl îndreptăţeşte pe acesta, la recunoaşterea şi acordarea drepturilor prevăzute de legea specială.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş.

Recurenta a susţinut, în esenţă, că intimatul-reclamant nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 309/2002, deoarece nu a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii - instituţie civilă în afara armatei, ci într-o unitate militară, neavând relevanţă că a prestat diverse munci în acea perioadă.

Recursul este nefondat.

Din copia livretului militar prezentat de intimatul-reclamant, în sprijinul cererii sale, rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar, ca mână de lucru, în cadrul U.M. 04742 Timişoara, în intervalul 21 mai 1951 - 20 mai 1954.

Din moment ce nu se contestă prestarea muncii, pe durata stagiului militar, în detaşamente de muncă organizate în acest scop, nu se justifică măsura exceptării reclamantului, de la acordarea drepturilor solicitate, după cum propune recurenta.

În caz contrar, s-ar ajunge la situaţii inechitabile, de recompensare parţială doar a persoanelor care au efectuat stagiul militar în condiţii identice şi care, datorită unor împrejurări formale, ce ţin exclusiv de subordonarea ierarhică a unităţii militare sau a detaşamentului de muncă, beneficiază de un tratament diferit şi evident, discriminatoriu.

Apreciind, deci, că prima instanţa a stabilit o corectă stare de fapt în cauză şi că sunt întrunite cerinţele de admitere a cererii intimatului-reclamant, prevăzute de art. 1, art. 3 şi art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, în considerarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş împotriva sentinţei civile nr. 24 din 26 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7663/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs