ICCJ. Decizia nr. 7664/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 7664/2004

Dosar nr. 3694/2004

Şedinţa publică din 19 octombrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 23 octombrie 2003, reclamanta P.Z. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, anularea hotărârii nr. 12313 din 17 septembrie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia, să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, în mod greşit i-a fost respinsă cererea, deoarece a probat cu acte, susţinute şi de declaraţiile martorilor, că a fost strămutată din Bulgaria, în România, cu ocazia cedării Cadrilaterului.

Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 29/A din 9 februarie 2004, a admis acţiunea, a stabilit reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, a dispus că drepturile se acordă începând cu data de 1 octombrie 2002, pentru perioada 15 septembrie 1940 – 6 martie 1945.

Pentru a-şi motiva soluţia, instanţa a reţinut că petenta, născută în Bulgaria, a fost strămutată împreună cu familia, în luna septembrie 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 6 septembrie 1940, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/ 2000.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, care a susţinut, în esenţă, că drepturile trebuie acordate de la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legea specială, arătând că intimata i-a comunicat înscrisurile edificatoare pentru dovedirea situaţiei sale, abia la termenul de judecată din 12 ianuarie 2004 şi menţionând că dispoziţiile legale nu retroactivează.

Critica formulată este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte numele tatălui său, în mod corect, prima instanţă a reţinut că reclamanta a făcut dovada identităţii de persoană dintre C.G. şi E.J.G., prin cererea de reconstituire a actului de naştere nr. 412 din 5 decembrie 1951 şi sentinţa civilă nr. 90 din 4 februarie 1960 a Tribunalului Popular al Raionului Istria, astfel încât motivul pentru care recurenta i-a respins cererea, intimatei, nu mai subzistă.

În ceea ce priveşte data de la care urmează să se acorde drepturile solicitate, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 189/2000 ,persoanele prevăzute la art. 1 (cum este cazul intimatei-reclamante) şi 3, vor beneficia de prevederile acestui act normativ, cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.

Aceste prevederi sunt de strictă aplicare, legea nefăcând nici un fel de distincţie referitoare la momentele depunerii unor dovezi în susţinerea cererii.

Aşa fiind şi ţinând cont de faptul că cererea reclamantei a fost depusă la data de 2 septembrie 2002, pe bună dreptate instanţa fondului a dispus acordarea drepturilor începând cu 1 octombrie 2002.

În considerarea celor expuse, sentinţa este legală şi temeinică şi în raport cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 29/CA din 9 februarie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7664/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs