ICCJ. Decizia nr. 7829/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată de reclamanta Primăria Cârțișoara, și soluționată, urmare a declinării de competență, de Curtea de Apel Alba Iulia, s-a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Industriei și Resurselor București și SC C. SA Brașov, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, seria M.03 nr. 1631/1995, emis pe numele pârâtei SC C. SA Brașov, pentru suprafața de 6.831,90 m2, motivat de faptul că reclamanta este proprietara suprafeței de teren respective, care nicicând nu și-a dat acordul sau avizul pentru cuprinderea acesteia, în certificatul de atestare atacat.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința civilă nr. 133 din 23 aprilie 2003, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
S-a reținut în cuprinsul sentinței pronunțate, pe de-o parte, că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile, pentru a încerca restabilirea legalității actului contestat, în sensul că o astfel de procedură nu a fost urmată, iar pe de alta, referitor la fondul cauzei, s-a menționat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate atacat, a fost emis cu respectarea procedurilor legale în vigoare la data emiterii sale.
în acest sens, în cuprinsul sentinței s-a precizat că terenul în litigiu figura în patrimoniul pârâtei și i-a fost dat în administrare prin H.C.M. nr. 99/1971, fiind ulterior transformat în drept de proprietate conform art. 20 din Legea nr. 15/1990, fiind, astfel, îndeplinite cerințele dispozițiilor legale privind emiterea certificatului de atestare seria M.03 nr. 1631/1995, prin care se atestă dreptul de proprietate al societății pârâte SC C. SA Brașov, pentru suprafața de teren de 6.831,90 m2.
împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, reclamanta-recurentă Primăria Cârțișoara, arătând că sentința a fost pronunțată cu încălcarea legii, în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii reclamantei, astfel cum a fost ea formulată.
Recurenta a precizat că instanța de fond în mod greșit a apreciat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate în favoarea intimatei SC C. SA Brașov, a fost în mod corect emis de ministerul de resort, câtă vreme nu a existat o hotărâre a Consiliului Local al comunei Cârțișoara, prin care să se fi cedat intimatei, terenul în suprafață de 6.832 m2. în lipsa unei astfel de hotărâri, în opinia recurentei, nu putea opera un transfer de proprietate, prin simpla înscriere faptică a terenului, în patrimoniul societății intimate SC C. SA Brașov.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivului expres invocat, ca și în raport cu prevederile art. 3041C. proc. civ., înalta Curte a apreciat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerațiuni:
Din actele dosarului rezultă că Ministerul Industriei și Resurselor a emis în favoarea intimatei SC C. SA Brașov, certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 1631 din 10 februarie 1995, pentru o suprafață de 6.831,90 m2 teren, cu respectarea prevederilor legale aplicabile, și anume, Legea nr. 15/1990.
în emiterea acestui certificat, Ministerul Industriei și Resurselor a avut în vedere faptul că intimata SC C. SA Brașov avea un drept de administrare asupra terenului în discuție, conferit încă din anul 1971, conform H.C.M. nr. 99/1971, drept de administrare transformat ulterior prin efectul legii, în drept de proprietate, conform art. 20 din Legea nr. 15/1990.
în raport cu cele menționate, pretinsele formalități neîndeplinite la nivelul Consiliului Local al comunei Cârțișoara apar ca fiind fără relevanță din punct de vedere legal și neputând afecta validitatea titlului de proprietate al SC C. SA Brașov. De altfel, așa cum corect s-a reținut și de către instanța de fond, recurenta-reclamantă nu numai că nu și-a dovedit temeinicia cererii pe fond, dar a nesocotit și prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, în sensul că înainte de a se adresa instanței judecătorești, nu a formulat plângerea prealabilă obligatorie, către emitentul actului administrativ atacat, respectiv Ministerul Industriei și Resurselor.
Pentru cele menționate, recursul de față a fost respins ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii legale și temeinice pronunțate de instanța de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7830/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 621/2004. contencios → |
|---|
