ICCJ. Decizia nr. 7830/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul C.M., prin mandatarii C.P. și C.V., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al municipiului București și Primarul general al municipiului București, obligarea pârâților, să execute sentința civilă nr. 510 din 6 iunie 1996, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 254 din 6 februarie 1998, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ce a avut ca obiect cererea de împroprietărire, pentru calitatea de veteran de război și punerea în posesie, pentru suprafața de 500 mp, teren construcție casă.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 684 din 20 iunie 2000, a respins acțiunea, pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prezenta pricină are același obiect și este întemeiată pe aceeași cauză, ca și acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 443 din 25 aprilie 1998, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, prin care s-a admis cererea reclamantului și s-a aplicat pârâtului Primarul general al municipiului București, amenda în sumă de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea sentinței nr. 510/1996, rămasă definitivă prin decizia nr. 2344/1998.
Ca atare, a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 1201 și 161 C. proc. civ.
împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul, prin procuratorii C.P. și C.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 660 din 16 februarie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul și a casat sentința atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Motivându-și soluția, instanța de control judiciar a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat, în speță instanța urmând a se pronunța cu privire la daunele pricinuite reclamantului, pentru nepunerea în executare a sentinței, deosebit de amenda aplicată conducătorului autorității pârâte, prin sentința civilă nr. 443/1998.
în fond după casare, reclamantul, prin procuratori și-a precizat acțiunea, arătând că înțelege să solicite daune pentru întârziere, pentru neexecutarea sentinței de către foștii primari H.C. și L.V., chemați în judecată în calitate de pârâți, ei fiind cei cărora le-a adresat cereri, nerezolvate pe perioada decembrie 1994 - februarie 2000.
Pe cale de excepție, în apărare, pârâții au invocat necompetența materială a instanței, inadmisibilitatea acțiunii, lipsa capacității lor procesuale pasive, iar pârâtul L.V. a formulat o cerere de chemare în garanție.
Prin sentința civilă nr. 1326 din 11 octombrie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiate, excepția necompetenței materiale și pe cea a inadmisibilității acțiunii și a respins ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și a respins acțiunea precizată de reclamant, în contradictoriu cu pârâții L.V. și H.C., ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală.
Și împotriva acestei sentințe a promovat, în termen legal, recurs, reclamantul C.M., prin procuratorii C.P. și C.V.
Prin decizia nr. 152 din 21 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat, a casat sentința nr. 1326 din 11 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.
în considerentele deciziei de casare, instanța de recurs a reținut că intimații-pârâți au deținut pe rând, funcția de conducător al autorității administrative, respectiv de Primar general al municipiului București și, în această calitate, nu au urmărit și dispus punerea în executare a hotărârilor judecătorești irevocabile în cauză, instanța de fond reținând eronat că nu au calitate procesuală pasivă.
Instanța a mai reținut că valoarea daunelor solicitate trebuie stabilită printr-un calcul efectuat de un expert de specialitate, care să aibă în vedere datele pronunțării hotărârilor, formulării cererilor de executare și perioada mandatului fiecărui intimat-pârât în parte.
Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
La termenul din 25 martie 2003, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamantă, a moștenitoarei reclamantului C.M., decedat la data de 31 decembrie 1996, conform certificatului de moștenitor nr. 254 din 23 decembrie 1999, emis de Biroul Notarului Public N.M., și anume, C.V.
Prin cererile depuse la dosar, la datele de 24 martie 2003 și 27 mai 2003, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat să fie citați în cauză, ca pârâți, alături de foștii primari generali C.H. și V.L., Consiliul Local al sectorului 3, Ministerul Finanțelor Publice și Asociația Națională a Veteranilor de Război din România, care au în sarcină, soluționarea favorabilă a cererii de despăgubire, conform art. 13 lit. b) din Legea nr. 44/1994, cu modificările ulterioare, sub sancțiunea art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 29/1990.
La data de 19 mai 2003, reclamantul a depus la dosar, o cerere prin care a indicat valoarea daunelor morale și a daunelor cominatorii pretinse de la pârâți, precum și note scrise, prin care a arătat că nu are posibilități materiale, pentru a suporta un onorariu de expertiză contabilă, iar în situația în care pârâții nu sunt de acord cu evaluarea făcută de reclamantă, să solicite proba cu expertiză în acest sens.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1003 din 24 iunie 2003, a respins ca nefondată, acțiunea formulată și precizată de reclamantul C.M., prin mandatarii C.P. și C.V. și continuată de moștenitoarea sa, C.V.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, într-adevăr, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, dacă în urma admiterii acțiunii, autoritatea administrativă este obligată să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii irevocabile urmând a se face în temeiul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
în cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității administrative, sancțiunea prevăzută la art. 10 alin. (3), iar reclamantului i se vor putea acorda daune de întârziere.
în speță, la stabilirea răspunderii pentru neexecutarea acestei sentințe, trebuie avute în vedere datele pronunțării hotărârilor, datele formulării cererilor de executare și perioada mandatului fiecărui pârât.
în raport cu aceste date, s-a constatat că în perioada mandatului pârâtului V.L., s-a solicitat executarea hotărârii nr. 510/1996, dar că acesta a făcut dovada efectuării demersurilor, în vederea identificării terenurilor disponibile, însă în urma verificărilor de specialitate din cadrul Primăriei municipiului București, s-a constatat că nu există terenuri disponibile, pentru a fi atribuite în proprietatea persoanelor îndreptățite.
în consecință, s-a apreciat că V.L., chemat în judecată, în calitate de fost primar, nu se face vinovat de refuzul executării sentinței, pentru a fi obligat personal, la plata de daune materiale și morale.
în ceea ce privește daunele cominatorii, s-a reținut că reprezentând un mijloc de constrângere pentru executarea unei obligații, și nu un mod de reparare a unui prejudiciu, astfel încât obligarea celor doi pârâți, la daune cominatorii, nu ar avea ca efect, atingerea scopului, întrucât nici unul dintre pârâți nu mai are calitatea de conducător al autorității publice.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta C.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut, în esență, că prima instanță, în fond după casare, a respectat măsurile dispuse de instanța de recurs, prin decizia nr. 152 din 21 ianuarie 2003, pronunțându-se în mod netemeinic și nelegal, prin absolvirea de răspundere a pârâților V.L. și C.H., în baza unor înscrisuri false.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 510 din 6 iunie 1996, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantul C.M., împotriva pârâtului Consiliul General al municipiului București și a obligat pârâtul, să întocmească situația terenurilor intravilane disponibile și să soluționeze cererea reclamantului, de împroprietărire, conform art. 13 din Legea nr. 44/1994.
Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 859 din 6 februarie 1998, a Curții Supreme de Justiție și urma să fie pusă în executare, până la 8 martie 1998.
Potrivit art. 16 din Legea nr. 29/1990, dacă în urma admiterii acțiunii, autoritatea administrativă este obligată să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Așa cum rezultă din considerentele deciziei de casare, la stabilirea răspunderii pentru neexecutarea acestei sentințe, trebuie avute în vedere datele pronunțării hotărârilor, datele formulării cererilor de executare și perioada mandatului fiecărui pârât în parte.
Pârâtul C.H. nu a fost primar în perioada supusă analizei, neavând nici o competență în a urmări și dispune punerea în executare a sentinței nr. 510 din 6 iunie 1996.
în ceea ce-l privește pe pârâtul V.L., în mod corect a reținut instanța de fond, că din actele depuse la dosar, în perioada mandatului său, a făcut demersuri în vederea identificării terenurilor disponibile, dar în urma verificărilor efectuate de serviciile de specialitate din cadrul Primăriei municipiului București, s-a constatat că nu există terenuri disponibile pentru a fi atribuite în proprietate, persoanelor îndreptățite, pentru că terenurile aflate la acea dată în proprietatea privată a municipiului București, au intrat în patrimoniul statului, prin exproprieri făcute în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar foștii proprietari au solicitat restituirea acestora.
De asemenea, prin adresa nr. 4554/14452/3605 din 21 iunie 1999, Primăria municipiului București - Departamentul Patrimoniu Imobiliar - Direcția Evidența Proprietății, a arătat că terenul propus de C.P., prin cererea nr. 14452 din 20 mai 1999, depusă la direcția respectivă, este constituit din suprafețe de teren care au aparținut fostelor imobile din str. S. nr. 38 și 36, care pot fi revendicate de foștii proprietari.
în consecință, în mod corect instanța de fond a reținut că V.L. nu se face vinovat de refuzul executării sentinței, pentru a fi obligat personal, la plata de daune materiale și morale.
Referitor la daunele cominatorii, s-a apreciat corect că, reprezentând un mijloc de constrângere pentru executarea unei obligații și având în vedere că pârâții nu mai aveau calitatea de conducător al autorității publice, obligarea acestora, la daune cominatorii, nu ar fi avut ca efect, atingerea scopului propus.
în ceea ce privește motivul de recurs invocat de reclamanta-succesoare, în sensul că înscrisurile depuse de pârâtă, sunt false, nu poate fi luat în considerare, atâta timp, cât reclamanta nu s-a prevalat de instituția "înscrierii în fals", iar cum în cauză nu există nici motive de casare de ordine publică, având în vedere și considerentele expuse, a fost respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7825/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7829/2004. Contencios → |
|---|
