ICCJ. Decizia nr. 7958/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7958/2004
Dosar nr. 4674/2004
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 ianuarie 2004, R.G. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună anularea hotărârii nr. 9497/6676 din 3 decembrie 2003, prin care Comisia constituită pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de acest act normativ.
De asemenea, a cerut obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de persoană refugiată pentru motive etnice.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este originar din comuna Buda, plasa Herţa, fostul judeţ Dorohoi şi începând din anul 1942, şi-a îndeplinit obligaţiile militare în cadrul armatei române.
În cursul lunii martie 1944, când frontul sovietic se apropria de localitatea respectivă, împreună cu fraţii săi şi o soră, s-au refugiat în comuna Afumaţi din judeţul Ilfov, de unde nu s-au mai reîntors ulterior în comuna natală.
Deşi a făcut dovada acestor afirmaţii, cu acte, comisia sesizată i-a respins cererea, pentru considerente ce nu se fundamentează pe dispoziţiile legale în vigoare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 270 din 11 februarie 2004, a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată.
În esenţă, instanţa a reţinut că o atare soluţie se impune, deoarece cu probele administrate la stăruinţa reclamantului s-a făcut dovada refugierii acestuia, din localitatea de domiciliu, situată în fostul ţinut Herţa, în România, datorită evenimentelor istorice care au condus la anexarea acestui ţinut, de către statul sovietic.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti.
Recurenta a susţinut că în mod eronat prima instanţă a admis acţiunea, deoarece reclamantul R.G. nu a fost strămutat sau evacuat, ci mobilizat şi trimis pe fronturile de est şi vest, până în anul 1945.
Prin urmare, nefiind vorba în speţe, de acte de persecuţie pentru motive etnice sau rasiale şi implicit, de o persoană refugiată în România, acţiunea era neîntemeiată şi trebuia respinsă pentru acest motiv.
Critica este neîntemeiată.
Din menţiunile făcute în livretul militar şi declaraţiile autentificate ale martorilor B.M. şi T.G., rezultă fără echivoc că începând din luna noiembrie 1942, R.G. a fost mobilizat în armata română şi a participat până în luna mai 1945, la acţiunile acesteia, atât pe frontul de răsărit, cât şi pe frontul de vest.
În condiţiile aproprierii frontului sovietic, de localitatea sa natală (comuna Buda, plasa Herţa, fostul judeţ Dorohoi), în cursul lunii martie 1944, el s-a refugiat împreună cu doi fraţi şi o soră, în comuna Afumaţi din judeţul Ilfov, de unde ulterior, nu s-au mai reîntors în comuna în care au avut domiciliul.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în mod corect această stare de fapt, ca şi concluzia că Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, nu-i exclude pe cei plecaţi în refugiu, de la beneficiul instituit de art. 1 lit. c), pentru persoanele strămutate sau refugiate, din motive etnice, în alte localităţi decât aceea de domiciliu.
În sprijinul concluziei menţionate este şi conţinutul adresei nr. 4086 din 15 noiembrie 2002, a Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale conform căreia, în sensul prevederilor art. 2 din HG nr. 127/2002, în sintagma „persoane strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu", intră şi persoanele care s-au refugiat din Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţei.
Având în vedere aceste considerente şi inexistenţa în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul, ca nefondat.
În baza dispoziţiilor art. 274 din acelaşi cod, recurenta va fi obligată să plătească intimatului-reclamant, suma de 1.000.000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 270 din 11 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant, suma de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7951/2004. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 7959/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
