ICCJ. Decizia nr. 7959/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7959/2004
Dosar nr. 7022/2004
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.H. a solicitat anularea hotărârii nr. 13304 din 10 martie 2004, emisă de Casa de Pensii a judeţului Cluj, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999. aprobată prin Legea nr. 189/2000, fiind persoană care s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi.
Prin sentinţa civilă nr. 600 din 4 mai 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta, să recunoască reclamantului, statutul de refugiat şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivând că este obligatorie asimilarea celui născut din părinţi refugiaţi, cu statutul familiei sale.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, în termen, pârâta, susţinând că reclamantul nu are calitatea de refugiat, nefiind printre persoanele prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 189/2000 şi ale HG nr. 127/2002.
S-a precizat că în sentinţă sunt invocate dispoziţiile art. 100 C. fam. şi art. 14 alin. (1) şi (8) din Decretul nr. 31/1954, acte normative care nu au legătură cu acţiunea.
Examinând cauza, în funcţie de motivele de recurs formulate şi normele legale incidente, se constată că sentinţa este legală şi temeinică.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetăţenie română care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, au avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin HG nr. 127/2002 au fost asimilate persoanelor strămutate, şi cele refugiate.
Textele legale au avut în vedere persecuţia din motive etnice, la care au fost supuse unele persoane de cetăţenie română, fără a face distincţie între părinţi şi copiii născuţi în perioada de refugiu. Traiul în refugiu a avut aceleaşi consecinţe, materiale şi morale, vătămătoare, atât asupra părinţilor, cât şi asupra copiilor lor, indiferent că au fost născuţi înainte sau în timpul refugiului.
Cum reclamantul s-a născut la data de 17 iunie 1944, în localitatea Rau, judeţul Buzău, localitate în care se refugiaseră părinţii săi, curtea de apel a apreciat în mod corect că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 189/2000.
Cât priveşte susţinerea privind invocarea în considerentele sentinţei, a dispoziţiilor art. 100 C. fam. şi ale art. 14 alin. (1) şi (8) din Decretul nr. 31/1954, aceasta nu se confirmă, instanţa de fond neîntemeindu-şi soluţia, pe dispoziţiile actelor normative respective.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, se constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 600 din 4 mai 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 7958/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7962/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|