ICCJ. Decizia nr. 8031/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 22 din 9 aprilie 2003 a Colegiului jurisdicțional Giurgiu, pârâții A.A. și G.C. au fost obligați în solidar, la plata sumei de 9.280.828 lei, reprezentând cheltuieli nelegale, plus dobânda legală de 4.538.329 lei, calculată de la data pronunțării, până la acoperirea debitului și pe S.I. și G.C., la plata sumei de 421.843 lei, reprezentând cheltuieli nelegale și dobândă legală, de 140.768 lei.
S-a reținut că prin depășirea abonamentului lunar de telefonie mobilă în perioada 1 ianuarie 2001 - 12 aprilie 2001, s-au efectuat cheltuieli nelegale, în sumă de 9.280.828 lei, iar pentru perioada 13 aprilie 2001 - 30 iunie 2001, cheltuieli nelegale, în sumă de 421.843 lei.
Recursul jurisdicțional declarat de pârâți împotriva sus-menționatei sentințe, a fost respins prin decizia nr. 587 din 10 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Conturi, secția jurisdicțională.
Instanțele Curții de Conturi au reținut că depășirea abonamentului lunar de telefonie mobilă reprezintă o cheltuială nelegală, întrucât la încheierea contractelor pentru telefonia mobilă, se impunea stabilirea unor limite de creditare, pentru a se evita depășirea numărului de impulsuri incluse în abonament.
Pârâții au declarat recurs împotriva sus-menționatei decizii, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând în esență că se impunea în fond, respingerea actului de sesizare al Procurorului general financiar, din 19 noiembrie 2002, întrucât:
a) contractul de telefonie mobilă nu prevedea clauze referitoare la limita de creditare;
b) cheltuielile făcute de C.A.S. Giurgiu, cu telefoanele, s-au încadrat în bugetul de venituri și cheltuieli repartizate de C.N.A.S., pentru telefonie, încât nu sunt cheltuieli repartizate de C.N.A.S., pentru telefonie, încât nu sunt cheltuieli nelegale;
c) organul de control nu a verificat și nici nu a probat că depășirea abonamentului s-a făcut prin convorbiri particulare, astfel că se prezuma că toate convorbirile înregistrate s-au făcut în interesul serviciului;
d) la data încheierii contractului de telefonie mobilă nu exista nici o prevedere legală care să oblige la includerea în contractul de telefonie mobilă, a unei clauze referitoare la limita de creditare.
Recursul este nefondat.
Verificările efectuate de organul de control, la C.A.S. Giurgiu, în perioada 1 ianuarie 2001 - 30 iunie 2001, au evidențiat faptul că s-a achitat nelegal valoarea convorbirilor telefonice peste limita abonamentului făcut pentru telefoanele mobile, producându-se un prejudiciu în sumă de 9.702.671 lei, pentru care se fac răspunzători directorul general A.A., directorul adjunct economic G.C. și directorul general S.I., pe perioada 13 aprilie 2001 - 30 iunie 2001.
Potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 72/1996, ordonatorii principali, secundari și terțiari de credite răspund de utilizarea cu eficiență și eficacitate, a sumelor primite de la buget.
Recurenții-pârâți nu au respectat contractele încheiate, întrucât, prin producerea unor depășiri la convorbirile la telefoanele mobile, nu au luat măsuri pentru recuperarea sumelor care au depășit valoarea abonamentului de la care au utilizat telefoanele mobile.
Susținerile recurenților-pârâți din motivele de recurs, sunt neîntemeiate, întrucât la încheierea contractelor pentru telefonia mobilă se impunea stabilirea unor limite de creditare, pentru a se evita depășirea numărului de impulsuri inclus în abonament, iar în cazul depășirii acestei limite, sumele respective să fie suportate de cei care foloseau telefoanele mobile.
Prevederile bugetare au avut în vedere exclusiv, valoarea abonamentelor lunare și nu și depășirea limitelor ce trebuiau stabilite.
De menționat, că nu a existat o hotărâre a Consiliului de Administrație a C.A.S. Giurgiu, prin care să se stabilească o limită a convorbirilor telefonice efectuate prin telefonia mobilă.
Celelalte argumente invocate de pârâții-recurenți, sunt nerelevante și nu pot influența în sensul exonerării lor de răspundere stabilită prin actul de sesizare al Procurorului general financiar, din 19 noiembrie 2002, respectiv prin hotărârile instanțelor Curții de Conturi.
Așa fiind, reținând legalitatea deciziei atacate, a fost respins ca nefondat, recursul declarat de pârâți, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8018/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8003/2004. contencios → |
|---|
