ICCJ. Decizia nr. 8050/2004. Contencios. împotriva deciziei Curţii de Conturi Secţia Jurisdicţională. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8050/2004
Dosar nr. 687/2004
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 110 din 19 noiembrie 2003, Colegiul jurisdicţional Bihor a admis în parte actul de sesizare nr. 20/9026/D din 9 mai 2002, introdus de Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Bihor, astfel:
- a admis capătul A2 al actului de sesizare şi a obligat pârâta SC H. SA să plătească bugetului de stat, suma de 10.840.609 lei cu titlu de T.V.A., dedusă nelegal, aferentă cheltuielilor de protocol din anul 2001, precum şi suma de 607.074 lei, cu titlu de majorări aferente pe perioada 25 ianuarie - 22 martie 2002 şi suma de 108.406 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere pe aceiaşi perioadă;
- a admis în parte capătul A4 al actului de sesizare şi a obligat pârâta SC H. SA să plătească bugetului de stat, majorări şi penalităţi de întârziere calculate până la 1 februarie 2002, obligaţii bugetare reprezentând impozit pe profit, impozit pe venitul din salarii, T.V.A., contribuţii la Fondul special de solidaritate şi la Fondul de susţinere a învăţământului de stat, confirmând, astfel, constituirea titlurilor de creanţă fiscală, potrivit legii, pentru aceste obligaţii;
- a admis în parte capătul A5 al actului de sesizare şi a obligat SC H. SA să plătească bugetului de stat, suma de 43.345.931 lei cu titlu de majorări de întârziere calculate până la 22 martie 2002, aferente obligaţiilor de impozit pe profit din trimestrul II 2001 şi suma de 4.293.227 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente aceloraşi obligaţii;
- a obligat pe pârâtul P.A. să plătească către SC H. SA, 47.639.158 lei, cu titlu de despăgubiri civile echivalente cu majorări de întârziere, plus penalităţi;
- a obligat SC H. SA şi P.A. să plătească fiecare câte 500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea statului.
A respins capătul A1 al actului de sesizare privind obligarea SC H. SA, la plata sumei de 27.142.857 lei, cu titlu de T.V.A. pentru avansuri încasate, 20.655.167 lei majorări de întârziere şi 814.285 lei penalităţi de întârziere şi a respins acelaşi capăt al actului de sesizare şi cu privire la cererea de obligare a pârâţilor P.A. şi U.T., la suma de 11.469.452 lei reprezentând despăgubiri civile echivalente cu majorări şi penalităţi de întârziere;
- a respins capătul A3 al actului de sesizare privind obligarea SC H. SA la plata sumei de 292.057.040 lei, reprezentând T.V.A. aferentă veniturilor personale şi de 129.527.297 lei reprezentând majorări de întârziere şi a respins acelaşi capăt de sesizare cu privire la cererea de obligare a pârâţilor P.A. şi B.V., la suma de 129.527.297 lei, despăgubiri civile echivalente cu majorări de întârziere.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Cu privire la capătul 2 al actului de sesizare, conform art. 18 lit. c) din OUG nr. 17/2000, dreptul de deducere a T.V.A. aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate pentru acţiuni de sponsorizare, reclamă, publicitate, se exercită cu respectarea plafoanelor prevăzute de acestea, iar diferenţa de taxă în plus sau minus se regularizează pe bază de deconturi, de plătitor. Cu toate acestea, SC H. SA, deşi a recunoscut depăşirea limitei cheltuielilor de protocol deductibile fiscal, nu a dovedit regularizarea la bugetul de stat a T.V.A. în sumă de 10.840.609 lei, dedusă în plus, aferentă cheltuielilor de protocol nedeductibile. În ceea ce priveşte pe P.A., acesta, în calitatea sa de contabil-şef, nu a verificat cuantumul cheltuielilor de protocol efectuate în cursul anului 2001 şi exercitarea dreptului de deducere a T.V.A., cu respectarea dispoziţiilor art. 18 lit. c) din OUG nr. 17/2000, pe baza deconturilor lunare, respectiv regularizarea T.V.A. dedusă ca urmare a depăşirii plafonului cheltuielilor de protocol.
Cu privire la capătul 4 al actului de sesizare s-a reţinut că o parte din obligaţiile fiscale bugetare constituite şi înregistrate, nu au fost achitate la scadenţele prevăzute de dispoziţiile legale. Majorările şi penalităţile au fost calculate de la scadenţa obligaţiilor, până la 1 februarie 2002.
Cu privire la capătul 5 al actului de sesizare s-a constatat că SC H. SA nu a stabilit exact profitul impozabil şi impozitul pe profit, care trebuia calculat şi evidenţiat lunar, cumulat de la începutul anului fiscal conform art. 15 alin. (1) din OG nr. 70/1994; plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor.
Împotriva soluţiei pronunţată de instanţa de fond au formulat recurs jurisdicţional, P.A. şi SC H. SA.
În motivarea sa, SC H. SA a arătat că profitul impozabil nu era determinat în perioada efectuării controlului, iar balanţa contabilă era în curs de verificare şi definitivare şi ca atare, cheltuielile de protocol care se raportau la profitul brut, nu trebuiau a fi considerate ca cele existente în bilanţ, în aceste condiţii nu trebuia să fie obligat la plata majorărilor de întârziere.
În recursul său SC H. SA a arătat că situaţia definitivă a decontărilor de T.V.A. aferentă cheltuielilor de protocol se determină şi regularizează la sfârşitul anului financiar, la momentul în care s-a stabilit profitul brut, în funcţie de care se stabileşte valoarea cheltuielilor de protocol deductibile şi nedeductibile, ori organul de control nu a avut în vedere că se aflau în perioada de definitivare a balanţei contabile. SC H. SA a mai menţionat că în mod greşit s-a referit de către organul de control, că intrând în categoria cheltuielilor nedeductibile, cheltuielile determinate de casarea materialelor şi mijloacelor fixe, singura sumă care ar putea fi avută în vedere, ar fi fost eventuala diferenţă dintre valoarea neamortizată a acestor materiale şi mijloacele fixe şi valoarea nerecuperată.
Prin Decizia nr. 212 din 21 martie 2003, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins recursurile jurisdicţionale declarate de P.A. şi SC H. SA.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că potrivit pct. 19 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 909/1997, cheltuielile cu amortizările nu puteau să fie incluse în categoria cheltuielilor deductibile, legea prevăzând în mod expres includerea acestora în categoria cheltuielilor nedeductibile.
În ceea ce priveşte cheltuielile de protocol, amenzile şi penalităţile, la art. 6 lit. c) şi d) din OG nr. 70/1994, se prevede că sunt incluse în categoria cheltuielilor nedeductibile, cheltuieli de protocol care depăşesc limitele legale şi amenzile sau penalităţile datorate către autorităţi române sau străine.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, P.A. şi SC H. SA.
În recursul său, P.A. a arătat că pentru stabilirea sumei de 57.055.838, reprezentând depăşirea raportată la profitul impozabil şi majorărilor şi penalităţilor în sumă de 715.480 lei, pentru perioada 25 ianuarie 2002 - 22 martie 2002 aferentă T.V.A., în cuantum de 10.840.609 lei, organele de control nu au avut baza legală pentru a determina sumele respective, atâta timp, cât SC H. SA nu avea definitivată balanţa contabilă.
Mai precizează că referitor la capătul A5 al actului de sesizare şi obligarea sa la plata sumei de 47.639.158 lei cu titlu de despăgubiri civile către SC H. SA, aferente calculului profitului impozabil pe anul 2001, a fost stabilită incorect de către controlorii financiari.
În recursul său, SC H. SA a arătat că, referitor la capătul A2 din actul de sesizare, pentru cheltuielile de protocol aferente anului 2001, care au depăşit limitele prevăzute de lege, evidenţierea s-a făcut în declaraţia privind impozitul pe profit pe anul 2001, înregistrată sub nr. 720 din 25 martie 2002. Mai precizează că societatea s-a evidenţiat cu suma de 67.055.838 lei, şi nu 57.055.838 lei, cum a stabilit organul de control, cheltuieli pe care le-a avut în vedere şi la determinarea T.V.A. - ului datorat, fapt reflectat şi în Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat nr. 951 din 23 ianuarie 2002.
Referitor la capătul A5 din actul de sesizare, SC H. SA a arătat că amenzile, penalităţile şi majorările de întârziere reflectate în contul nr. 6711, la data de 30 septembrie 2001, în sumă de 61.268.981 lei, stabilite ca fiind cheltuieli nedeductibile, instanţa nu a avut în vedere că suma de 42.238.812 lei era deductibilă la calculul impozitului pe profit, întrucât potrivit provederilor art. 4 alin. (6) lit. b) din OG nr. 70/1994. aceasta nu a fost achitată ca urmare a unor „contracte economice", aşa cum prevăd dispoziţiile actului normativ menţionat anterior, ci a fost „achitată în baza unor hotărâri judecătoreşti„ pronunţate în considerarea unor contracte economice, „fiind derivate din raporturi economice".
Mai susţine recurenta că nu s-au avut în vedere la deducerea calculului impozitului pe profit, cheltuielile determinate de casarea materialelor şi mijloacelor fixe, ca urmare a degradării, singura sumă care ar putea fi avută în vedere, fiind eventuala diferenţă dintre valoarea neamortizată a acestor materiale şi mijloace fixe şi valoarea nerecuperată.
Mai înainte, însă, de a exercita controlul judiciar al soluţiei instanţei de fond, se constată că recursul declarat de P.A. nu a fost timbrat, deşi recurentul-reclamant a fost citat cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 171.000 lei şi timbru judiciar, în valoare de 1500 lei, conform dispoziţiilor art. 3 lit. m) teza a II-a din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, cu completările şi modificările ulterioare, precum şi cele ale art. 3 alin. (1) teza a II-a din OG nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
Cum în cauză recurentul P.A. nu s-a achitat de obligaţiile ce-i revin prin actele normative arătate, se impune aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, coroborate cu cele ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea acestor obligaţii până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea cererii.
În consecinţă, urmează a se anula recursul declarat de P.A.
În ceea ce priveşte recursul declarat de SC H. SA, Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele motive.
Privind capătul A2 al actului de sesizare;
Din balanţa de verificare pe luna decembrie 2001 rezultă că SC H. SA a efectuat în anul 2001 şi înregistrat în contul 62301, cheltuieli de protocol în sumă totală de 94.487.666 lei, din care 67.055.838 lei reprezintă depăşire a limitei cheltuielilor de protocol deductibile fiscal. Limita de 2% a cheltuielilor de protocol deductibile a fost determinată potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (6) lit. c) din OG nr. 70/1994, modificată prin Legea nr. 189/2001.
În conformitate cu art. 18 lit. c) din OUG nr. 17/2000, dreptul de deducere a T.V.A. aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate pentru acţiuni de sponsorizare, reclamă, publicitate şi alte acţiuni prevăzute de lege, se exercită cu respectarea plafoanelor prevăzute de acestea.
Deci, SC H. SA recunoaşte atât prin motivele de recurs, depăşirea limitei cheltuielilor de protocol deductibile fiscal, cât şi în declaraţia privind impozitul pe profit - rândul 20 şi aceasta nu a dovedit regularizarea cu bugetul statului a T.V.A., în sumă de 10.840.609 lei, dedusă în plus, aferentă cheltuielilor de protocol.
Susţinerea recurentei, că nu putea depune decont anume pentru suma de 10.840.609 lei, această sumă regăsindu-se în tabelul precizat în declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, nr. 951 din 23 ianuarie 2002, nu poate fi reţinută, deoarece această sumă trebuia cuprinsă cel târziu în decontul lunii decembrie 2001, urmând să fie achitată până la data de 25 a lunii următoare, potrivit art. 25 pct. D lit. a) din OUG nr. 17/2000.
În consecinţă, corect a reţinut instanţa, că SC H. SA datorează 10.840.609 lei şi majorări şi penalităţi de întârziere aferente, calculate pe perioada 25 ianuarie 2002 - 22 martie 2002, conform art. 31 din OUG nr. 17/2000 şi ale art. 13 din OG nr. 11/1996, modificată prin OG nr. 26/2001.
Cât priveşte ultimul motiv de recurs, potrivit pct. 19 Cap II din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994, aprobată prin HG nr. 909/1997, diferenţa rămasă nerecuperată în urma valorificării în cazul amortizării, se recuperează prin includerea în cheltuieli excepţionale, nedeductibile fiscal pe o perioadă de maxim 5 ani.
Nu poate fi reţinut ca întemeiat, nici motivul de recurs 2A, prin care recurenta susţine că suma de 42.238.812 lei a fost achitată în baza unor hotărâri judecătoreşti, aceste cheltuieli făcând parte din categoria „alte cheltuieli, decât cele prevăzute în contractele economice", aşa cum prevăd dispoziţiile art. 4 alin. (6) lit. b) din OG nr. 70/1994, modificată prin OUG nr. 217/1999, fiind, în opinia recurentei, cheltuieli deductibile.
Or, chiar recurenta precizează în motivele de recurs, că hotărârile judecătoreşti au fost pronunţate în considerarea „unor contracte economice, fiind derivate din raporturi economice".
Curtea nu poate reţine ca fiind întemeiat, nici acest motiv de recurs, întrucât hotărârile judecătoreşti de care face vorbire recurentul, sunt date tocmai ca urmare a nerespectării unor obligaţii contractuale faţă de celelalte părţi, cu care recurenta s-a aflat în raporturi juridice, ca urmare a unor contracte economice întocmite între acestea.
Pe cale de consecinţă, cum în cauză nu există nici un motiv de casare şi nici de ordine publică, se va respinge recursul declarat de SC H. SA, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de P.A., ca netimbrat.
Respinge recursul declarat de SC H. SA Bihor, ca nefondat, ambele împotriva deciziei nr. 212 din data de 21 martie 2004, a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8047/2004. Contencios. Anulare partiala a... | ICCJ. Decizia nr. 8079/2004. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
