ICCJ. Decizia nr. 8017/2004. Contencios. Anulare Ordin M.J. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8017/2004
Dosar nr. 7857/2004
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Piteşti, la 27 iulie 2004, C.M. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 92/F/C din 23 iunie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ, pronunţată în dosarul nr. 372/F/C/2004, solicitând casarea acesteia, întrucât hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, recurenta a susţinut că în mod greşit, atât Ministerul Justiţiei, ce a emis Ordinul nr. 2078/2001, cât şi instanţa de fond au considerat că în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile H.C.M. nr. 880/1965, atât timp, cât dreptul de concediu plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, a fost reglementat pentru prima oară abia în anul 1997, prin Legea nr. 120/1997.
S-a precizat de recurentă, că Legea nr. 120/1997 nu modifică şi nici nu completează H.C.M. nr. 880/1965, întrucât legea nu conţine norme de trimitere la acest act normativ anterior şi inferior şi nici nu are legătură cu H.C.M. nr. 880/1965, care nu reglementează situaţia ajutoarelor acordate pentru creşterea copiilor până la vârsta de 2 ani. H.C.M. nr. 880/1965 reglementează alte ajutoare în caz de maternitate, respectiv pentru sarcină şi lăuzie şi pentru îngrijirea copilului bolnav, concediile acordate fiind concedii medicale, întrucât se dau numai la recomandarea medicului şi sunt reglementate prin art. 21 alin. (6) din hotărâre, astfel încât nu se poate extinde incidenţa acestui H.C.M. nr. 880/1965, în materia reglementată de Legea nr. 120/1997. Sub acest aspect, recurenta a menţionat că extinderea incidenţei H.C.M. nr. 880/1965, vine în contradicţie cu principiul supremaţiei legii, al ierarhiei legislative, precum şi cu faptul că normele juridice au la bază realităţile sociale din momentul emiterii lor, H.C.M. nr. 880/1965 având la bază realitatea socială din urmă cu 30 de ani.
S-a mai susţinut de recurentă, că, deşi instanţa de fond a reţinut că Legea nr. 120/1997 este incidentă în prezenta cauză, a coroborat-o şi interpretat-o prin prisma dispoziţiilor H.C.M. nr. 880/1965; mai mult, a şi adăugat la Legea nr. 120/1997, dispoziţii pe care acesta nu le cuprinde.
Astfel, deşi art. 7 din Legea nr. 120/1997, prevede numai bugetele din care se suportă indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 120/1997, instanţa de fond a considerat că din acest aspect s-ar deduce că „indemnizaţia de asigurare se plăteşte în funcţie de prima de asigurare achitată de asigurat, lunar, pentru eventualitatea intervenirii cazului asigurat, în speţă pentru naşterea copilului.
Recurenta nu a contestat, cu referire la Legea nr. 120/1997, că în cauză este un caz de asigurare socială de stat, dar cum în sistemul public, prestaţiile de asigurări sociale se acordă în multiple situaţii: bătrâneţe, invaliditate, boală, deces, maternitate, modul de calcul pentru sumele ce se acordă, este diferit, în raport cu motivul ce determină prestaţia de asigurări sociale: pensii, ajutoare, indemnizaţii etc.
Aşa fiind, recurenta consideră că instanţa a greşit, stabilind o regulă generală, mai ales că nu există fundament legal.
Cât priveşte situaţia sa, recurenta a susţinut că pentru modul de calcul al indemnizaţiei, acordate în timpul concediului, pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, singura reglementare este cea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 120/1997, respectiv indemnizaţia este de 85% din salariul de bază şi celelalte venituri salariale.
Se critică şi susţinerea instanţei de fond, că art. 4 din Legea nr. 120/1997, specifică că majorările salariale nu se aplică celor aflaţi în concediul acordat pentru îngrijirea copilului, timp de 2 ani de la naşterea acestuia, art. 4 din Legea nr. 120/1997, neavând această dispoziţie.
De asemenea, este criticată şi susţinerea instanţei de fond, că pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, s-ar suspenda contractul de muncă al judecătorului, deşi este evident că acesta nu-şi pierde calitate de judecător şi este firesc ca el să-şi menţină şi toate drepturile prevăzute de lege pentru magistraţi, inclusiv drepturile salariale.
Ca atare, reţinând că Legea nr. 120/1997 reglementează dreptul la indemnizaţie specială, pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, art. 3 din lege prevăzând modul de calcul al acestei indemnizaţii, (neprevăzându-se expres în acest articol că asiguratul aflat în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, nu ar avea dreptul să beneficieze de mărirea salariului, ca urmare a apariţiei unei noi legi de salarizare în sistem, salariu care să stea la baza calculului indemnizaţiei de concediu), recurenta a cerut admiterea recursului de faţă.
Ca o consecinţă a casării sentinţei nr. 92/F/C/2004 a Curţii de apel Piteşti, secţia de contencios administrativ, recurenta a cerut admiterea contestaţiei sale, împotriva Ordinului nr. 2078/C/2001 al Ministerului Justiţiei, ordin vădit nelegal şi care, astfel, să fie anulat.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prin sentinţa nr. 92/F/C din 23 iunie 2004, Curtea de Apel Piteşti a respins acţiunea formulată de C.M. împotriva Ministerului Justiţiei, pentru anularea Ordinului nr. 2078/C/2001, emis de pârât. S-a considerat de instanţa de fond, că actul administrativ atacat este legal, întrucât indemnizaţia de asigurare se plăteşte în funcţie de prima de asigurare, achitată lunar, pentru eventualitatea intervenirii cazului asigurat, în speţă naşterea copilului.
S-a mai considerat că majorările salariale nu se aplică celor aflaţi în concediul acordat pentru îngrijirea copilului, pe timp de 2 ani de la naşterea acestuia, ci se consideră doar vechime în muncă, beneficiind numai de facilitatea menţinerii contractului de muncă, considerându-se ca fiind suspendat.
Instanţa de fond a invocat art. 99 din Legea nr. 19/2000, în care cuantumul indemnizaţiei pentru maternitate se calculează în raport cu salariul de bază şi alte venituri salariale existente la momentul formulării cererii de concediu, dar cu precizarea că această lege intrând în vigoare de 1 aprilie 2001, se aplică în speţă H.C.M. nr. 880/1965.
Recursul declarat este întemeiat şi urmează a fi admis, întrucât actul administrativ atacat este vădit nelegal.
Parlamentul României a adoptat mai multe suplimentări privind îngrijirea copilului, în condiţiile interesului constituţional al ocrotirii mamei şi al copilului. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât în momentul de faţă România se confruntă cu încă un indice negativ al sporului natural de populaţie.
Legea nr. 120/1997, în art. 3, reglementează dreptul la indemnizaţia specială pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani. Art. 3 din această lege, lege ce se aplică în speţa de faţă, stabileşte modul de calcul al acestei indemnizaţii, cu menţiunea că în acest text de lege nu este prevăzut expres că pentru perioada concediului pentru îngrijirea copilului, asiguratul să nu beneficieze de mărirea salariului, ca urmare a apariţiei unei noi legi de salarizare în sistem, salariu care să stea la baza calculului indemnizaţiei de concediu.
În mod greşit, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 4 din Legea nr. 120/1997, „majorările salariale nu se aplică celor aflaţi în concediul acordat pentru îngrijirea copilului, pe timp de 2 ani de la naşterea acestuia, ci se consideră doar vechime în muncă, beneficiind numai de facilitatea menţinerii contractului de muncă, considerându-se ca fiind suspendat".
Textul art. 4 din Legea nr. 120/1997 (M. Of. nr. 149/1997), nu prevede că majorările salariale nu se aplică celor aflaţi în concediul acordat pentru îngrijirea copilului, pe timp de 2 ani de la naşterea acestuia. Aceasta constituie o adăugare la lege. Cât priveşte considerarea că pe timpul concediului acordat pentru îngrijirea copilului pe timp de 2 ani, contractul de muncă este suspendat, este, de asemenea, ilegală, legea fiind clară în privinţa cazurilor expres prevăzute pentru suspendarea contractului de muncă.
Este greşit reţinut ca aplicabil în speţă, H.C.M. nr. 880/1965, care nici nu avea reglementată categoria juridică a indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la 2 ani, astfel încât orice referire la această hotărâre, este neîntemeiată.
Ordinul nr. 2078/C/2001, emis de Ministerul Justiţiei, prin care i s-a imputat recurentei, suma de 46.358.325 lei, reprezentând indemnizaţia de asigurări sociale încasată necuvenit, întrucât a fost calculată la nivelul salariului majorat, este vădit ilegal, astfel încât urmează a fi anulat, acesta vătămând-o oe recurentă în drepturile sale.
Ca atare, hotărârea atacată în cauză fiind ilegală, va fi casată conform art. 312 pct. 2 C. proc. civ., cu consecinţa anulării actului administrativ abuziv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.M. împotriva sentinţei nr. 92/F/C din 26 iunie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea, anulează Ordinul nr. 2078/C/2000 al Ministerului Justiţiei şi exonerează de răspundere.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8015/2004. Contencios. Anularea parţială a... | ICCJ. Decizia nr. 8027/2004. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
