ICCJ. Decizia nr. 8102/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel București, astfel cum a fost precizată pe parcursul procesului, reclamanta SC R.D. SRL București a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 2 București, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea parțială a deciziei nr. 1958/2001, cu consecința recunoașterii dreptului de a beneficia de scutirea la plata majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit, în sumă de 806.810.408 lei și 214.421 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe redevențe, în temeiul dispozițiilor art. 11 din O.U.G. nr. 163/2000.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în mod greșit s-a reținut prin nota de constatare nr. 319896 din 15 iunie 2001 și prin procesul-verbal nr. 319895 din 15 iunie 2001, că nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 163/2000 și ale Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 1396/2000 privind scutirea de la plata majorărilor de întârziere, fiind nerespectate dispozițiile art. 11 din aceeași ordonanță.
Se precizează în acțiune, că modul de calcul a impozitului pe profit, efectuat de organele de control, este nelegal, în sensul că în mod greșit s-a reîntregit masa impozabilă, stabilindu-se că societatea trebuie să vireze suma de 430.708.258 lei, impozit pe profit.
Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 234/2002, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 15 din O.U.G. nr. 163/2000, în sensul că nu a depus situația majorărilor de întârziere datorate și neplătite, situație în care nu poate beneficia de scutire.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta SC R.D. SRL București.
în motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut că:
- majorările de întârziere, în cuantum de 806.810.408 lei, aferente impozitului pe profit și de 214.421 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe redevențe, au fost calculate de organele de control, la 15 iunie 2001, când a fost întocmită nota de constatare a cărei anulare s-a solicitat, și ca atare, ele nu puteau fi solicitate anterior acestei date, în sensul scutirii de la plată;
- nu au fost respectate dispozițiile art. 11 din O.U.G. nr. 163/2000, în raport cu care debitorii au posibilitatea să achite în termen de 15 zile de la data încheierii documentelor de verificare, diferențele de impozite și taxe constatate ulterior de organele competente.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea l-a admis, în sensul celor ce se vor arăta.
Prin acțiunea introductivă de instanță, astfel cum a fost precizată, recurenta-reclamantă a solicitat anularea parțială a deciziei nr. 1958/2001, emisă de intimatul-pârât Ministerul Finanțelor, cu privire la pct. 3 din această decizie, prin care a fost respinsă, ca fiind fără obiect, contestația formulată pentru suma de 807.024.829 lei, reprezentând 806.810.408 lei, majorări de întârziere aferente impozitului și 214.421 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe redevență.
Susținerea recurentei privind anularea pct. 3 din decizie, a fost aceea că nu datorează aceste majorări de întârziere, deoarece, pe de o parte, diferența de impozit pe profit a fost greșit calculată de organele de control, iar pe de altă parte, au fost încălcate dispozițiile art. 11 din O.U.G. nr. 163/2000, nedându-i-se posibilitatea să achite eventualul debit datorat, în termenul de 15 zile prevăzut de acest text de lege.
Instanța de fond, fără a analiza susținerile recurentei, a respins acțiunea, cu motivarea că recurenta nu poate beneficia de prevederile O.U.G. nr. 163/2000, deoarece nu a dispus în termen de 30 de zile, situația majorărilor de întârziere datorate și neachitate, fără, însă, a ține cont de faptul că aceste majorări, precum și debitele care le-au generat, au fost calculate ulterior datei la care recurenta solicitase scutirea de la plata majorărilor de întârziere, prin adresa nr. 330084 din 20 noiembrie 2000.
în cauză, se impunea cu necesitate efectuarea unei expertize contabile, care să stabilească atât debitele datorate de recurentă (impozitul pe profit și impozitul pe redevență pe perioada supusă controlului), cât și majorările de întârziere datorate, și în funcție de aceasta, dacă beneficiază sau nu, de facilitățile prevăzute de O.U.G. nr. 163/2000, privind scutirea de la plata majorărilor de întârziere.
Neprocedând în acest fel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de suport probator, care să confirme sau să infirme susținerile părților.
în consecință, în raport cu cele mai sus reținute și în baza dispozițiilor art. 312 și 313 C. proc. civ., recursul a fost admis, sentința casată și cauza trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în sensul celor mai sus arătate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8103/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8106/2004. contencios → |
|---|
