ICCJ. Decizia nr. 8071/2004. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la data de 13 august 2002, reclamanții S.P. și J.P. au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și R.A. A.P.P.S., solicitând anularea parțială (rectificarea/modificarea parțială) a poziției nr. 73 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 533/2002, prin scăderea suprafeței de 1406,76 mp a terenului proprietatea reclamanților, situat în Str. D.A., ca urmare a recunoașterii dreptului de proprietate vătămat și obligarea la plata unor daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, până la conformarea cu hotărârea ce urmează a se da în sensul arătat.

în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că actul administrativ este nelegal, pentru că dispune asupra terenului proprietatea lor, prin efectul unor hotărâri judecătorești, fiind îndeplinite și formalitățile de publicitate imobiliară.

S-a mai arătat că la data retrocedării, terenul era deținut fără un titlu valabil al S.P.P. (H.G. nr. 57/1994, nepublicat), iar măsura ulterioară, de încercare de legalizare a proprietății statului, care s-a dispus prin H.G. nr. 1250/2000, a fost atacată în contencios administrativ.

Pârâta R.A. A.P.P.S. a formulat întâmpinare, prin care a ridicat excepția lipsei de interes a reclamanților, iar pe fondul cauzei a susținut că urmare a H.G. nr. 1250/2000, terenul solicitat era în administrarea sa și la emiterea H.G. nr. 533/2002, terenul era tot în administrarea sa, acțiunea fiind neîntemeiată.

Și pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a ridicat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pe motiv că aceștia nu fac dovada dreptului subiectiv recunoscut de lege, terenul fiind proprietatea publică a statului român, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 706 din 19 aprilie 2004, a respins excepțiile invocate și a admis în parte, acțiunea reclamanților, în sensul că a anulat parțial poziția nr. 73 a Anexei nr. 3 din H.G. nr. 533/2002, prin reducerea suprafeței de teren, cu 1406,76 mp, conform sentinței civile nr. 317 din 27 martie 1995 și încheierii din 29 februarie 1998, ale Tribunalului București, respingând, totodată, cererea de obligare la daune cominatorii, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, s-a reținut, pe de o parte, că reclamanții, prin hotărârile judecătorești, actele de proprietate și certificatul de moștenitor, au dovedit atât interesul, cât și calitatea procesuală activă.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că din probatoriul administrat în cauză, rezultă că terenul aparținând reclamanților, este integrat terenului de 8.404,70 mp, trecut în anexa la H.G. nr. 533/2002, că prin hotărâre judecătorească irevocabilă a fost anulat parțial art. 1 din H.G. nr. 1250/2000, cu privire la terenul menționat în dispozitivul sentinței nr. 317/1995 și al încheierii din 29 februarie 1998, ale Tribunalului București, că din cuprinsul acestor hotărâri rezultă că prin H.G. nr. 1250/2000, aceeași suprafață de teren aparținând reclamanților, a fost trecută din administrarea S.P.P., în administrarea R.A. A.P.P.S.

S-a mai reținut că emiterea unui alt act administrativ referitor la același imobil, cu privire la care a fost anulat un act administrativ emis anterior, este nelegală și abuzivă, dispunerea asupra aceluiași teren prin H.G. nr. 533/2002, este nelegală, în raport cu faptul că s-a stabilit anterior emiterii acesteia, irevocabil, că statul nu este proprietar, că imobilul este proprietatea privată a reclamanților, iar nu proprietate publică.

Cererea de acordare a daunelor cominatorii a fost respinsă, pe motiv că acestea pot fi cerute numai în condițiile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 29/1990, condiții ce nu sunt îndeplinite în cauză.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta R.A. A.P.P.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

în dezvoltarea motivelor de recurs se susține, pe de o parte, că instanța de fond în mod greșit nu a constatat că acțiunea este lipsită de interes, iar pe de altă parte, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990.

în principal se susține că R.A. A.P.P.S. a deținut legal terenul, în baza unor hotărâri ale Guvernului, din 1990, publicate în 1992, că în cazul admiterii acțiunii, imobilul ar rămâne în administrarea S.P.P.

Se mai susține că imobilul în litigiu a reintrat în administrarea regiei, prin H.G. nr. 1250/2000, iar motivarea instanței de fond, în sensul că nu se putea emite un nou act administrativ (H.G. nr. 533/2002), după anularea H.G. nr. 1250/2000, nu este legală, actul atacat în cauză fiind emis înainte de anularea parțială a H.G. nr. 1250/2000.

De asemenea, recurenta-pârâtă arată că sentința civilă nr. 317/1995, prin care reclamanții susțin că sunt titularii unui drept de proprietate, drept real opozabil erga omnes, nu îi este opozabil și nu este opozabilă nici statului.

Examinându-se sentința atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Referitor la motivul de recurs privind lipsa de interes a intimaților-reclamanți, se constată că acesta nu poate fi primit, în raport cu faptul că prin actul atacat, s-a dispus cu privire la regimul juridic al bunului proprietatea acestora, reclamanții fiind titularii dreptului de proprietate asupra terenului de 1406,76 mp, drept recunoscut prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, fiind îndeplinite și formalitățile de publicitate imobiliară.

De altfel, chiar și în ipoteza extremă în care dreptul de proprietate al reclamanților nu ar fi fost stabilit irevocabil, ci doar prefigurat, aceștia tot ar fi avut un interes legitim, ce le conferea calitatea procesuală activă în contenciosul administrativ, potrivit dispozițiilor constituționale.

Faptul că actul atacat în cauză a fost emis înainte de anularea parțială a H.G. nr. 1250/2000 (prin sentința nr. 968 din 21 octombrie 2002, a Curții de Apel București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 3742 din 7 noiembrie 2003, a înaltei Curți de Casație și Justiție), nu constituie un argument juridic, în sensul susținerilor recurenților, ci dimpotrivă, relevă faptul că, deși era în curs de soluționare, acțiunea formulată de către reclamanți, la 3 septembrie 2001, totuși mai înainte chiar de soluționarea litigiului, s-a dispus din nou asupra terenului, prin H.G. nr. 533/2002.

De altfel, toate actele invocate de recurenta-intimată, prin care consideră că înainte de anularea H.G. nr. 1250/2000, i-au conferit vreun drept sunt ori nepublicate, ori abrogate.

Prin urmare, se reține că statul neproprietar, a dispus asupra terenului, proprietatea reclamanților, atât prin H.G. nr. 1250/2000, cât și prin H.G. nr. 533/2002, deși această măsură excede atribuțiilor pe care Guvernul le are în calitate de administrator.

Totodată, se constată că prin H.G. nr. 533/2002, atacat parțial, se încalcă și dispozițiile art. 1 alin. (1) din Protocolul 1, referitor la dreptul de proprietate al Convenției Europene pentru Drepturile Omului, precum și prevederile constituționale cu referire la garantarea dreptului de proprietate.

în plus, este inadmisibil ca printr-un act administrativ să se lipsească de efecte, hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, o astfel de măsură fiind de natură a încălca și dispozițiile art. 1 din Constituția României.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică iar criticile formulate acesteia, nefondate, a fost respins recursul declarat în cauză, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 14 și 18 din Legea nr. 29/1990.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., cererea intimatei-reclamante, precum și probele administrate, au obligat recurenta R.A. A.P.P.S., la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2.000.000 lei, către S.P.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8071/2004. Contencios