ICCJ. Decizia nr. 8288/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, sub nr. 29/CA/2004 din 19 decembrie 2003, reclamantul B.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 6040 din 12 decembrie 2003, prin care pârâta a refuzat recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de legea menționată, cu modificările și completările ulterioare.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că: s-a născut la data de 25 februarie 1943, în orașul Cernăuți, din fosta Uniune a Republicilor Socialiste Sovietice, unde părinții săi se aflau în refugiu, ca urmare a evenimentelor istorice care s-au produs în septembrie 1940, când zona Ardealului de Nord a trecut sub jurisdicția Statului Ungar; refuzul pârâtei de a-i recunoaște calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de legea sus-menționată, este nejustificat, în condițiile în care el, reclamantul, a fost obligat să trăiască în refugiu.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că la data la care părinții reclamantului s-au refugiat, acesta nu exista ca persoană fizică, Legea nr. 189/2000 neprevăzând că și copiii care s-au născut ulterior refugiului, respectiv strămutării părinților, beneficiază de drepturile conferite de lege.
Prin sentința civilă nr. 97/CA/2004 - P din 9 februarie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 6040 din 12 decembrie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta, să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că și copiii născuți în localitatea în care părinții acestora s-au refugiat, au același statut cu părinții lor, respectiv au suferit persecuții din motive etnice, pe toată perioada refugiului, constând în privarea persoanei, de folosirea locuinței sale și a tuturor bunurilor din localitatea de domiciliu și obligarea acesteia să accepte condițiile ce i-au fost oferite în localitatea de refugiu.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Prin motivele de recurs, pârâta a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, acestea referindu-se la persoane care au suferit persecuții din motive etnice, fiind nevoite să se refugieze, ori reclamantul nu era născut la data refugiului părinților săi, și, prin urmare, nu avea un domiciliu de unde să se refugieze în altă localitate, decât cea de domiciliu, așa cum, expres și limitativ, prevede art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege menționat rezultă că, în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nici o diferențiere în legătură cu persoanele care au fost nevoite să trăiască în refugiu, Statul Român având obligația de protecție și sprijin, în mod egal, pentru toți cetățenii săi, așa cum, în mod corect, a apreciat și instanța de fond.
Din "Statul de serviciu", întocmit de C.F.R., pentru numitul B.C., tatăl reclamantului, rezultă că în anul 1940, acesta, în urma evacuării, a fost repartizat la C.F.R. Secția L1 Orșova, iar la data de 1 septembrie 1941 a fost mutat la Secția L8 Cernăuți, apoi la Secția L4 Cernăuți, iar la data de 28 iulie 1944 a revenit la Secția L4 - Oradea.
Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul s-a născut la data de 25 februarie 1943, în orașul Cernăuți, din fosta Uniune a Republicilor Socialiste Sovietice, în perioada refugiului părinților, acesta, începând cu data nașterii, a împărtășit situația părinților săi, suportând consecințele refugiului care implicit s-au răsfrânt și asupra sa.
Pentru considerentele arătate, sentința instanței de fond a fost menținută ca legală și temeinică, iar recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8261/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8190/2004. Contencios → |
|---|
