ICCJ. Decizia nr. 8325/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, la 12 martie 2004, SC R.D. SA Rieni a declarat recurs împotriva sentinței nr. 48 din 17 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ, solicitând casarea acesteia, pentru nelegalitate.
în motivarea recursului, petenta a susținut că este nemulțumită de nejudecarea, în contradictoriu cu S.N. A.M. SA București. Cu privire la aceasta, recurenta a susținut că era utilă cauzei, judecarea în contradictoriu și cu S.N. A.M. SA București, întrucât, pentru a se anula avizul Oficiului Concurenței, aviz ce a făcut obiectul acțiunii în contencios administrativ, trebuie să se constate dacă documentația care a stat la baza emiterii acestuia, este temeinică și legală.
Ori documentația a fost întocmită de S.N. A.M. A, aceasta stând la baza emiterii avizului Oficiului Concurenței.
A mai susținut recurenta, că Oficiul Concurenței este abilitat doar pentru avizarea unui preț maximal al produsului apă minerală la sursă, și nu pentru stabilirea și impunerea unui preț mic.
Recurenta a precizat că în mod greșit expertul numit de instanță, nu a ținut cont de investițiile uriașe realizate de recurentă, la Sursa F 2 Fieni, considerând că sunt nerelevante cauzei. Recurenta a susținut că dacă ar fi știut de modificarea prețului, nu ar mai fi făcut aceste investiții.
Recurenta a mai susținut că prin răspunsul la întâmpinare și suplimentul la întâmpinare, înregistrat de către ea, sub nr. 1139 din 28 octombrie 2002, a solicitat obligarea S.N. A.M. SA, la plata unor daune interese, în cuantum de 10 miliarde de lei, aspect asupra căruia instanța nu s-a pronunțat.
Din actele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție a reținutcă prin sentința nr. 48 din 17 februarie 2004, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins acțiunea formulată de reclamantele SC R.D. SA Rieni, județul Bihor și SC E.D. SA, județul Bihor, împotriva Ministerului Finanțelor Publice București, în calitate de succesor de drept al Oficiului Concurenței și a pârâtei S.N. A.M. SA Societatea București, pentru anularea avizului nr. 490 din 25 februarie 2002, a fostului Oficiu al Concurenței.
S-a menținut încheierea de respingere a cererii de suspendare a avizului nr. 490 din 25 februarie 2002, a fostului Oficiu al Concurenței, din 17 iunie 2002, a Curții de Apel Oradea.
S-a constatat ca inoportună excepția de neconstituționalitate a art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 36/2001, invocată de reclamante, ca urmare a Deciziei nr. 43 din 12 februarie 2002 și a Deciziei nr. 266 din 24 iunie 2003, a Curții Constituționale.
Obiectul cauzei este suspendarea în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, a efectelor avizului nr. 490 din 25 februarie 2002, a Oficiului Concurenței, emis în favoarea S.N. A.M. SA București, prin care s-a avizat în baza O.U.G. nr. 36/2001, contrar clauzelor contractelor nr. 15.933/1996 și nr. 16.828/1997, majorarea prețului apei minerale. S-a mai cerut anularea avizului nr. 490 din 25 februarie 2002, a Oficiului Concurenței și plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamantele au învederat instanței, că între ele și S.N. A.M. SA București, au intervenit contractele nr. 15.933/1996 și nr. 16.828/1997, prin care s-a stabilit că prețul apei minerale carbogazoase livrate la sursă, "I.M." să fie de 10,10 lei/litru, convenție ce are putere de lege între ele, conform art. 969 C. civ.
La cererea S.N. A.M. București, în baza O.U.G. nr. 36/2001, în mod unilateral, prin actul nr. 490 din 25 februarie 2002, s-a avizat majorarea prețului respectivei ape minerale carbogazoase, livrate de la sursă, ce duce la modificarea unilaterală a prețului, respectiv a unui preț de monopol.
Recurenta și-a extins acțiunea și față de pârâta II S.N. A.M. SA București, pentru a se dispune anularea documentației înaintate Oficiului Concurenței, documentație pe baza căreia s-a emis avizul nr. 490 din 25 februarie 2002.
Instanța de fond a reținut că SC R.D. SA și SC E.D. SA sunt două persoane juridice române înființate conform prevederilor Legii nr. 31/1990 și Legii nr. 35/1991, cu capital integral privat autohton și străin.
Printre alte activități, recurentele au ca obiect de activitate, fabricarea băuturilor nealcoolice.
S-a mai reținut că Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de succesor cu titlu universal al fostului Oficiu al Concurenței, este o autoritate publică a administrației centrale de stat, cu obligații de a aviza și prețurile, printre care și resursele naturale ale subsolului, ce intră în categoria Legii nr. 61/1998, a minelor, ce constituie domeniu public al statului, conform Legii nr. 213/1998.
Instanța de fond a precizat că pârâta II în cauză este o societate comercială, iar nu o autoritate publică, conform art. 48 alin. (1) din Constituția României nerevizuită. Conform Statutului de funcționare, S.N. A.M. SA are ca obiect de activitate, exploatarea și valorificarea substanțelor minerale utile din zăcăminte, încredințate spre administrare, prin efectuarea de acte de comerț, lucrări de cercetare geologică și hidrologică și valorificare, prin îmbuteliere, a produselor proprii, transport, depozitare, distribuție.
S-a mai reținut de Curtea de Apel Târgu Mureș, că litigiul de față a fost generat de faptul că antecesoarea pârâtei II, respectiv R.A. A.M. din România, a încheiat cu cele două recurente, două contracte pentru livrarea la sursă, a unor cantități de apă minerală, pe o durată de 10 ani, cu prețul de 10,10 lei.
Pe parcursul derulării acestor contracte, ca urmare a O.U.G. nr. 36/2001, pârâta II, cu actul nr. 37.825 din 25 ianuarie 2002, a înaintat pârâtului I, prin fostul Oficiu al Concurenței, actualmente Ministerul Finanțelor Publice, documentația, pentru avizarea prețului apei minerale la sursă.
Instanța de fond a reținut din cuprinsul raportului de expertiză contabilă, că se impunea majorarea prețului apei minerale la sursă, stabilită de antecesoarea pârâtei II, în 1996 și 1997, ca urmare a majorării costurilor (adezivul de pe etichete, buteliile de polietilenă, dopurile, etc). Pe de altă parte, expertiza a analizat din punct de vedere al avantajelor pârâtei II, cât și al reclamantei, avizarea prețului, prin actul atacat stabilindu-se că nu se identifică dezavantaje.
De asemenea, s-a stabilit prin expertiză, că investițiile realizate de reclamanta-recurentă la Stâna de Vale și la Rieni, pentru exploatarea resurselor de apă, nu influențează costurile pârâtei II și nu duce la pierderi sau la influențarea semnificativă a profitului.
Instanța de fond a reținut în mod expres că nu se poate reține că prin avizul a cărui anulare se cere, s-au încălcat dispozițiile legale în materie, cu privire la competența materială de a da acest aviz, deoarece s-a dat în cadrul competențelor stabilite prin actul de înființare.
Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, astfel încât recursul declarat de SC R.D. SA, va fi respins, ca și recursul declarat de SC E.D. SA, la 12 martie 2004, pentru aceleași motive, ca și prima recurentă.
Actul administrativ atacat nu este abuziv cu privire la drepturile recurentelor, fiind emis în cadrul competenței materiale stabilite de lege [Legea concurenței nr. 21/1996, art. 4 alin. (1) teza a II-a], conform O.U.G. nr. 36/2001 și conform O.U.G. nr. 178/2001, în raport cu împrejurarea că apa minerală face parte din resurse naturale, proprietate publică a statului, prețul acestui produs se stabilește numai cu avizul Oficiului Concurenței.
Pe de altă parte, Oficiul Concurenței nu putea ca prin avizul nr. 490/2002 să aibă în vedere cheltuieli cu amortizarea investițiilor realizate de cele două reclamante (așa cum au susținut prin recursul declarat), întrucât prețurile se determină pe baza analizei situației economico-financiare a producătorului (în cazul de față S.N. A.M. SA).
S.N. A.M. SA a fost parte în proces, astfel încât susținerea că procesul nu s-a judecat în contradictoriu cu aceasta, este neîntemeiată.
De altfel, documentația pe baza căreia s-a dat avizul contestat în cauză, nu reprezintă actul administrativ contestat, acesta fiind numai decizia nr. 490/2002.
Cât privește daunele solicitate, au fost menționate de recurente, într-un răspuns la întâmpinare, deci nu au constituie obiect al acțiunii de chemare în judecată, pentru a se pronunța instanța de judecată. De altfel, cererea de chemare în judecată a fost respinsă, astfel încât acest motiv de recurs este în afara cadrului procedural legal, întrucât respingându-se acțiunea, implicit s-a respins și cererea de daune.
Recursurile declarate fiind neîntemeiate, au fost respinse conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8327/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8380/2004. Contencios → |
|---|
