ICCJ. Decizia nr. 8546/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta G.L. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând instanței în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 7724/6880 din 11 septembrie 2003, emisă de aceasta, susținând că perioada pentru care i s-a acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, nu este numai de la 9 iunie 1942, la 6 martie 1945, ci din luna septembrie 1940 și până la 6 martie 1945.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu s-a avut în vedere decât cea de a doua perioadă de refugiu, nu și prima perioadă, așa cum dovedește cu declarațiile a doi martori și că organele de pensii nu i-au solicitat să depună aceste declarații, atunci când a depus cererea sau ulterior.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 1842 din 5 noiembrie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 7724/6880 din 11 septembrie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.
Totodată, a constatat că reclamanta se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și a obligat pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de această lege, începând cu data de 1 februarie 2003.
împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, susținând în esență că instanța de judecată a apreciat în mod greșit probatoriile efectuate în cauză.
Recursul este fondat.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. c), a fost strămutat în altă localitatea, decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobată prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Din analiza actelor depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta, născută la data de 7 noiembrie 1938, în localitatea Bălan, județul Sălaj, s-a refugiat în luna septembrie 1940, din localitatea Var, aflată sub ocupație maghiară, la București, împreună cu părinții și sora acesteia Ș.V. Că este așa, rezultă din adresa nr. 105.460 din 19 decembrie 2002, eliberată la cererea reclamantei, de către Arhivele Naționale - Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale din cadrul Ministerului de Interne, la care este atașată fișa refugiatului B.V. și unde la rubrica "situația familiară, inclusiv a refugiatului", figurează copiii V. și L.
Faptul că reclamanta și-a urmat părinții în localitatea de refugiu, nu poate fi contestat, nici dacă se are în vedere vârsta (de numai 2 ani) acesteia la data refugiului părinților și necesitatea ocrotirii părintești în cadrul familiei.
în fine, întrucât, atât părinților reclamantei, cât și sorei acesteia li s-a stabilit statutul de refugiați, nu se poate concepe că reclamantei i se poate aplica un alt tratament, de vreme ce și ea a avut de suportat aceleași consecințe grele de viață.
Față de cele de mai sus, rezultă că sentința instanței de fond este temeinică și legală, astfel că recursul apare ca nefondat, fiind respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8538/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8261/2004. Contencios → |
|---|
