ICCJ. Decizia nr. 8366/2004. Contencios
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 14 august 2003, reclamantul N.A. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, să se dispună anularea hotărârii nr. 2160 din 12 mai 2003, ca fiind nelegală și netemeinică, în raport cu prevederile Legii nr. 309/2002.
Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că prin hotărârea sus menționată, i s-au stabilit drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, numai pentru perioada 5 iunie 1954 - 23 decembrie 1955, nefiindu-i recunoscută perioada 18 ianuarie 1953 - 6 ianuarie 1954.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 345 din 22 septembrie 2003, a admis cererea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 2160 din 12 mai 2003 și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să se recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, pe perioada 18 ianuarie 1953 - 6 ianuarie 1954 și 5 iunie 1954 - 23 decembrie 1955, să i se acorde drepturile conferite de această lege, începând cu 14 august 2002.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a dovedit cu înscrisurile făcute de M.F.A., prin Comisariatul militar al fostului raion Luduș, în livretul militar seria Cj nr. 018573, că a satisfăcut stagiul militar în Sângeorgiu de Pădure, la o unitate militară cu profil de construcții, în perioada 18 ianuarie 1953 - 6 ianuarie 1954.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut, în esență, că Legea nr. 309/2002 instituie două condiții pentru acordarea drepturilor, și anume: stagiul militar să fi fost satisfăcut în perioada 1950 - 1961, iar unitățile să fi aparținut Direcției Generale a Serviciului Muncii, în cauză nefiind îndeplinită cea de-a doua condiție.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă, în perioada 1950 - 1961.
în speță, din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a lucrat în timpul stagiului militar, în detașamente de muncă cu profil construcții, în perioada 18 ianuarie 1953 - 6 ianuarie 1954.
Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că soțul reclamantei a prestat muncă în timpul stagiului militar, într-o unitate organizată în acest scop, nu există nici un temei de a-l excepta de la recunoașterea drepturilor sale.
Faptul că se contestă de către recurentă, apartenența detașamentelor de muncă la Direcția Generală a Serviciului Muncii, invocându-se fie tutela Ministerului Forțelor Armate, fie cea a Ministerului de Construcții, nu prezintă importanță în soluționarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la nesocotirea scopului reparator al legii, și anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci, pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze stagiul militar.
în consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 8371/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8367/2004. Contencios → |
---|