ICCJ. Decizia nr. 8543/2004. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamantul Ș.N. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 9456/8774 din 27 noiembrie 2003, emisă de aceasta.
în motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că în mod nejustificat pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, considerând că există neconcordante între documentele prezentate în dovedirea calității sale de persoană persecutată din motive etnice.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 377 din 24 februarie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 9456/8774 din 27 noiembrie 2003, emisă de pârâtă.
Totodată, a obligat-o pe aceasta din urmă, să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2003.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pârâta și-a întemeiat hotărârea, pe o prezumție simplă, în sensul că prin certificatul nr. 11432 din 2 decembrie 1943, Primăria orașului Bolgrad a certificat că reclamantul este de naționalitate română și pe cale de consecință, la data respectivă se afla în Basarabia. Această prezumție a fost răsturnată printr-o serie de acte depuse la dosarul cauzei.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut că instanța nu a menționat în dispozitiv, articolul și litera din Legea nr. 189/2000, în care să fie încadrată persecuția suferită de către intimat. S-a mai susținut că instanța nu și-a exercitat rolul activ, întrucât nu a interpretat în mod legal actele depuse la dosar și nu a dispus refacerea unor probe.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. c), a fost strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanței aprobată prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Din analiza actelor depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul, născut la data de 8 noiembrie 1920, în localitatea Chișinău din Basarabia, s-a refugiat la data de 22 iunie 1940, în România, dată de la care nu a mai părăsit țara, fiind, deci, aplicabile dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, referitor la perioada acordată drepturilor.
Pârâta Casa de Pensii a municipiului București, prin hotărârea a cărei anulare se solicită (9456/8774 din 27 noiembrie 2003), a respins cererea reclamantului, de recunoaștere a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, având în vedere certificatul nr. 11432 din 2 decembrie 1943, emis de Primăria orașului Bolgrad, din al cărui conținut rezultă doar că reclamantul este de cetățenie română, fără a se trage, însă, și concluzia că la data respectivă, reclamantul se afla în Basarabia.
Că este așa, o dovedesc înscrisurile aflate la dosar, precum:adeverința nr. 1212 din 2 octombrie 1943, prin care Școala de Subingineri București atestă faptul că reclamantul a urmat cursurile acelei școli, adeverința din 18 octombrie 1943, emisă de Politehnica București, din care rezultă că Ș.N. s-a prezentat la examenul de admitere la Facultatea de Construcții, în sesiunea septembrie 1943; cărțile de identitate pentru călătorii limitate, cu reducere pe C.F.R. seria Bb 184420 și 120230, emise la 20 decembrie 1944 și 15 decembrie 1943, de Școala Politehnică din București, din care rezultă că reclamantul a frecventat cursurile acestei instituții de învățământ superior.
Față de cele menționate, rezultă că pârâta a respins cererea reclamantului, de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe baza unor simple prezumții, care, așa cum corect a reținut instanța de fond, au fost răsturnate prin înscrisurile la care s-a făcut referire și care au fost depuse la dosarul cauzei.
în consecință, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală și temeinică, recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8970/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8785/2004. Contencios → |
|---|
