ICCJ. Decizia nr. 8617/2004. Contencios
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 17 iunie 2003, recurentul-reclamant P.R. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Maramureș, anularea hotărârii nr. 400 din 22 august 2002, în sensul recunoașterii drepturilor sale, de la data de 2001, când a depus cererea, și nu de la 1 august 2002, așa cum prevede hotărârea emisă de pârâtă.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 9 decembrie 2003, a respins acțiunea reclamantului, cu motivarea că acesta a făcut dovada calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu depozițiile de martori autentificate la data de 8 iulie 2002, când le-a și depus la dosar, astfel încât, în mod legal drepturile solicitate s-au acordat, începând cu luna următoare, respectiv de la 1 august 2002.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul P.R., arătând că în mod greșit i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu 1 august 2002, atâta vreme, cât el a depus prima cerere, la care face trimitere și sentința Curții de Apel Cluj, în iulie 2001.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Este adevărat că recurentul a depus o primă cerere adresată Comisiei de specialitate a Casei Județene de Pensii Maramureș, în luna iulie 2001, dar această cerere i-a fost respinsă și nu a fost contestată de reclamant, în termenul prevăzut de lege. Ulterior, acesta a formulat o nouă cerere și în urma revizuirii, i-au fost acordate drepturile solicitate, începând cu luna următoare depunerii ei, respectiv 1 august 2002.
← ICCJ. Decizia nr. 8601/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8640/2004. Contencios → |
---|