ICCJ. Decizia nr. 884/2004. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 884/2004

Dosar nr. 3785/2003

Şedinţa publică din 2 martie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 23 iulie 2003, reclamanta B.G. a solicitat anularea hotărârii nr. 1343/2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, fiind persoană care s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi, la data de 10 septembrie 1943, în localitatea Deva.

Prin sentinţa civilă nr. 956/2003, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea a fost admisă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta, arătând că nu sunt întrunite cerinţele art. 1 din OG nr. 105/1999, deoarece reclamanta nu putea să fie „strămutată" în localitatea în care s-a născut. S-au invocat adresa nr. 1516/2002 a Ministerului Justiţiei şi adresa nr. 1026/2002 a Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale. Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului, în lumina dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că sentinţa este legală şi temeinică.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetăţenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, au avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin HG nr. 127/2002 au fost asimilate persoanelor strămutate, şi cele refugiate.

Traiul în refugiu, ca urmare a persecuţiilor de natură etnică, a avut consecinţe identice, materiale şi morale, vătămătoare, atât asupra părinţilor, cât şi asupra copiilor lor, indiferent că au fost născuţi înainte sau în timpul refugiului părinţilor.

Cum reclamanta s-a născut la data de 10 septembrie 1943, în Deva, unde s-au refugiat părinţii săi, Curtea de apel a apreciat în mod corect că acesteia îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 189/2000.

Invocarea de către recurentă a adresei nr. 1516 a Ministerului Justiţiei şi a Precizărilor nr. 1026/2002 ale Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, va fi înlăturată. Actele respective reprezintă punctul de vedere al autorităţilor care le-au emis şi nu au caracter normativ.

Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs care pot fi analizate din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş, împotriva sentinţei civile nr. 956 din 28 august 2003, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 884/2004. Contencios