ICCJ. Decizia nr. 889/2004. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 889/2004
Dosar nr. 464/2002
Şedinţa publică din 2 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 30 martie 2001, la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi înregistrată sub nr. 2575/2001, reclamanta SC C. SA Cluj Napoca a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Cluj şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Sibiu, să se anuleze Decizia nr. 246 din 26 februarie 2001, dispoziţia nr. 98 din 8 noiembrie 2000 şi hotărârea nr. 28/2000, în parte privind obligaţia de plată a impozitului pe profit, în valoare de 138.598.108 lei, majorări de întârziere aferente de 403.682.141 lei, cu restituirea taxelor de timbru şi cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că organul de control a stabilit această obligaţie în mod nelegal, deoarece impozitul pe profit suplimentar, calculat ca diferenţă din actualizarea cu indicele de inflaţie pe luna martie 1997, de 105.340.053 lei şi cel actualizat pentru 1995 şi 1996, de 33.258.058 lei, au fost înregistrate la capitolul cheltuieli excepţionale, care sunt deductibile conform prevederilor art. 6 din OUG nr. 70/1994 şi art. 4 din OUG nr. 73/1996, fiind nelegal calculate şi majorările de întârziere.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 383/2001, a admis în parte acţiunea şi a modificat Decizia nr. 249 din 26 februarie 2000, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi actele premergătoare emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Cluj şi Sibiu, în sensul că menţine obligaţia de plată a reclamantei, numai pentru sumele de 32.037.928 lei, impozit pe profit şi de 87.591.691, majorări de întârziere aferente.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, sesizată cu soluţionarea acţiunii, a constatat în raport cu prevederile OG 70/1994 şi a îndrumărilor date de Ministerul Finanţelor Publice, coroborat cu concluziile expertizei, admisă şi efectuată în cauză, că reclamanta nu datorează ca impozit suplimentar pe profit, suma de 105.560.180 lei, ce fusese calculat din actualizările de inflaţie pe profitul anului 1996, la suma de 280.421.526 lei, pentru că aceasta este deductibilă fiscal şi deci, neimpozabilă.
În ce priveşte impozitul aferent sumei de 84.310.336 lei, reprezentând cheltuieli cu impozitul pe profit, acestea fiind cheltuieli excepţionale şi nedeductibile fiscal, aşa fiind, urmează ca reclamanta să fie obligată numai la un impozit pe profit de 32.037.928 lei, urmând a fi obligată şi la majorările de întârziere aferente de 87.591.695 lei.
Au fost obligate pârâtele la restituirea taxelor de timbru achitate în faza jurisdicţiei administrative şi la cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat şi taxa de timbru, în baza art. 274 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta SC C. SA Cluj Napoca, Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Cluj Napoca, criticând hotărârea instanţei, ca fiind nelegală.
Recurentul reclamant SC C. SA susţine că greşit instanţa nu a exonerat-o şi de plata sumei 87.591.695 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit de 32.037.928 lei, această obligaţie nefiind menţionată în actele contestate: că nu a fost pusă în discuţie şi nu s-a pronunţat instanţa asupra apărărilor sale cu privire la aplicarea OG 163/2000, dacă este sau nu beneficiara acestor dispoziţii; nu s-a pronunţat nici în legătură cu sumele nedatorate, pe care le-a achitat în timpul controlului şi nu s-au restituit cheltuielile cu expertiză.
Recurentele-pârâte Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj Napoca susţin că în mod nelegal diferenţele de impozit pe profit aferente anilor 1995 şi 1996, stabilite în 1997, în sumă de 277.210.650 lei şi respectiv, 87.521.197 lei, au fost anulate, deoarece fiind evidenţiată eronat de reclamantă în contul 671 „cheltuieli excepţionale", nu au fost corect impozitate, impozitul fiind astfel, greşit diminuat, cu 138.598.108 lei, la care trebuie calculate majorările de întârziere, cum corect au fost stabilite de organele fiscale de control.
Analizând recursurile declarate, se constată că acestea sunt nefondate.
În ce priveşte recursul reclamantei, cu referire la greşita obligare la plata sumelor de 32.037.928 lei impozit pe profit şi respectiv, majorările aferente de 87.591.645. lei, prin raportul de expertiză acest aspect a fost legal analizat şi lămurit, reclamanta însuşindu-şi concluziile şi nefăcând nici o obiecţiune, această sumă fiind o datorie reală şi legală din totalul stabilit de organul de control, de 138.598.108 lei, care stabilise un impozit pe profit, astfel, mai mare şi eronat pentru reclamantă, cu 106.560.180 lei, aşa că şi majorările aferente de 87.591.695 lei nu sunt decât o consecinţă a neplăţii impozitului. Aceste constatări demonstrează că prima critică a recurentei-reclamante este nefondată.
Nu este nejustificată nici critica referitoare la nepronunţarea asupra unor cereri, instanţa în mod judicios a răspuns, în sensul că acestea nu au făcut obiectul actelor administrative contestate, iar critica valorilor din expertiză nu a fost legal făcută, pentru a putea fi supusă analizei instanţei, astfel că şi aceste critici se constată a fi nefondate.
Cu referire la criticile recurentelor-pârâte, este evident că în raport cu precizările făcute în Decizia nr. 1/1996, privind aprobarea soluţiilor referitoare la aplicarea OG nr. 70/1994, emisă de Ministerul Finanţelor, cheltuielile provenite din actualizări la inflaţie a impozitului pe profitul anului 1996, nu sunt deductibile fiscal, adică neimpozabile, astfel că aceste critici sunt nefondate, aşa cum în mod legal a concluzionat expertiza şi corect instanţa de fond a reţinut, această eroare a organelor de control fiind legal corectată de instanţă şi cu aceeaşi consecinţă asupra majorărilor aferente ce fuseseră eronat stabilite.
În raport cu considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sentinţa Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, cu nr. 383 din 6 noiembrie 2001, este legală, şi pe cale de consecinţă, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC C. SA Cluj Napoca şi de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj şi Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 383 din 6 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 888/2004. Contencios. Anulare acte vamale.... | ICCJ. Decizia nr. 890/2004. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
