ICCJ. Decizia nr. 8864/2004. Contencios. Anulare decizie M.L.P.T.L. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8864/2004
Dosar nr. 1633/2002
Şedinţa publică din 10 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 38 din 20 martie 2002, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis contestaţia formulată de reclamanta SC S.I. SRL Bacău, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei Bucureşti şi Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi şi a anulat Decizia nr. 147 din 21 ianuarie 2002 a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. Prin aceeaşi sentinţă au fost admise obiecţiunile SC S.I. SRL Bacău, împotriva procesului-verbal de control nr. 20554 din 21 decembrie 2001, întocmit de Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi, care a fost anulat integral.
Pentru a se pronunţa în acest fel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta, cumpărând carburanţi de la o societate comercială, care la rândul său le-a achiziţionat direct de la producător, nu a folosit carburanţii pentru alimentarea vehiculelor auto care folosesc drumurile publice şi nici pentru consum în alte scopuri, ci le-a vândut mai departe altor comercianţi. Astfel, în mod greşit organul de control, respectiv Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi, a constatat prin procesul-verbal nr. 20554 din 21 decembrie 2001, că societatea ar datora pentru Fondul special al drumurilor publice, sumele de 1.798.989.259 lei, cu titlu de debite restante şi, respectiv, 868.707.876 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente.
Referitor la scopul legiuitorului privind constituirea Fondului special al drumurilor publice, astfel cum rezultă el din Legea nr. 118/1996, republicată, instanţa de fond a apreciat că s-a urmărit asigurarea, din alte surse, decât cele directe ale bugetului, a completării surselor de finanţare necesare construcţiei, modernizării, administrării, întreţinerii şi reparării drumurilor publice, Normele metodologice nr. 4815 din 21 decembrie 1998 şi nr. 4566 din 13 decembrie 1998, de aplicare a legii, fiind emise în acelaşi spirit şi prevăzând că producătorii şi importatorii de carburanţi auto au obligaţia de a înscrie în documentele de livrare şi în evidenţele lor, în mod distinct, carburanţii vânduţi pentru alimentarea vehiculelor auto care folosesc drumurile publice şi cei vânduţi pentru folosirea în comun, în scopul desfăşurării altor activităţi.
Astfel, instanţa a reţinut că este raţional şi echitabil ca cel ce foloseşte carburanţii, în alt scop decât pentru deplasarea autovehiculelor pe drumurile publice, să nu fie îndatorat la cota prevăzută de Legea nr. 118/1996, şi cum legea nu prevede expres că s-ar aplica cota respectivă şi în ipoteza revânzării carburanţilor, această situaţie fiind nereglementată, organele de control nu puteau interpreta normele aplicabile extensiv şi prin adăugare la lege.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs, recurentul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi pentru a fi fost pronunţată cu aplicarea greşită şi ignorarea prevederilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 118/1996, emise tocmai pentru a face posibilă punerea în executare a legii.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurentula a arătat că potrivit reglementărilor legale menţionate, rezultă că numai importatorii şi producătorii pot deţine declaraţii privind vânzarea fără cotă a combustibililor, că doar aceştia au obligaţia ţinerii evidenţei unor astfel de operaţiuni, ca şi pe cea a constituirii şi virării sumelor aferente fondului special. Faptul că reclamanta-intimată s-a asigurat că societăţile cărora le-a vândut carburanţi, există şi le-a şi solicitat declaraţii privind destinaţia carburanţilor, este irelevantă şi nu este de natură a o exonera de obligaţia de a plăti cota aferentă Fondului special al drumurilor publice.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, în raport cu probele administrate, ca şi cu prevederile legale incidente în cauză, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi în continuare expuse.
Rezultă din actele şi lucrările dosarului, că intimata-reclamantă nu a folosit cantitatea de carburanţi achiziţionată direct de la producător, pentru consumul propriu, fiind aprovizionată fără cota Fondului special al drumurilor publice, ci a revândut-o către alţi comercianţi, obligându-se, însă, la momentul achiziţionării, prin declaraţie dată pe proprie răspundere, că nu va folosi motorina pentru alimentarea autovehiculelor care circulă pe drumurile publice.
Cum Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 118/1996, cu nr. 4815/1998 şi, respectiv, nr. 15476/1999, în variantele în vigoare la data achiziţiilor efectuate de intimata-reclamantă, corespunzător perioadei supuse controlului, respectiv 1 ianuarie 1997 - septembrie 2001, prevedeau expres în art. 2 lit. b), că motorina fără cota Fondului special al drumurilor publice poate fi folosită de cumpărători pentru consum şi în scopul desfăşurării altor activităţi, rezultă, astfel cum a fost, de altfel, corect reţinut şi de instanţa de fond, că ipoteza revânzării carburanţilor nu a fost în mod distinct reglementată.
Ca atare, independent de raţiunile pentru care această ipoteză nu a fost avută în vedere, interpretarea normei legale sus-menţionate nu poate fi decât în sensul aplicării ei, numai în raport cu categoriile de contribuabili pe care le prevede în mod expres.
În fine, împrejurarea că începând cu data de 19 septembrie 2001, a intrat în vigoare un amendament la Normele metodologice sus indicate, nr. 3705 din 31 iulie 2001, potrivit cu care nu se mai face nici o distincţie între producătorii importatori şi persoanele care folosesc carburanţii auto în alte scopuri, fiind, astfel, incluşi şi comercianţii care cumpără în scop de revânzare, demonstrează o dată în plus, că anterior acestei date, în lipsa bunei reglementări exprese, organele de control nu erau îndreptăţite să efectueze o interpretare extensivă, nesusţinută de textele legale aplicabile.
Pentru toate cele sus-arătate şi reţinând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, recursul de faţă promovat de recurentul Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ., reţinându-se că nu există nici alte aspecte de nelegalitate de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, în prezent, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, împotriva sentinţei civile nr. 38 din 30 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8830/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 8868/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
