ICCJ. Decizia nr. 8876/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8876/2004
Dosar nr. 6049/2004
Şedinţa publică din 10 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, sub nr. 2706 din 10 aprilie 2003, reclamanta M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, anularea deciziei nr. 654 din 17 ianuarie 2002, revizuită, prin care pârâta a respins cererea reclamantei, privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a născut la data de 3 mai 1936 în localitatea Şimian, judeţul Bihor, unde părinţii săi aveau casă şi pământ, iar în anul 1941, minoră fiind, s-a refugiat împreună cu B.A. - tată şi A.B. - mamă, născută Ş., din localitatea de domiciliu, stabilindu-se mai întâi în satul Josani, comuna Căbeşti, judeţul Bihor, iar mai târziu, în oraşul Moreni, judeţul Prahova; refugiul a avut loc pe fondul evenimentelor istorice care s-au produs în septembrie 1940, când zona Ardealului de Nord a trecută sub jurisdicţia Statului Ungar, iar înapoierea în localitatea de domiciliu s-a făcut în anul 1945; respingerea cererii de către pârâtă este nejustificată, în condiţiile în care din declaraţiile martorilor T.M. şi D.T., rezultă că, în perioada 1941 - 1945, ea, reclamanta a fost refugiată împreună cu părinţii săi, în afara zonei de ocupaţie.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acţiunii, arătând că din actele şi înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă că reclamanta ar fi fost refugiată, iar în extrasul eliberat de Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale figurează numitul Ş.I. - refugiat cu un singur membru de familie, fără să fie menţionat cine este acesta.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 180 din 20 mai 2003, a admis acţiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 654 din 17 ianuarie 2002, revizuită, emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că din declaraţiile martorilor rezultă că reclamanta s-a refugiat în anul 1940, împreună cu părinţii săi, din comuna Şimian, în localitatea Josani, judeţul Bihor, iar în extrasul eliberat de Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale figurează numitul Ş.I., bunicul matern al reclamantei, refugiat în anul 1941.
Fiind învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 4122 din 25 noiembrie 2003, a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, reţinând că se impune suplimentarea materialului probator (înscrisuri oficiale, martori), care să formeze convingerea instanţei în legătură cu cele susţinute de reclamantă cu privire la refugiu şi perioada refugiului, întrucât, în cauză, nu s-au făcut probe din care să rezulte că odată cu refugiul bunicului reclamantei a avut loc şi refugiul acesteia împreună cu părinţii săi, B.A. şi A.B., fostă Ş.
Rejudecând cauza în fond, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 223 din 6 aprilie 2004, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 654 din 17 ianuarie 2002, revizuită, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, statutul de refugiată, pentru perioada dovedită cu probele administrate în cauză.
Ca o consecinţă a măsurilor dispuse de instanţa de recurs, instanţa de fond a dispus audierea martorilor T.M. şi D.T., reţinând că martorii au vârsta apropiată de cea a reclamantei şi, copilărind împreună cu aceasta, cunosc împrejurarea că la 22 octombrie 1940, toţi românii din localitatea Şimian s-au refugiat, printre aceştia aflându-se şi familia reclamantei compusă din mama sa Ş.A., tatăl natural L.G. şi mătuşa sa Ş.E.; cei refugiaţi s-au stabilit în localitatea Josani - Gurbeşti, comuna Căbeşti, judeţul Bihor şi s-au înapoiat în localitatea de domiciliu, în primăvara anului 1945.
În ceea ce priveşte legătura de rudenie a reclamantei, cu numitul Ş.I., instanţa de fond a reţinut că acesta este bunicul matern al reclamantei, legătura de rudenie rezultând din coroborarea datelor menţionate în certificatul de naştere al reclamantei şi în extrasul de naştere al mamei acesteia, cu cele menţionate în extrasul Direcţiei Judeţului Bihor a Arhivelor Naţionale, privind pe Ş.I. care s-a refugiat cu propria familie din localitatea de domiciliu Şimian, în localitatea Josani, Gurbeşti.
Referitor la paternitatea reclamantei, instanţa de fond a reţinut că din declaraţiile martorilor rezultă că tatăl natural al reclamantei este L.G., care a crescut-o şi care, ulterior refugiului, s-a căsătorit cu mama acesteia.
Despre numitul B.A., care este menţionat în actul de naştere al reclamantei, ca tată, instanţa de fond a reţinut că, potrivit declaraţiilor martorilor, acesta a fost concubinul mamei reclamantei pentru o perioadă scurtă de timp.
Faţă de cele reţinute, instanţa de fond, a constatat că reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei dată de instanţa de fond, ca urmare a rejudecării cauzei, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea legii.
Prin motivele de recurs, pârâta a arătat că reclamanta nu a făcut dovada refugiului său, cu acte oficiale eliberate de organele competente, declaraţiile martorilor nefiind suficiente şi concludente pentru ca aceasta să poată beneficia de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000; instanţa de fond nu a reuşit să înlăture neconcordanţa dintre declaraţia proprie a reclamantei, conform căreia refugiul a avut loc în anul 1941 şi declaraţiile celor doi martori care susţin că refugiul a avut loc în anul 1940; neconcordanţa declaraţiilor şi lipsa unor dovezi care să permită să se constate că reclamanta s-a aflat în situaţia prevăzută la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, duc la concluzia că martorii nu cunosc situaţia reală a reclamantei; reclamanta nu a făcut dovada cu acte oficiale din care să rezulte că în perioada 22 octombrie 1940 - martie 1945, s-a aflat în refugiu.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., această instanţă constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 319/2002 şi prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
În conformitate cu prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, dovedirea situaţiei de refugiat, expulzat sau strămutat în altă localitate, din motive de persecuţie etnică, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege (inclusiv proba cu martori).
Reclamanta M.A. nu a făcut dovada refugierii sale, cu acte oficiale eliberate de organele competente. În extrasul nr. C/559 din 24 aprilie 2001, eliberat de Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale, se menţionează că în tabelul nominal întocmit la data de 10 aprilie 1941 privind cetăţenii refugiaţi pe teritoriul Plasei Beiuş, la nr. curent 30 figurează numitul Ş.I., în vârstă de 75 ani, cu un membru de familie, fiind refugiat din localitatea de domiciliu, Şimian, în localitatea Josani - Gurbeşti, judeţul Bihor.
Din coroborarea datelor menţionate în certificatul de naştere al reclamantei şi în extrasul de naştere al mamei acesteia, cu cele menţionate în extrasul eliberat de Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale, rezultă că numitul Ş.I. este bunicul matern al reclamantei, acesta refugiindu-se cu propria sa familie.
În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor T.M. şi D.T., precum şi declaraţia proprie pe care reclamanta a anexat-o la cererea adresată pârâtei, între acestea există neconcordanţe, în sensul că reclamanta susţine că refugiul a avut loc în anul 1941, iar martorii susţin că refugiul a avut loc în anul 1940.
În lipsa altor dovezi din care să rezulte că reclamanta s-a aflat în situaţia de refugiat, neconcordanţa susţinerilor din declaraţiile menţionate mai sus, duce la concluzia că martorii nu cunosc situaţia reală a reclamantei şi a familiei acesteia.
Prin urmare, nefăcând dovada situaţiei de refugiat, reclamanta nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Cum motivele de recurs invocate de pârâtă s-au dovedit a fi întemeiate, urmează ca, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., recursul să fie admis, sentinţa instanţei de fond să fie casată şi pe fond, acţiunea formulată de reclamantă să fie respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 223 din 6 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta M.A.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 8869/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 8877/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|