ICCJ. Decizia nr. 8877/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8877/2004
Dosar nr. 6068/2004
Şedinţa publică din 10 decembrie 2004
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 3861 din 11 decembrie 2003, reclamanta I.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 8621/7847 din 20 octombrie 2003, prin care pârâta a refuzat să-i recunoască acesteia, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a născut în localitatea Turtucaia din Bulgaria, unde a locuit împreună cu părinţii şi surorile sale, până în luna martie 1941, când întreaga familie a fost strămutată în România, unde au locuit provizoriu în localitatea Chilia Veche şi într-o comună din judeţul Tulcea, după care au fost repartizaţi la Olteniţa, iar în luna martie 1947 s-au mutat în Bucureşti, unde lucra tatăl său; în Bulgaria a locuit la numita P.I. (I.) care, bolnavă fiind, a lăsat, prin testament, toate bunurile sale mobile şi imobile, mamei sale, A.G., cu condiţia ca aceasta să o îngrijească până la deces; a cerut Casei de Pensii a municipiului Bucureşti să-i acorde drepturile ce i se cuvin potrivit Legii nr. 189/2000, însă aceasta i-a respins cererea, mărginindu-se să constate că în cazul său nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 189/2000; respingerea cererii sale este nejustificată, în condiţiile în care, ea, reclamanta, a făcut dovada că a suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu, ca urmare a Tratatului încheiat între România şi Bulgaria, la 7 septembrie 1940.
Casa de Pensii a municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca netemeinică şi nelegală, arătând că reclamanta nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât, din declaraţiile martorilor (surorile reclamantei) rezultă că strămutarea a avut loc în luna martie 1941, ori, potrivit prevederilor art. 3 din Tratatul încheiat între România şi Bulgaria, la data de 7 septembrie 1940, schimbul obligatoriu de populaţie a operat pe o perioadă de 3 luni, calculată de la data de 15 septembrie 1940.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 569 din 24 martie 2004, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 8621/7847 din 20 octombrie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să-i stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada martie 1941 - 6 martie 1945, începând cu 1 aprilie 2003.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că declaraţia martorilor A.N. şi I.P., coroborată cu actele de stare civilă, depuse la dosarul cauzei, face dovada că reclamanta I.T., născută A.T., la 17 aprilie 1938, în localitatea Turtucaia din Bulgaria, fiica lui T.A. şi T.G., împreună cu familia, a fost strămutată din localitatea de domiciliu, Turtucaia - Bulgaria, în România, în baza Tratatului din 7 septembrie 1940 privind schimbul de populaţie dintre cele două state; susţinerile pârâtei, cum că, raportat la prevederile art. 3 din tratatul menţionat, schimbul de populaţie a operat pe o perioadă de 3 luni, calculată de la 15 septembrie 1940, nu pot fi reţinute faţă de situaţia în care s-a aflat reclamanta, aşa cum aceasta rezultă din coroborarea declaraţiilor martorilor cu datele rezultate din analiza actelor depuse la dosarul cauzei; reclamanta a făcut dovada că se încadrează în situaţia prevăzută la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel că recunoaşterea calităţii de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 este justificată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, invocând motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, pârâta a susţinut că instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei, deşi aceasta nu a făcut dovada, cu acte oficiale, a persecuţiei invocate. În acest sens, pârâta a arătat că din declaraţiile martorilor depuse la dosarul comisiei rezultă că reclamanta a fost strămutată din Bulgaria, în România, în luna martie 1941, ori, Tratatul de la Craiova prevedea ca schimbul de populaţie dintre cele două state să se realizeze în cel mult 3 luni.
Examinând recursul sub aspectul excepţiei de nulitate invocată de intimata-reclamantă, instanţa constată că aceasta este nefondată, întrucât recursul a fost formulat la o dată anterioară celei la care a fost introdus art. 3021 C. proc. civ., motiv pentru care excepţia urmează a fi respinsă.
Trecând la soluţionarea pe fond a recursului şi examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, această instanţă constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1, lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 319/2002 şi prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
În conformitate cu prevederile art. 61 din legea sus-menţionată, dovedirea situaţiei de refugiat, expulzat sau strămutat în altă localitate, din motive de persecuţie etnică, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege (inclusiv proba cu martori).
Coroborând actele din declaraţiile martorilor, cu cele din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei, rezultă că în luna martie 1941, reclamanta I.T., născută A.T., la data de 17 aprilie 1938, în localitatea Turtucaia din Bulgaria, a fost strămutată împreună cu întreaga familie, din localitatea de domiciliu, Turtucaia, în România, unde locuieşte şi în prezent. Strămutarea a avut loc în cadrul schimbului de populaţie dintre Statul român şi Statul bulgar, aşa cum s-a prevăzut în Tratatul de la Craiova încheiat la 7 septembrie 1940, între cele două state.
Cât priveşte susţinerile recurentei-pârâte, cum că reclamanta nu a făcut dovada persecuţiei invocate, întrucât s-a stabilit în România, ulterior perioadei de 3 luni prevăzută în tratatul sus-menţionat şi nici nu a prezentat acte oficiale din care să rezulte că a fost supusă unor persecuţii din motive etnice, acestea nu pot fi primite.
Faptul că reclamanta, împreună cu întreaga familie, a venit în România după expirarea perioadei de 3 luni, în care, potrivit tratatului, urma să aibă loc schimbul de populaţie între cele două state, nu este de natură să anuleze statutul de persoană strămutată sau să ducă la concluzia că strămutarea nu a fost consecinţa unor persecuţii etnice, din moment ce însăşi modificarea graniţelor teritoriale ale Statului român a provocat suferinţe morale şi materiale cetăţenilor români care, la acea dată îşi aveau domiciliul în localităţi trecute ulterior sub jurisdicţia Statului bulgar.
De altfel, prin HG nr. 127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, s-a stabilit că în categoria persoanelor strămutate se includ şi persoanele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 569 din 24 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8876/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 8880/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
