ICCJ. Decizia nr. 892/2004. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.892/2004

Dosar nr. 183/2003

Şedinţa publică din 2 martie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 21 din 20 noiembrie 2001, Colegiul jurisdicţional Harghita a admis în parte actul de sesizare al Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Harghita, obligând în solidar pe pârâţii O.A. şi K.A. să plătească Direcţiei Silvice Miercurea Ciuc, suma totală de 569.160.513 lei, reprezentând majorări de întârziere la plata impozitului pe profit şi vărsământului din profitul net, pagubă efectivă şi a dobânzii de 35,01%, de la data de 19 iulie 2000, până la data recuperării integrale a pagubei efective. S-a constatat că Direcţia Silvică Miercurea Ciuc a achitat bugetului de stat, suma de 11.400.000 lei, împreună cu majorările de întârziere aferente de 9.165.600 lei.

Totodată, instanţa de fond a obligat în solidar, pe pârâţii O.A. şi K.K. să plătească Direcţiei Silvice Miercurea Ciuc, suma de 9.165.600 lei, reprezentând majorări de întârziere la plata impozitului pe profit, plus dobânda de 35,01% practicată de Banca Naţională a României, calculată de la data de 19 iulie 2000, până la recuperarea pagubei efective.

Instanţa a constatat că Direcţia Silvică Miercurea Ciuc a achitat bugetului de stat, suma de 48.220.812 lei, reprezentând contravaloarea materialului lemnos confiscat, bugetului local Topliţa, conform O.P. nr. 11 din 23 decembrie 1999 şi a respins actul de sesizare cu privire la obligarea pârâţilor O.A. şi K.K., la plata sumei de 58.043.574 lei reprezentând majorări de întârziere aferente sumei de 45.873.854 lei, reprezentând materialul lemnos confiscat.

Împotriva sentinţei pronunţate au formulat recursuri jurisdicţionale Regia Naţională a Pădurilor, K.K., O.A. şi K.A.

Prin Decizia nr. 222 din 17 mai 2002, a secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, s-au admis recursurile formulate de Regia Naţională a Pădurilor, K.K., O.A. şi K.A.

S-a modificat sentinţa recurată, în sensul că s-a înlăturat obligarea pârâţilor O.A. şi K.A., la plata sumei de 569.160.513 lei daune şi dobânda de 35,01% calculată cu începere de la 19 iulie 2000, la achitarea debitului.

S-a înlăturat obligarea pârâţilor O.A. şi K.K., la plata sumei de 9.165.600 lei şi a dobânzii aferente de 35,01%, cu începere de la 19 iulie 2000, la achitarea sumei.

S-a dispus ridicarea măsurilor asiguratorii.

S-a înlăturat obligarea pârâţilor la plata a câte 300.000 lei cheltuieli judiciare, S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a pronunţa astfel, secţia jurisdicţională a avut în vedere:

Instanţa de fond a reţinut că recurenţii au majorat fondul de rezervă, nelegal, în acest mod diminuând impozitul pe profit pentru anul 1998, culpa acestora constând în semnarea bilanţului contabil pe anul 1998 şi a declaraţiei de impozit pe profit, asumându-şi în acest fel răspunderea pentru plata majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit şi vărsământului din profitul net neachitat.

Cu privire la acest capăt al actului de sesizare s-a avut în vedere că cea care stabileşte modul de raportare al veniturilor şi cheltuielilor, este Regia Naţională a Pădurilor, şi nu Direcţia Silvică, aceasta din urmă supunându-se dispoziţiilor date de Regie, iar instanţa de fond trebuia să analizeze dacă trebuiau introduse în cauză persoanele vinovate şi raportat la funcţiile deţinute de acestea, să analizeze competenţa Curţii de Conturi în soluţionarea cauzei.

Întrucât bilanţul şi declaraţia de impunere s-au făcut de alte persoane, trebuia analizată situaţia în raport cu pârâţi, dacă răspunderea le aparţine.

La pct. 2 din actul de sesizare, instanţa a reţinut că suma de 30.000.000 lei nu trebuia trecută la „cheltuieli de exploatare", deşi reprezentând onorariu de expertiză, activitatea expertului se încadrează în „prestări servicii".

Împotriva deciziei nr. 222 din 17 mai 2002 a formulat recurs Regia Naţională a Pădurilor, criticând-o astfel:

Regia Naţională a Pădurilor a formulat recurs jurisdicţional, pe motiv că instanţa de fond, deşi a constatat că sumele obţinute din vânzarea materialului lemnos confiscat s-au virat de către Direcţia Silvică Harghita, de două ori, o dată pe seama bugetului local Topliţa şi o dată pe seama bugetului de stat, nu a dispus nici obligarea la plata majorărilor de întârziere aferente, nici restituirea acestor majorări de la bugetul de stat.

Pe de altă parte, Decizia nr. 222/2002 este nelegală şi neîntemeiată, cu referire la admiterea recursului pârâţilor şi modificarea sentinţei instanţei de fond, referitoare la pct. 1 şi 2 din actul de sesizare al procurorului financiar.

Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Într-adevăr, în recursul jurisdicţional declarat de Regia Naţională a Pădurilor împotriva sentinţei civile nr. 21/2001, a Colegiului jurisdicţional Harghita, a arătat că deşi s-a reţinut prin sentinţă că sumele obţinute din valorificarea materialului lemnos confiscat, s-au virat de Direcţia Silvică Harghita, de două ori, nu s-a dispus obligarea pârâţilor la plata majorărilor de întârziere aferente şi nici nu a dispus restituirea acestor majorări de la bugetul de stat.

Secţia jurisdicţională, prin Decizia nr. 222/2002, nu s-a pronunţat asupra motivului de recurs invocat.

Cu referire la pct. 1 din actul de sesizare, prin Decizia recurată se menţionează că nu s-a elucidat problema răspunderii faţă de persoanele care au dispus raportarea şi întocmirea bilanţului.

Avându-se în vedere aspectele de mai sus, se va admite recursul Regiei Naţionale a Pădurilor, se va casa Decizia nr. 222/2002 a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională şi sentinţa nr. 21/2001, a Colegiului jurisdicţional Harghita şi se va trimite cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Bihor, secţia de contencios administrativ, când se vor avea în vedere şi celelalte motive invocate de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Regia Naţională a Pădurilor împotriva deciziei nr. 222 din 17 mai 2002, a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.

Casează Decizia nr. 222 din 17 mai 2002, a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională şi sentinţa nr. 21 din 20 noiembrie 2001, pronunţată de Colegiul jurisdicţional Harghita şi trimite cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Bihor, secţia de contencios administrativ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 892/2004. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs