ICCJ. Decizia nr. 8951/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8951/2004
Dosar nr. 4366/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 decembrie 2003, reclamanta S.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş, anularea hotărârii nr. 8047 din 1 septembrie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia, să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului său soţ.
În motivare, reclamanta a arătat că soţul său, S.O., în prezent decedat, a efectuat stagiul militar în perioada şi condiţiile prevăzute de Legea nr. 309/2002, ceea ce o îndreptăţeşte la acordarea compensaţiilor legale, în calitate de soţie supravieţuitoare.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 53 din 23 februarie 2004, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta, la emiterea unei noi hotărâri, care să constate că în perioada 23 februarie 1955 - 25 februarie 1957, soţul reclamantei, S.O., decedat, s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 1 al Legii nr. 309/2002, fiind îndreptăţită reclamanta, la drepturile specifice, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 2, 3, 4 şi 5 ale Legii nr. 309/2002, începând cu data de 1 martie 2003.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin probele administrate, reclamanta a dovedit că soţul său a efectuat stagiul militar, în perioada 23 august 1955 - 25 februarie 1957,la U.M. 04782, în funcţia de constructor, ceea ce reprezintă temeiuri pentru admiterea acţiunii.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a admis în mod eronat acţiunea, deoarece soţul reclamantei, S.O. şi-a satisfăcut stagiul militar, în unitate militară care nu face parte din fosta Direcţie Generală a Serviciului Muncii. Că, în realitate, numai unităţile care au aparţinut Ministerului de Interne - Direcţia Generală a Serviciului Muncii, intră sub incidenţa normelor legale invocate de intimata-reclamantă.
Critica este neîntemeiată.
Din copia livretului militar, prezentat de reclamantă, în sprijinul cererii sale, rezultă că soţul său, predecedat, a prestat muncă în construcţii, în cadrul U.M. 04782, în perioada 23 februarie 1955 - 25 februarie 1957.
După lăsarea la vatră, el a fost inclus în categoria soldaţilor neinstruiţi.
Din moment ce nu se contestă prestarea muncii, pe durata stagiului militar, în detaşamente de muncă organizate în acest scop, nu se justifică măsura exceptării reclamantei, în calitatea ei de soţie supravieţuitoare a lui S.O., de la acordarea drepturilor solicitate. În caz contrar, s-ar ajunge la situaţii inechitabile, de recompensare parţială doar a unor persoane care au efectuat stagiul militar, în condiţii identice cu altele şi care, datorită unor împrejurări formale, ce ţin exclusiv de subordonarea ierarhică a unităţii militare, beneficiază de un tratament diferit şi, evident, discriminatoriu.
Apreciind, deci, că prima instanţă a stabilit o corectă stare de fapt în cauză şi că sunt întrunite cerinţele de admisibilitate a cererii, prevăzute de art. 1, art. 3 şi art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002, Curtea urmează să respingă recursul pârâtei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş împotriva sentinţei civile nr. 53 din 23 februarie 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 8950/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 8952/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|