ICCJ. Decizia nr. 8959/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 8959/2004
Dosar nr. 5557/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 decembrie 2003, reclamanta V.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, modificarea hotărârii nr. 9431/5375 din 24 noiembrie 2003, emisă de pârâtă, în sensul recunoaşterii drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, şi pentru prima perioadă de refugiu, 6 septembrie 1940 - 30 octombrie 1941.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, deşi a depus toate dovezile necesare, pârâta nu i-a acordat drepturile compensatorii prevăzute de actul normativ indicat, decât pentru a doua perioadă de refugiu, respectiv 22 martie 1944 - 6 martie 1945, fără să-i fie recunoscută şi prima perioadă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 330 din 18 februarie 2004, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în temeiul art. 1 lit. c) din acest act normativ, începând cu data de 1 decembrie 2002, pentru perioadele 6 septembrie 1940 - 30 octombrie 1941 şi 22 martie 1944 - 6 martie 1945.
Instanţa a reţinut că această soluţie se impune, în raport cu probele administrate şi cu împrejurarea că şi fraţilor reclamantei, aflaţi în aceeaşi situaţie, li s-au recunoscut ambele perioade de refugiu.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că actul administrativ contestat, este corect emis şi în conformitate cu prevederile HG nr. 127/2002, întrucât la momentul depunerii cererii, reclamanta nu prezenta dovezile oficiale necesare, pentru prima perioadă de refugiu.
Critica este neîntemeiată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, în lipsa actelor oficiale, dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori.
În ceea ce o priveşte pe intimata-reclamantă, prima instanţă a reţinut corect că aceasta a făcut dovada ambelor perioade de refugiu, atât prin actele depuse la dosar (carnetul de evacuat şi buletinul de înscriere la biroul populaţiei, precum şi actele de identitate şi stare civilă), cât şi prin declaraţiile martorilor G.N. şi F.L., neavând relevanţă pentru recunoaşterea şi acordarea drepturilor compensatorii, momentul depunerii originalului acestor înscrisuri.
Apreciind că prima instanţă a dat o corectă dezlegare situaţiei de fapt dedusă judecăţii, aplicând corespunzător prevederile legale incidente, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 330 din 18 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8956/2004. Contencios. Refuz de a face dovada... | ICCJ. Decizia nr. 8966/2004. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
