ICCJ. Decizia nr. 8978/2004. Contencios. Anulare decizie M.A.I. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.8978/2004
Dosar nr. 4143/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul H.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, solicitând instanţei, ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România, nr. 217408/CM/II din 7 noiembrie 2003 şi obligarea pârâtului, să emită o nouă decizie de aprobare a cererii privind stabilirea domiciliului în România.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că locuieşte în România, din anul 1997 şi că i s-a respins cererea de stabilire a domiciliului în ţară, pe motiv că a avut o întârziere de o lună în anul 2003, la prelungirea vizei, în condiţiile în care întârzierea a fost justificată de îndeplinirea formalităţilor legale pentru majorarea capitalului social al firmei pe care o deţine. Reclamantul a susţinut prin acţiune, că prin respingerea cererii sale au fost încălcate prevederile OUG nr. 194/2002.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 173/2004, a respins ca neîntemeiată, acţiunea.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 71 lit. a) din OUG nr. 194/2002, respectiv o şedere temporară legală şi continuă de cel puţin 6 ani, deoarece acestuia i-a expirat viza de şedere la 1 februarie 2003, fără a depune cerere de prelungire a vizei, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirare, fiind, astfel, întreruptă şederea continuă şi permanentă prevăzută de lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul H.V.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că instanţa de fond, în mod greşit a reţinut că nu a făcut cererea de prelungire a vizei de şedere temporară în termen, deoarece a beneficiat de un termen de graţie de 3 luni, iar la data soluţionării cauzei se împlinise şi termenul de 6 ani prevăzut în lege.
Analizând recursul formulat, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 194/2002, aprobată prin Legea nr. 357/2003, pentru a obţine stabilirea domiciliului în România, cel ce solicită acest lucru, trebuie să facă dovada unei şederi temporare legale şi continue de cel puţin 6 ani, în cazul celor care nu sunt căsătoriţi cu cetăţeni români.
În cauză, recurentul-reclamant a beneficiat de drept de şedere temporară în România, începând cu 23 decembrie 1997, iar cererea de stabilire a domiciliului a fost formulată la 13 august 2003, deci înaintea împlinirii termenului de 6 ani expres prevăzut de lege.
Independent de această împrejurare, urmează a se reţine şi faptul că recurentului-reclamant i-a expirat viza de şedere la 1 februarie 2003, fără ca acesta să solicite prelungirea vizei, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 51 din OUG nr. 194/2002, motiv pentru care a şi fost sancţionat contravenţional.
Or, nedepunerea în termen a cererii de prelungire a vizei de şedere temporară, are drept consecinţă întreruperea şederii continue şi permanente în condiţii legale.
Aşa cum s-a arătat, însă, recurentul a formulat cererea de stabilire a domiciliului în Bucureşti, la 13 august 2003, dată la care acesta nu avea cel puţin 6 ani de şedere temporară legală şi continuă în ţară.
În consecinţă, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea recurentului-reclamant, constatând neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 71 lit. a) din OUG nr. 194/2002.
Aşa fiind, în raport cu cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H.V. împotriva sentinţei civile nr. 173 din 2 februarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8975/2004. Contencios. Refuz recunoasterea... | ICCJ. Decizia nr. 8979/2004. Contencios. La declinare de... → |
|---|
