ICCJ. Decizia nr. 8986/2004. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 28 aprilie 2004, reclamantul D.Z. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 3524 din 26 martie 2003, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, cu motivarea că a efectuat stagiul militar, în unități militare aflate în subordinea Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 522 din 9 septembrie 2004, a respins acțiunea reclamantului, reținând că unitățile militare menționate de el - U.M. 04867 București, U.M. 03789 Buzău și U.M. 02045 Focșani, nu aparțin Direcției Generale a Serviciului Muncii, ci Ministerului Apărării Naționale, iar munca prestată în timpul stagiului militar s-a făcut în folosul acestui minister.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul D.Z., susținând că sentința instanței de fond este netemeinică, deoarece nu a ținut seama de probele administrate în cauză, motiv pentru care a solicitat casarea ei și, pe fond, admiterea acțiunii.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pe considerentul că, așa cum corect a reținut instanța de fond, unitățile militare în care recurentul a efectuat stagiul militar, nu erau subordonate Direcției Generale a Serviciului Muncii, condiție expres prevăzută de art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru a putea beneficia de drepturile acordate de lege.
Față de aceste considerente și constatând că potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 8984/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 8989/2004. Contencios → |
---|