ICCJ. Decizia nr. 971/2004. Contencios.. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 971/2004
Dosar nr. 917/2003
Şedinţa publică din 5 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 noiembrie 2000, reclamantul M.D. a solicitat, pe cale de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială a judeţului Galaţi, a cărei calitate procesuală a fost preluată de Casa Judeţeană de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale Galaţi, din 22 septembrie 2000 – anularea deciziei pârâtei nr. 37 din 22 septembrie 2000.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că prin Decizia atacată s-a respins contestaţia pe care a formulat-o împotriva deciziei de pensionare nr. 119.536/1999, privind trecerea de la pensia de invaliditate, la pensia pentru limita de vârstă, în condiţiile Legii nr. 57/1992 şi ale OG nr. 102/1999, pe baza certificatului de handicapat pentru grupa a II-a de invaliditate. Decizia contestată este, în opinia sa, nemotivată, astfel că din conţinutul său nu rezultă dacă drepturile de pensie au fost corect stabilite şi calculate.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 40 din 1 aprilie 2002, a respins acţiunea, ca nefondată, însuşindu-şi concluziile raportului de expertiză contabilă administrat în cauză şi reţinând că trecerea reclamantului de la un tip de pensie, la altul, ca şi stabilirea cuantumului pensiei şi modul de calcul al acesteia, s-au făcut cu respectarea reglementărilor legale incidente.
Împotriva sentinţei astfel pronunţate a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin Decizia nr. 472 din 5 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a respins recursul, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că soluţia primei instanţe este legală şi că argumentele expuse de aceasta în susţinerea hotărârii adoptate, sunt corecte, în sensul că prin acestea s-au lămurit toate aspectele pe care le-a ridicat soluţionarea justă a cauzei, nelăsând loc de interpretare.
La data de 25 martie 2003, M.D. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei menţionate, în temeiul dispoziţiilor art.318 C. proc. civ.
Ca motive, în susţinerea cererii sale, contestatorul a arătat că instanţa de recurs a săvârşit greşeala materială de a considera legală expertiza şi soluţia instanţei de fond, fără a observa că valorile salariului tarifar consemnate în cartea de muncă se situează sub valoarea salariului minim legal pe economie; nu s-a pronunţat cu privire la motivul de recurs, referitor la aplicarea art. 11 alin. (1) şi (2) din HG nr. 565/1996 şi nici în ceea ce priveşte deducerile care privesc şi compensarea fixă lunară, de 2825 lei.
De asemenea, instanţa de recurs nu a observat că s-au aplicat deduceri pentru sume neacordate şi ceea ce ar reprezenta tot o eroare materială.
Analizând susţinerile contestatorului în raport cu textele care reglementează limitativ cazurile în care se poate exercita această cale de atac, toate de strictă interpretare, Curtea reţine că motivele contestaţiei nu se încadrează în nici una dintre situaţiile expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi exercitată împotriva hotărârilor instanţei de recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
În sensul acestui text de lege, greşeala materială reprezintă neregularităţi evidente privind actele de procedură şi care au fost determinate pentru soluţia dată recursului.
Prevederile art. 318 C. proc. civ., nu vizează greşeli de apreciere a probelor (expertiză, înscrisuri etc.), de interpretare a unor dispoziţii legale.
A da posibilitatea părţilor de a se plânge aceleiaşi instanţe care a pronunţat hotărârea, de modul în care a apreciat probele şi a stabilit raporturile între părţi, ar echivala cu o nouă cale ordinară de atac, ceea ce este ilegal.
De asemenea, nici susţinerea potrivit cărora nu s-a pronunţat asupra unor motive de recurs invocate, nu poate fi reţinută, atâta vreme, cât ele au fost analizate la pronunţarea soluţiei.
Faţă de considerentele expuse, rezultă că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art.318 C. proc. civ. şi contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de M.D. împotriva deciziei nr. 472 din 5 februarie 2003, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 970/2004. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 976/2004. Contencios. Conflict negativ de... → |
|---|
