ICCJ. Decizia nr. 968/2004. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 968/2004
Dosar nr. 2491/2003
Şedinţa publică din 5 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 12 din 23 ianuarie 2003, Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi a respins contestaţia formulată de C.M. împotriva deciziei de imputare nr. S57 din 14 februarie 2002, prin care C.N. H. SA i-a imputat suma de 80.583.699 lei reprezentând contravaloarea a 2664 litri benzină, a convorbirilor telefonice efectuate în lunile iulie şi august 2001 şi a asigurării „carte verde", achitată pentru un autoturism neidentificat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa Curţii de Conturi a reţinut că în calitate de şef serviciu transport, contestatorul a folosit în mod nejustificat cantitatea de 2664 l. benzină, pentru autoturismul care nu a circulat în interesul companiei, foile de parcurs fiind întocmite în fals, bonurile de consum reprezentând un prejudiciu pentru companie, de 56.075.952 lei.
Cât priveşte convorbirile telefonice, s-a constatat că acestea au fost efectuate în perioada concediului de odihnă al contestatorului, când se afla în străinătate, fără a se face dovada că au fost în interesul serviciului, paguba cauzată fiind de 23.156.175 lei.
Instanţa de conturi a considerat imputaţia, întemeiată, şi pentru suma de 1.351.572 lei reprezentând contravaloare „carte verde" nr. 20/15/K/11003321, achitată din 3 septembrie 2001, pentru un autoturism neidentificat.
Recursul jurisdicţional declarat de contestator a fost respins de secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 257 din 11 aprilie 2003.
La pronunţarea acestei soluţii, s-a reţinut că în cauză operează răspunderea materială a contestatorului, imputaţia fiind reală pentru toate cele trei sume în litigiu.
Astfel, cantitatea de 2664 l benzină constituie o pagubă în patrimoniul companiei, neconcordanţele dintre foile de parcurs, ordinele de deplasare şi pontajul întocmit de contestator, demonstrând că pontajul a fost întocmit fictiv, fără a avea la bază documente legale.
În legătură cu imputarea convorbirilor telefonice, instanţa Curţii de Conturi a constatat că în lipsa unor dovezi privind efectuarea acestora pentru organizarea activităţii de transport a unităţii, paguba este reală şi contestatorul trebuie să răspundă material.
Referitor la contravaloarea unei asigurări „carte verde", s-a reţinut că plata a fost făcută fără temei, pentru un autoturism care nu corespunde celui plecat în Polonia şi care a fost asigurat.
Împotriva deciziei a declarat recurs C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi pentru netemeinicie.
Astfel, recurentul a invocat în principal, necompetenţa instanţelor Curţii de Conturi de a soluţiona litigiul, întrucât nu a avut calitatea de gestionar în producerea pagubei imputate, împrejurare în raport cu care competenţa de judecare revenea Tribunalului Hunedoara.
Pe fondul cauzei, recurentul a criticat hotărârea sub aspectul înlăturării nejustificate a apărărilor sale, în sensul că autoturismul a fost folosit în mod legal, iar deplasările efectuate cu acest autovehicul, atât în ţară, cât şi în străinătate, au fost reale, cu aprobarea conducerii unităţii sau a ministerului de resort şi confirmate pentru întreaga cantitate de benzină, prin ordinele de deplasare semnate de directorul general al companiei.
Recurentul a criticat Decizia, şi cu privire la imputarea contravalorii convorbirilor telefonice efectuate în perioada concediului de odihnă, în străinătate.
Astfel, s-a arătat că recurentul a fost solicitat să rezolve probleme de transport survenite ca urmare a accidentului colectiv de muncă de la mina Vulcan. Cu privire la acest aspect, s-a relevat lipsa de la dosar, a listingurilor detaliate ale convorbirilor telefonice efectuate în perioada în discuţie, din care se puteau deduce persoanele apelate şi costul convorbirilor.
Ca un ultim motiv de recurs, s-a învederat că se află la dosar, actele din care rezultă că asigurarea „carte verde" s-a cumpărat pentru microbuzul Mercedes, închiriat de la un terţ prestator de servicii de transport, pentru deplasarea delegaţiei companiei, în Polonia, în septembrie 2002, aspect ce nu a fost avut în vedere.
Recurentul a menţionat că nu prezintă relevanţă faptul că şi prestatorul de servicii a achiziţionat şi el o carte verde pentru aceeaşi deplasare, această asigurare nefiind plătită de unitate şi nici transportatorul nesolicitând recuperarea sumei.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate, Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru considerentele ce urmează.
Critica privind necompetenţa instanţelor Curţii de Conturi apare ca neîntemeiată, recurentul, în calitatea sa de şef serviciu transport auto şi tehnologic, având ca atribuţie de serviciu coordonarea parcului auto propriu al aparatului funcţional al companiei şi deţinând în gestiune piesele de schimb şi materialele auto fiind supus jurisdicţiei prevăzute de Legea nr. 94/1992.
Criticile vizând fondul litigiului, impun, însă, casarea hotărârilor, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea completării probelor, pentru a se stabili în mod cert existenţa şi cuantumul pagubei şi dacă operează răspunderea materială în sarcina contestatorului.
Referitor la cantitatea de carburant, considerată ca fiind consumată nejustificat şi constituind un prejudiciu de 56.075.952 lei, Curtea apreciază că se impune administrarea de probe suplimentare, respectiv acte şi eventual o expertiză contabilă.
Astfel, se constată necesitatea de a se solicita de la C.N. H. SA, relaţii privind următoarele aspecte: - dacă regulamentul privind activitatea de transport auto, aflat la dosar, se referă numai la mijloacele de transport aflate în proprietatea Staţiei Centrale de Salvare Minieră şi la cele închiriate de la alte firme specializate, or şi la autovehiculele proprii ale sediului companiei; - dacă autoturismul i-a fost repartizat contestatorului, în calitate de responsabil cu activitatea de transport; - dacă la deplasările efectuate, contestatorul a beneficiat de cheltuieli de transport, or cursele s-au făcut numai cu autoturismul de serviciu; - dacă pentru cursele efectuate în cadrul judeţului, era obligatorie întocmirea de referate şi ordine de deplasare; - dacă în cazul curselor efectuate în afara judeţului în baza ordinelor de deplasare semnate de conducerea companiei, mai erau necesare referate de aprobare; - dacă recurentul a efectuat şi deplasări în străinătate, cu autoturismul din dotarea intimatei.
Instanţa de trimitere, în funcţie şi de relaţiile primite, va putea dispune efectuarea unei expertize contabile care să verifice ordinele de deplasare, foile de parcurs şi pontajele întocmite de contestator pentru perioada 1 ianuarie 2001 - 30 septembrie 2001 şi în raport cu destinaţia curselor, să stabilească consumul de carburanţi necesar şi dacă paguba imputată este reală.
În legătură cu prejudiciul de 23.156.175 lei, reprezentând contravaloarea unor convorbiri telefonice reţinute ca nefiind efectuate în interesul serviciului, se impune, de asemenea, completarea probelor, cu acte.
Astfel, Curtea constată necesitatea de a se solicita relaţii de la intimată, cu privire la aspectele dacă recurentul, aflat în concediu în străinătate, a fost solicitat să rezolve problemele de transport survenite ca urmare a accidentului de la Mina Vulcan şi le-a soluţionat telefonic şi dacă serviciul de roaming al telefonului contestatorului a fost activat în toată această perioadă.
De asemenea, apare necesară depunerea listingurilor detaliate ale convorbirilor telefonice efectuate în perioada în discuţie, urmând a se solicita de la C., relaţii privind data, ora, numerele de telefon ale apelantului şi celui apelat, durata şi costul convorbirilor efectuate, pentru a se putea stabili cu certitudine dacă acestea au fost făcute în interesul serviciului.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere urmează a se pronunţa şi asupra apărării contestatorului privind netemeinicia imputării contravalorii asigurării tip „carte verde" încheiată pentru deplasarea în Polonia.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea, admiţând recursul declarat, va casa ambele hotărâri, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare.
Având în vedere prevederile OUG nr. 117/2003, privind preluarea activităţii jurisdicţionale a Curţii de Conturi, de către instanţele judecătoreşti, Curtea va trimite cauza, spre soluţionare, la Tribunalul Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.M., împotriva deciziei nr. 257 din 11 aprilie 2003, a Curţii de Conturi a României, secţia jurisdicţională.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 12 din 23 ianuarie 2001, a Colegiului jurisdicţional Hunedoara şi trimite cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Hunedoara.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 967/2004. Contencios. Nulitatea certificatului... | ICCJ. Decizia nr. 969/2004. Contencios. împotriva încheierii... → |
|---|
